spot_img
duminică, aprilie 28, 2024
AcasăLocalCrimă dublă şi violuri plătite cu o viaţă după gratii

Crimă dublă şi violuri plătite cu o viaţă după gratii

Închisoare pe viață și interzicerea unor drepturi. Aceasta este pedeapsa pe care a primit-o autorul dublei crime din aprilie 2022 din satul Poiana, comuna Cristinești. Acuzat de omor calificat, viol în formă continuată şi agresiune sexuală în formă continuată, Adrian Neculai Heciu a fost găsit vinovat pentru comiterea celor trei infracțiuni și a primit câte o pedeapsă pentru fiecare.

„Cel în cauză a fost condamnat pentru omor calificat la pedeapsa detențiunii pe viață, cu o pedeapsă complementară și accesorie, apoi o pedeapsă de 10 ani de închisoare pentru viol, tot cu o pedeapsă complementară și accesorie, apoi încă o pedeapsă de 10 ani de închisoare pentru agresiune sexuală, de asemenea cu o pedeapsă complementară și accesorie. Apoi s-a procedat la contopirea pedepselor el urmând să execute pedeapsa detențiunii pe viață și pedeapsa complementară și accesorie”, a arătat judecătorul Florin Cotoi, din cadrul Tribunalului Botoșani.

Fiind vorba de o hotărâre pronunțată în primă instanță, sentința nu este definitivă și a fost atacată cu apel. Prin urmare, cazul va fi analizat și de Curtea de Apel Suceava.

Vină pasată pe fiica vitregă

Grozăvia ar fi avut loc pe 1 aprilie 2022, când fiica vitregă a lui Heciu a mers în vizită la două localnice, Mariana și Elena Vrabie, mamă și fiică, de 82 și respectiv 54 de ani, pe la care obișnuia să mai meargă pentru a le ajuta la mici treburi. Doar că în acea zi vârstnica a acuzat-o că le-ar fi furat banii, iar fata a mers la stâna tatălui ei vitreg, Adrian Neculai Heciu, căruia i-a povestit cele întâmplate.

Supărat, bărbatul a luat-o pe minoră și au mers glonț la cele două femei. Aici, spiritele s-au încins, iar lucrurile au scăpat de sub control. Iritat la culme, bărbatul a luat un cuțit și le-a ucis pe cele două femei.

Ulterior, el i-a spus fetei să să-şi lase amprentele pe ambele femei ucise, după care i-a cerut minorei să nu spună nimănui ce a văzut, iar, dacă o va întreba poliţia, „să ia asupra ei faptele lui”, pentru că ea nu păţeşte nimic.

Nici o urmă de remuşcare

Așa s-a și procedat, iar fata a ajuns să fie considerată principalul suspect, deși modul de comitere a agresiunii venea în contradicție cu firea fetei. Timp de aproape o săptămână, copila a fost cea bănuită de comiterea faptelor. Doar că, în cele din urmă, anchetatorii au stabilit că cel care ar fi comis odioasele crime ar fi chiar tatăl vitreg al acesteia.

Înainte de a ajunge în fața procurorilor pentru audiere, bărbatul a negat vehement implicarea sa în crimele oribile. Ulterior, după ce i-a fost prezentat întregul probatoriu, acesta a ieșit cu capul plecat, fără a mai comenta nimic. Niciun moment acesta nu a avut remuşcarea că asupra fetei lui vitrege a planat bănuiala cumplită.

După circa patru săptămâni, un sătean care mergea prin pădurea Ibăneşti a găsit o sacoşă ce conţinea obiecte de îmbrăcăminte, iar, la mică distanţă de aceasta, un cuţit. Erau de fapt câteva lucruri care au aparținut victimelor – un batic, o pernă și un prosop de bucătărie, inclusiv un cupon de pensie – abandonate special în pădure tocmai pentru a o încrimina pe fată.

Copilă terorizată cu violuri

Doar că lucrurile nu s-au oprit aici. Fata a fost preluată de specialiștii din cadrul Direcției Generale pentru Asistență Socială și Protecția Copilului, iar din discuție în discuție fata a acceptat să se destăinuie, şi povestit cum se comporta bărbatul față de ea. Așa au ieșit la iveală și celelalte fapte teribile.

Astfel, începând din vara anului 2021 şi până în luna martie 2022, bărbatul a întreţinut de mai multe ori raporturi sexuale normale cu fiica minoră a concubinei sale, cu care locuia împreună, utilizând atât constrângerea fizică, dar şi cea psihică.

În aceeaşi perioadă, în diferite împrejurări (altele decât cele în care a întreţinut şi raport sexual), a exercitat asupra minorei, prin constrângere fizică şi psihică, acte de natură sexuală. Iar totul s-ar fi întâmplat în caroseria unui autobuz, unde obșnuiau să doarmă.

Mama ştia de abuzuri

Șocant este că, într-una dintre aceste destăinuiri, fata a povestit că înainte de crimă ea i-ar fi spus mamei și unei mătuși că este abuzată sexual, dar niciuna nu a sesizat autorităţile, ci au invocat că vor discuta cu bărbatul. Norocul ei au fost specialiștii de la DGASPC, care au intervenit imediat.

La rândul lui, Adrian Neculai Heciu a fost acuzat de omor, viol și agresiune sexuală și a fost arestat preventiv. De atunci, el a rămas închis.

Deja ai votat!
Botoșani
cer senin
14.2 ° C
14.4 °
12.2 °
83 %
0.5kmh
0 %
Dum
21 °
lun
20 °
mar
20 °
mie
21 °
joi
21 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Cei de la spital au blocat accesul pentru maşinile ce încurcă pompierii ca să iasă şi ei măcar o dată bine la simularea de...

EDITORIAL

Schimbările „spectaculoase” în cadrul strategiilor electorale ale partidelor apărute pe ultima sută de metri sunt semne că, pe undeva, societatea dă semne de revenire...

EPIGRAMA ZILEI

Ne țin calea, mai mult goale, Cu sânii în vânt, frivoli, Unele ne bagă-n boale, Altele în ... boli!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...