spot_img
vineri, aprilie 26, 2024
AcasăSportScandal imens la Voluntari

Scandal imens la Voluntari

Scandal imens la FC Voluntari cu doar câteva zile înainte de starul noului sezon competițion al al Ligii I.

Nemulțumit că managerul general, Ioan Andone nu a fost de accord cu decizia sa de a-l exclude din lot pe Costin Lazăr care ar fi avut o altercație cu tânărul Pârcălabu, tehnicianul Daniel Oprița a plecat de la echipă împreună cu colaboratorii săi, Iulian Miu și Gabi Popescu. În aceste condiții, antrenamentul de ieri al echipei a fost condus de Dinu Todoran, adus de la echipa secundă.

În momentul în care a instalat noul staff al echipei, primarul Florentin Pandele a discutat cu managerul general Ioan Andone şi cu team managerul Florentin Dumitru, cerându-le acestora să ia deciziile împreună, dar ultimul cuvânt să-l aibă Andone.

Deja ai votat!
Botoșani
ploaie ușoară
8.9 ° C
8.9 °
7.1 °
97 %
0.9kmh
100 %
vin
15 °
sâm
18 °
Dum
20 °
lun
20 °
mar
21 °

CARICATURA ZILEI

Joi

POZA ZILEI

  Visul american poate fi trăit oriunde. Chiar dacă e mai mic şi mai gârbovit.

EDITORIAL

Schimbările „spectaculoase” în cadrul strategiilor electorale ale partidelor apărute pe ultima sută de metri sunt semne că, pe undeva, societatea dă semne de revenire...

EPIGRAMA ZILEI

Nu bârfesc, nu-s cârcotaș Dar vă spun, cunosc un domn De aicea din oraș Care-i treaz numai ... în somn ! Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...