sâmbătă, mai 18, 2024
AcasăLocalLumina Sfântă vine şi în acest an la Botoşani din Ierusalim

Lumina Sfântă vine şi în acest an la Botoşani din Ierusalim

Lumina Sfântă va ajunge şi în acest an la Botoşani de la Ierusalim. Tradiția, inaugurată de Părintele Patriarh Daniel în anul 2009, continuă și în acest an. Sfânta Lumină va fi adusă de la Ierusalim, în seara zilei de sâmbătă, 4 mai, de părintele arhimandrit Teofil Anăstăsoaie, Superiorul Așezămintelor Patriarhiei Române la Locurile Sfinte. Aceasta va fi oferită, ca întotdeauna, delegaţilor eparhiilor Patriarhiei Române prezenți la Aeroportul Internaţional „Otopeni”.

Centrele eparhiale, prin protopopiate, vor distribui apoi Lumina Sfântă fiecărei parohii. În aceeași seară, în intervalul orar 19.00 – 20.30, va avea loc pe Colina Bucuriei ceremonia primirii Sfintei Lumini în Catedrala Patriarhală. Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților, în parteneriat cu CJ Suceava, va organiza şi în acest an aducerea Sfintei Lumini. O delegație va pleca de la Suceava la București, cum se întâmplă în fiecare an, pentru a fi adusă Sfânta Lumină în bisericile din județele Suceava şi Botoşani, dar şi în anumite regiuni din Ucraina.

Anul trecut Monitorul a relatat în direct momentul în care Lumina Sfântă a fost adusă pe aeroportul din Suceava.

Ritualul de aducere a luminii nu a fost întrerupt nici de pandemia Covid-19 sau regulile stricte de călătorie, din 2020-2021.

Aprinderea miraculoasă a focului în Biserica Sfântului Mormânt din Ierusalim este cel mai cunoscut eveniment din slujba Paștelui ortodox și, totodată, cel mai vechi miracol, fiind consemnat prima dată la sfârșitul secolului al IV-lea.

 

Deja ai votat!
Botoșani
cer fragmentat
11.5 ° C
13.6 °
11.1 °
64 %
2.7kmh
83 %
sâm
18 °
Dum
23 °
lun
24 °
mar
23 °
mie
20 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Când mâncarea e gustoasă, culoarea politică nu mai contează.

EDITORIAL

Atât de mult s-a scris, s-a comentat și s-a pălăvrăgit despre noua lege a pensiilor, încât dacă aș afirma că acest act legislativ reprezintă...

EPIGRAMA ZILEI

De-abia acum, în miezul verii, Când i-am văzut la plajă goi, Am înțeles traseul berii: Dintr-un butoi, în alt butoi! -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...