sâmbătă, mai 11, 2024
AcasăSărbătoarea ZileiSfântul Dionisie Areopagitul

Sfântul Dionisie Areopagitul

S-a născut în Atena. După ce a finalizat studiile de filosofie din Atena, a mers în Egipt pentru a şi le desăvârși. Pe când se afla aici, Mântuitorul era răstignit pe Cruce la Ierusalim. Observând întunecarea cerului petrecută la moartea lui Hristos, a rostit profetic cuvintele: „Sau Dumnezeu pătimește sau lumea aceasta văzută se sfârșește”.

Dionisie revine în Atena şi se bucură de întâlnirea cu Pavel în Areopag. Va pune în inimă cuvintele pe care le va rosti Pavel şi astfel, în anul 51 se va converti la creștinism. Mai târziu, va fi hirotonit episcop în Atena. Călătorește cu Pavel şi îi cunoaște pe ceilalți Apostoli ai lui Hristos. Ajunge la Ierusalim ca să o cunoască pe Maica Domnului. Va fi de faţă la înmormântarea Feciorei Maria.

După ce a rânduit alt episcop pentru Atena, s-a dus la Roma. De aici va pleca în Galia, l-a îndemnul Sfântului Clement, episcopul Romei. Zidește o biserică în cetatea Parisului şi convertește mulți păgâni la creștinism. A fost decapitat în vremea împăratului Domițian (81-96).

Sfântul Dionisie Areopagitul este primul autor patristic care ne-a lăsat o ierarhizare a cetelor îngerești. în prima treaptă, care este cea mai înaltă, sunt: Tronurile, Heruvimii şi Serafimii. A doua treaptă cuprinde: Stăpânirile, Domniile şi Puterile, iar în treaptă a treia întâlnim: Începătoriile, Arhanghelii şi Îngerii păzitori.

 

„Înaintea minții oamenilor se deschid două căi: una lată, plină de ademeniri și de aceea mulți sunt cei ce merg pe dânsa; iar altă suitoare și îngustă și puţini se află care să meargă pe ea. Calea largă e calea pierzării. Pe ea aleargă de zor două feluri de drumeți: Lucifer, cu toată ceata lui de îngeri, aruncați pe pământ și toată «lumea» pe care o înseilă el. Îi înțeapă cu acul plăcut al păcatului, care le amorțește sufletul o vreme, sau chiar toată vremea vieții pământești. Aceștia pentru Dumnezeu sunt morți, deși lor li se pare că trăiesc, dar sunt numai trupuri. Toți aceștia, câtă vreme trăiesc, dar sunt morți, neștiind de Dumnezeu, sunt cu îngerii cei răi împreună călători la iad pe calea pierzării. Așa au călătorit toți nepoții lui Adam, mii de ani de-a rândul.

Dar Dumnezeu preamilostivul, din iubirea de oameni, a făcut totul din partea Sa, ca să-i întoarcă pe oameni din calea pierzării într-o cale nouă, în calea mântuirii. De aceea Fiul S-a făcut Om desăvârșit – afară de păcat – și ne-a arătat Cărarea. Prin urmare, calea mântuirii e chiar cărarea pe care a mers Dumnezeu însuși ca om adevărat, făcându-ni-Se pildă întru toate și dându-ne îndrăzneală. Pe cărarea mântuirii încă merg două feluri de călători, căci de-atunci… un Tovarăș nevăzut și bun merge cu noi, cu fiecare, în toate zilele, cu fiecare rând de oameni, până la sfârșitul veacului : Dumnezeu însuși și cu sfinții Săi, întovărășind nevăzut pe oameni…” (Pr. Arsenie Boca).

 

 

Deja ai votat!
Botoșani
câțiva nori
14.3 ° C
14.6 °
12.1 °
61 %
1.9kmh
20 %
sâm
19 °
Dum
16 °
lun
15 °
mar
15 °
mie
11 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Pentru încurajarea sportului se semnalizează clar că există și surse alternative de apă.

EDITORIAL

Analizând toate trăsăturile și caracteristicile cu care oamenii au fost înzestrați de către Divinitate, constatăm lesne o corespondență clară cu lumea animalelor în ceea...

EPIGRAMA ZILEI

Elena ce mișca partide În cazul lui, și-a schimbat genul Că altfel, nu-l putea ucide; Deci asasin a fost ... elenul! -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...