spot_img
duminică, aprilie 28, 2024
AcasăLocalMecanismul șpăgii de la spital descris de procurorii DNA

Mecanismul șpăgii de la spital descris de procurorii DNA

Procurorii DNA și-au motivat cererile de arestare pentru persoanele reţinute joi seară în urma descinderilor de la Spitalul Județean, Consiliul Județean și sediul PSD Botoșani.

În referatul pentru propunerea arestării pe 29 de zile a celor în cauză, procurorii DNA detaliază modul în care se făceau angajări pe bani la Spitalul Județean Mavromati, cine era implicat în acțiuni și sumele cerute.

Direcția Națională Anticorupție a beneficiat în acest caz de investigatori sub acoperire, precum și de înregistrări ambientale și de convorbiri telefonice interceptate. De asemenea, o parte din martorii audiați pe 13 decembrie la sediul DNA din Suceava au descris mecanismele de angajare pe bani sau pile despre care aveau cunoștință.

Insistăm să scriem despre referatul pentru arestare, cei reținuți beneficiază de prezumpția de nevinovăție până la o decizie a instanței, deocamdată sunt doar suspectați și cercetați de comiterea infracțiunilor descrise în referat.

Cei pentru care s-a propus reținerea pentru 29 de zile sunt:

Doina Caba, fost manager al al Spitalului Județean de Urgență Mavromati Botoșani, cercetată pentru luare de mită, trafic de influență și folosire de informații nedestinate publicității în scopul obținerii de foloase necuvenite

Coca Crâșmaru, director de îngrijiri în cadrul Spitalului Județean de Urgență Mavromati, cercetată pentru trafic de influență, luare de mită și folosire de informații nedestinate publicității în scopul obținerii de foloase necuvenite

Gabriela Focșa, referent de specialitate în cadrul Serviciul de Management al Calității și secretară a managerului Spitalului Mavromati, cercetată pentru trafic de influență și folosire de informații nedestinate publicității în scopul obținerii de foloase necuvenite

Adrian Tatarcan, șef al SATA din cadrul Spitalului Mavromati, cercetat pentru luare de mită, trafic de influență, instigare la fals și uz de fals

Niculina Andronache, registrator-medical, în cadrul Spitalului Mavromati – Biroul Administrativ din subordinea SATA, cercetat pentru trafic de influență, complicitate la dare de mită, complicitate la luare de mită, complicitate la cumpărare de influență, complicitate la trafic de influență și complicitate la folosire de informații nedestinate publicității în scopul obținerii de foloase necuvenite

Daniela Dornescu, economist la Compartimentul Evaluare și Statistică Medicală, cercetată pentru trafic de influență, instigare la fals intelectual, complicitate la folosirea de informații nedestinate publicității în scopul obținerii de foloase necuvenite

Laura Calinciuc, economist, serviciul RUNOS – Biroul Salarizare cercetată pentru complicitate la luare de mită și complicitate la dare de mită

Anca Sărban, la data faptelor fiind medic-șef Secție Medicină Internă Săveni, aparținând Spitalului Județean de Urgență Mavromati Botoșani, cercetată pentru luare de mită și folosire de informații nedestinate publicității în scopul obținerii de foloase necuvenite

Marinela Preda, asistent-medical șef Secția ATI, cercetată pentru luare de mită și folosire de informații nedestinate publicității în scopul obținerii de foloase necuvenite

Claudia Malancea, medic șef Secția ATI, cercetată pentru luare de mită

George Marian Vârlan, administrator de firmă, cercetat pentru trafic de influență
Judecătorii suceveni şi-au însuşit propunerea procurorilor pentru zece dintre cei 11 acuzaţi, care au fost arestaţi.

„Admite în parte propunerea Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Suceava privind arestarea preventivă a inculpaţilor: Caba Doina, Crîşmariu Coca Stela, Focşa Mirela Gabriela, Tatarcan Silvian Adrian, Andronache Cristina Niculina, Caliniuc Liliana Laura, Sărban Cornelia Anca, Preda Marinela, Malancea Claudia şi Vîrlan George Marian. În temeiul art. 226 Cod procedură penală, art. 202 alin. 1, 2, 3 şi 4 lit. e Cod procedură penală rap. la art. 223 alin. 2 Cod procedură penală, dispune arestarea preventivă pentru o durată de 30 de zile, începând cu data de 14.12.2023 până la data de 12.01.2024”, se arată în decizia judecătorilor de la Tribunalul Suceava.

Ambele părţi, atât inculpaţii, cât şi procurorii, au 48 de ore la dispoziţie pentru a face contestaţie.

Cine dădea mai mulţi bani, lua postul

Mecanismul descris de procurorii DNA este unul amplu și, conform acestora, datează încă din 2015, dar se referă în special la anii 2018-2023. Prețurile pentru angajarea unui infirmier debutant varia între 8000 și 15.000 euro, iar pentru posturi de altă natură (muncitor, brancardier etc) între 2000 și 5000 de euro, în funcție de „adaosul fiecărui participant la mecanismul infracțional”.

Banii erau dați unor funcționari publici pentru facilitarea promovării concursurilor precum și furnizarea de informații nedestinate publicului, mai exact subiectele de concurs și răspunsurile la acestea. Motivația era că lucrarea scrisă rămâne în acte, iar minimul era 7 pentru promovare. Urmau proba practică și interviul în care cel care plătise (în unele cazuri cel care plătise mai mult) era declarat promovat.

Candidatul care dorea să ocupe un post vacant la spitalul județean nu intra niciodată în contact direct cu membrii comisiilor de concurs, ci erau folosiți intermediari (rude, apropiați, vecini) care îi recomandau altor angajați ai spitalului cu putere de influență la nivelul funcționarilor care luau deciziile în privința promovării concursurilor, iar rețeaua se întindea, conform referatului DNA până la managerul spitalului, secretara acestuia și directorul de îngrijiri.

Anchetă cu interceptări şi investigatori sub acoperire

Procurorii DNA și-au desfășurat tot arsenalul pentru a descoperi modul de operare al unor funcționari publici din spital, înregistrări, interceptări, investigatori sub acoperire care au dus la descinderile de acum câteva zile pentru ridicarea de înscrisuri și documente.

Unul dintre funcționarii reținuți joi se lăuda unui investigator sub acoperire, fără să știe că respectivul înregistrează conversația, că la Spitalul „Mavromati” funcționează „legea junglei”, de aceea concursurile de angajare sunt promovate de cei care iau notele cele mai mici la proba scrisă, dar au pile puternice și sunt dispuși să ofere sume mari de bani.
Pentru că sumele au crescut odată cu inflația, dacă inițial un post de asistent costa între opt și zece mii de euro, în 2023 prețul a crescut la 15.000.

Martorii confirmă fenomenul fraudării la concursuri

Pe lângă faptul că martorii audiați la DNA au confirmat fenomenul fraudării concursurilor de angajare la spital aceștia au susținut că acest mecanism a cuprins și sfera funcționarilor publici care nu lucrează în sănătate din județul Botoșani, inclusiv de la nivelul administrațiilor locale și județeană, precum și a personalului angajat în cadrul spitalului, începând de la manager și persoane cu funcții de conducere până la persoane cu funcții de execuție.

Practic, pentru aproape orice angajare se cereau bani. În urma denunțurilor și a declarațiilor obținute, procurorii DNA dau mai multe exemple în referat. Astfel, pentru postul de arhivar scos la concurs în noiembrie 2021 există mai multe reclamații, un concurent reclamă că cel angajat pe post a dat bani, un alt concurent spune că i-au fost ceruți trei mii de euro de o persoană angajată ca registrator la spital, pentru a vorbi cu sora ei, care era arhivar șef și membru în comisia de concurs. Reclamanta declară că nu a plătit banii, pentru că nu avea așa o sumă în posesia ei.

Și la Săveni se proceda la fel, o persoană a reclamat la DNA că a dat pentru angajare pe post de infirmier zece mii de euro. Metoda era aceeași, banii au fost dați prin doi intermediari pentru a ajunge la cei care lua deciziile legate de angajări.

„Pila”, cel mai important instrument pentru angajare

Interesant este că mai mulți martori audiați de DNA declară că aveau cunoștință de acest sistem, unii spun că se făceau angajări și doar pe pile, nu neapărat cu bani, numind și pe cei care stau în spatele acestor angajări trucate.

O serie de martori declară că au auzit discuții că așa se face pentru că cei din conducere sunt numiți politic și atunci trebuie să întoarcă serviciile celor care i-au numit și chiar că unii din banii primiți „ar putea ajunge la reprezentanți ai Consiliului Județean sau la alte persoane din mediul politic”.

În urma folosirii unor colaboratori cu identitate protejată, a investigatorilor sub acoperire și măsurilor tehnice de supraveghere, procurorii DNA au desprins o mulțime de aspecte relevante privind metodele folosite în fenomenul cumpărării posturilor de la spital. Telefoane ale celor cercetați sau ale martorilor, precum și ale unor candidați la concursuri au fost ascultate pe diverse perioade din 2020 până în 2023, anchetatorii având la îndemână o mulțime de conversații despre cum aveau loc angajări în spital.

Bani luaţi de la cămătari pentru şpagă

şpăgiPeisajul care reiese din interceptări este incredibil, oameni care discută despre cât costă posturile, de cum fac rost de bani, cu credit sau de la „cămătari din piață”, despre cum înainte era mai bine că „un post de asistent era 5000, acum e 10000!”.

O candidată îi spune investigatorului sub acoperire că știe sigur, cine va lua examenul, că s-au dat bani, de la 5.000 de euro în sus și că știe și cine a dat, precizând că „una a ieșit și una e încă, în sală”.

Alte fragmente sună cam așa:

„Eu îți zic un lucru, … colega mea i-o cerut 15.000 de euro……Înțelegi, da? Și i-am zis. Fată, nu fi proastă, 15.000 de euro sunt bani. …… 15.000 de euro la ora actuală. ….. tu tre să muncești 2 ani fără să mănânci, fără nimic. ….. ca să scoți banii aia înapoi. Eu n-aș da în viața mea….”.

„….Deci te strânge în spate. Infirmier, a dat vreo 7.000, 8.000 de euro, asistent medical 10-15.000 de euro, ,…. te doare capul. Ești descurajată să mai citești ceva.”

„….O zis că na … eu zic că ar fi cam 3.000 de … undeva la 3.000 de euro……Că na, se împarte totul … ”

„…10.000 de euro un post! De unde?…n-am nici o șansă, …., fără bani, la noi nu se intră .…”.

„…Măi, aicea nu mai este o chestie de … cum să-ţi zic … de milă, de bunătate. Aicea îi legea junglei…”.

La toate interceptările se adaugă și înregistrări audio și chiar și audio-video din care, spun procurorii DNA „rezultă remiterea/primirea unor sume de bani și scopul urmărit de persoanele cercetate.”

Bijuterii primite drept şpagă

Activitățile pentru care au fost reținuți pentru 30 de zile cei în cauză sunt  variate, dar cu același scop, de a aduna bani sau obiecte de valoare în schimbul angajărilor, transferurilor din sectorul medical sau al personalului.

În referatul celor de la DNA sunt enumerate diverse sume de bani sau obiecte din aur primite de cei inculpați pentru transferul unor asistente, pentru modificarea condițiilor de concurs în favoarea diverșilor doritori care plăteau, indiferent de post, de la șofer la asistentă sau referent. Banii erau dați prin interpuși sau direct, mascați în pungi de cadouri, iar cei care dădeau promovau concursul.

Subiecte oferite candidaţilor înainte de concursuri

Subiectele la probele scrise sau practice erau comunicate în mod frecvent înainte de concurs, există chiar un caz în care un medic îi spunea răspunsurile direct în cască în timpul examenului unui candidat.

Se dădea șpagă și la comun, 14 asistenți angajați temporar au pus împreună bani pentru un voucher de 14.000 lei care a ajuns la președinta comisiei de concurs, au dat examen și apoi au fost angajați pe perioadă nedeterminată.

De obicei banii se dădeau prin interpuși, care promiteau să influențeze membrii comisiilor de angajare sau cei la care ajungeau banii erau chiar președinții comisiilor respective. Postul nu conta, că era vorba de asistentă, infirmier, electrician sau șofer, totul era pe bani, și pentru postul de fochist șpaga a fost de două mii de euro.

Persoanele care intermediau sau la care ajungeau banii erau cam aceleași, banii erau plătiți de cunoscuți ai candidaților, de părinți sau rude, de angajați ai spitalului cu intrare la cei în cauză. Aproape toți cei care plăteau promovau concursurile, însă au fost și nemulțumiți, care au ajuns martori la DNA, unii din cei care promiteau sprijin pentru angajare nu au reușit să se țină de cuvânt, e cazul administratorului de firmă reținut împreună cu angajații spitalului și fostul manager.

Patru persoane sunt sub control judiciar

Audierile și perchezițiile duc deja la lărgirea anchetei, în același referat al DNA se anunță punerea în mișcare a acțiunii penale față de alte patru persoane, Geanina Constantinescu, asistent (dare de mită), Percheziții de amploareDominte Loredana, medic (dare de mită), Dinu Caba (anunțare subiecte concurs la participanți), Gabriel Oprișanu, medic (luare de mită), care nu au fost reținuți.

În referatul lor procurorii DNA au cerut reținerea celor menționați inițial având în vedere gradul de pericol social al faptelor, amploarea fenomenului de corupție și pentru a evita riscul influențării unor persoane ce urmează a fi audiate sau a celor care au fost audiate deja.

Pe măsură ce ancheta va continua vom reveni cu detalii despre fiecare dintre cei anchetați.

Deja ai votat!
Botoșani
cer senin
14.2 ° C
14.4 °
12.2 °
83 %
0.5kmh
0 %
Dum
21 °
lun
20 °
mar
20 °
mie
21 °
joi
21 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Cei de la spital au blocat accesul pentru maşinile ce încurcă pompierii ca să iasă şi ei măcar o dată bine la simularea de...

EDITORIAL

Schimbările „spectaculoase” în cadrul strategiilor electorale ale partidelor apărute pe ultima sută de metri sunt semne că, pe undeva, societatea dă semne de revenire...

EPIGRAMA ZILEI

Ne țin calea, mai mult goale, Cu sânii în vânt, frivoli, Unele ne bagă-n boale, Altele în ... boli!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...