miercuri, mai 22, 2024
AcasăSportScandal la Dinamo după plecarea lui Nistor la Craiova

Scandal la Dinamo după plecarea lui Nistor la Craiova

Transferul lui Dan Nistor de la Dinamo la Craiova, a provocat scandal în tabăra „câinilor”. Fotbalistul, care a fost prezentat oficial astăzi a spus că el a ajuns să-și dea acordul abia după ce cluburile s-au înțeles.

La puțin timp, clubul din Șoseaua „Ștefan cel Mare” a reacționat și l-a contrazis pe jucător. Într-un comunicat oficial, șefii lui Dinamo susțin că au ajuns să se pună la masa negocierior cu oltenii după ce însuși Nistor a cerut acest lucru.

Dinamo București a ajuns la un acord cu Universitatea Craiova, la solicitarea fostului căpitan al echipei din Ștefan cel Mare, pentru transferul definitiv al jucătorului Dan Nistor la clubul din Bănie…Clubul din Ștefan cel Mare îi transmite lui Dan Nistor, prin intermediul site-ului oficial, mult succes în carieră!”, se arată într-un comunicat postat de către Dinamo, pe site-ul oficial.

Fotbalistul a spus însă că el a semnat abia după ce cluburile s-au înțeles. Astfel, la prima sa conferință de presă în calitate de jucător al Craiovei, Dan Nistor a spus că el nu se simte cu nimic vinovat și că a ajuns să semneze cu gruparea din Bănie, abia după ce cluburile s-au înțeles, fără ca el să ceară acest lucru.

Cred că este o lovitură foarte puternică pentru Craiova. La Dinamo au fost multe probleme în ultimele timp și toate s-au spart în capul meu. De altfel, am câteva poziții legate de acest subiect. Prima poziție, cea legata de fața mea pe autocar. Fața mea s-a dat jos înaintea meciului cu Botoșani, ca să nu existe nicio discuție. 2. Toți au zis că m-am înțeles înainte cu Craiova, e eronat și fals. Cei de la Dinamo s-au înțeles mai întâi cu cei de la Craiova, fără să știu nimic. Și de acum nu voi mai spune nimic de Dinamo. Vreau titlul, Cupa și cupele europene la Craiova”, a declarat Dan Nistor, la prezentarea oficială de la Craiova.

Dan Nistor a adunat 106 meciuri și 20 de goluri pentru Dinamo în toate competițiile interne, Liga 1 (95/12), Cupa României (7/6) și Cupa Ligii (4/2) şi are trei selecții la echipa națională.

Noutatea în lotul Craiovei vine după ce „alb-albaştrii” au fost părăsiţi de antrenorul Victor Pițurcă. Fostul selecţioner și-a pus decizia total neașteptată pe seama faptului că nu a fost sprijinit să aducă titlul mult visat în Bănie.

„Eu nu stau să mă bată pe mine Gigi Becali fiindcă nu am la dispoziție lotul pe care mi-l doresc”, a declarat Pițurcă.

 

Deja ai votat!
Botoșani
câțiva nori
24.5 ° C
24.6 °
22.7 °
42 %
6.7kmh
23 %
mie
22 °
joi
25 °
vin
27 °
sâm
23 °
Dum
23 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Ori cei care primesc de pomană o duc mai bine de aruncă totul la gunoi, ori cei care dau de pomană o duc mai...

EDITORIAL

Ori de câte ori vreun politician mai dezghețat sau mai vorbăreț este întrebat de ce el și ai lui nu repară nimic din noianul...

EPIGRAMA ZILEI

Când făcut-a rezervare A greșit, se pare, tasta Și s-a-nțeles din scrisoare C-o să vină cu … nefasta! -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...