sâmbătă, mai 11, 2024
AcasăSărbătoarea ZileiSfinții Chir şi Ioan

Sfinții Chir şi Ioan

Au trăit la sfârșitul secolului al III-lea şi începutul secolului al IV-lea. Sfântul Chir era originar din Alexandria, iar Sfântul Ioan din Edesa. Chir îi învăța pe bolnavi să se ferească de păcate, pentru că ele se făceau pricinuitoare bolilor. Din cauza persecuției împotriva creștinilor, declanșată de împăratul Diocleţian (284-305), Chir a ajuns în Arabia, unde s-a călugărit, iar Ioan a plecat la Ierusalim. Chir a lăsat meșteșugul său doctoricesc, pentru că a luat de la Dumnezeu darul facerii de minuni. Astfel, nu cu doctorii, ci cu rugăciuni şi prin cuvânt tămăduia toate bolile.

Auzind de minunile pe care le săvârșea Chir, Ioan a mers să-l cunoască. Cei doi au devenit prieteni şi au încurajat-o pe Atanasia, cu cele trei fiice ale ei, Teoctista, Teodosia şi Eudoxia, să nu lepede credința în Hristos. Acesta va fi motivul pentru care în ziua de 31 ianuarie li se vor tăia capetele.

Potrivit Sinaxarului din data de 31 ianuarie, creștinii au luat trupurile lor şi le-au îngropat în biserica Sfântului Apostol şi Evanghelist Marcu. În vremea împăratului Teodosie cel Tânăr (408-450), Sfântul Chiril, patriarhul Alexandriei (412-444), a dus moaștele Sfinților Mucenici Chir şi Ioan în satul Manutin.

 

Sufletului mândru nu Se arată Domnul. Chiar dacă ar învăța toate cărțile, sufletul mândru nu va cunoaște niciodată pe Domnul, fiindcă mândria lui nu lasă loc în el pentru harul Sfântului Duh, iar Dumnezeu e cunoscut numai prin Duhul Sfânt. Dacă vom fi smeriți, atunci după iubirea Lui, Domnul ne va face cunoscute toate, ne va descoperi toate tainele, dar vai nouă dacă nu ne smerim, ne mândrim și, căzând în slava deșartă, ne golim și ne chinuim și pe noi înșine și pe ceilalți.

Deși e milostiv, pentru mândrie Domnul lasă sufletul să flămânzească și nu-i dă harul câtă vreme n-a învățat smerenia. Domnul este cu noi. Ce-am putea dori mai mult? Domnul l-a zidit pe om ca el să trăiască veșnic în El și să fie fericit, ca noi să fim cu El și în El. Domnul vrea să fie El însuși cu noi și în noi. Domnul e bucuria și veselia noastră; dar când, prin mândrie, ne depărtăm de Domnul, atunci ne predăm pe noi înșine chinului: jalea, urâtul și gândurile rele ne sfâșie. Omul mândru se teme de reproșuri, dar cel smerit nicidecum. Cine a dobândit smerenia lui Hristos dorește totdeauna să i se facă reproșuri, primește cu bucurie ocările și se întristează când este lăudat. Dar aceasta nu este decât primul început al smereniei. Când sufletul cunoaște prin Duhul Sfânt cât de blând și smerit e Domnul, atunci se vede pe sine însuși mai rău decât toți păcătoșii (Sf. Siluan Athonitul)

 

– Preot Sandu OLIVIAN

 

Deja ai votat!
Botoșani
cer fragmentat
18.1 ° C
19.8 °
17.2 °
60 %
6.5kmh
70 %
sâm
17 °
Dum
15 °
lun
15 °
mar
15 °
mie
17 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Pentru încurajarea sportului se semnalizează clar că există și surse alternative de apă.

EDITORIAL

Nu am idee dacă și câți dintre dumneavoastră ați sesizat începutul schimbării de paradigmă din politica românească. Pentru că cel puțin aici la noi...

EPIGRAMA ZILEI

Elena ce mișca partide În cazul lui, și-a schimbat genul Că altfel, nu-l putea ucide; Deci asasin a fost ... elenul! -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...