spot_img
duminică, aprilie 28, 2024
AcasăSportValeriu Iftime declară război covăsnenilor înaintea duelului de luni

Valeriu Iftime declară război covăsnenilor înaintea duelului de luni

Valeriu Iftime, finanțatorul FC Botoșani a declarat că nu este de acord cu decizia luată de Comisia de Disciplină a Federației Române de Fotbal (FRF) în cazul Sepsi OSK – „U” Craiova 1948, meci câștigat cu 3-0 la „masa verde” de covăsneni.

Iftime consideră că partida ar fi trebuit reluată din momentul întreruperii, respectiv minutul 26, de la scorul de 0-0, iar soarta celor trei puncte să fi fost decisă pe teren. Iftime le-a transmis convăsnenilor că dacă ar fi fost în situația lor, nu și-ar fi dorit ca echipa lui să fi câștigat meciul la „masa verde”

„Păcat că încurcăm fotbalul cu asemenea decizii. Trebuia jucat meciul! Meciul nu trebuia decis la «masa verde». Adică să nu câștigăm puncte la comisie. O fi avut regulamente, dar și astea pot fi corectate la un moment dat.  Nu sunt adversarii mei direcți, dar pentru tot fotbalul nostru e o imensă greșeală. Se creează un precedent. Este incredibil! Este o altă greșeală și arătăm din ce în ce mai prost, nu numai la fotbal, ci și la capitolul management.

Dacă ar fi să împrumut ceva de la Becali, o să îl invoc pe Dumnezeu. Spun că nu intră Sepsi în play-off. Care dintre noi nu a greșit vreodată? Câte prostii nu am spus mulți dintre noi? Dacă era cazul, noi spuneam că nu vrem la «masa verde». Acum nu se arată viteji după război, dar un asemenea precedent e de o gravitate maximă”, a declarat Valeriu Iftime, într-o intervenție la Digi Sport.

Meci întrerupt din cauza scandărilor xenofobe

Partida Sepsi OSK – „U” Craiova 1948 a fost înterupt definitv de centralul Andrei Chivulete în minutul 26 din cauza scandărilor xenofobe ale ultrașilor olteni. După două amânări, Comisia de Disciplină din cadrul FRF a decis în ședința de miercuri ca Sepsi OSK să câștige la „masa verde” cu 3-0.

Decizia influențează clar lupta la play-off. Cu cele trei puncte primite de la FRF, covăsnenii și-au betonat locul 6, utimul care asigură prezența în „top 6”, având 37 de puncte, cu 4 mai multe decât Petrolul, formație aflată pe locul 7 și cu șapte lungimi față de „U” Craiova 1948 și FC Botoșani, formație cu care se va duela luni, 20 februarie de la ora 17:00 pe „Municipal”.

De notat ar fi că în cazul Sepsi OSK – „U” Craiova, Comisia de Disciplină din cadrul FRF a mai luat alte două măsuri radicale împotriva celor două echipe, însă cea care a avut cel mai mult de suferit a fost cea finanțată de Adrian Mititelu.

Sepsi OSK a fost amendată cu 25.000 de lei în timp ce „U” Craiova a primit și ea o penalizare de 22.500 de lei. Pe lângă asta, formația condusă de Nicolo Napoli nu va avea parte de susținerea ultrașilor la următoarele șase meciuri pe care echipa le va disputa în deplasare sau pe teren neutru. Verdictul dat de Comisia de Disciplină nu este defintiv și poate fi atacat la comisiile din România, iar apoi la Tribunalul de Arbitraj Sportiv (TAS) de la Lausanne.

 

Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
10.7 ° C
13.8 °
10 °
82 %
2.4kmh
95 %
Dum
20 °
lun
20 °
mar
19 °
mie
13 °
joi
11 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Cei de la spital au blocat accesul pentru maşinile ce încurcă pompierii ca să iasă şi ei măcar o dată bine la simularea de...

EDITORIAL

Schimbările „spectaculoase” în cadrul strategiilor electorale ale partidelor apărute pe ultima sută de metri sunt semne că, pe undeva, societatea dă semne de revenire...

EPIGRAMA ZILEI

Ne țin calea, mai mult goale, Cu sânii în vânt, frivoli, Unele ne bagă-n boale, Altele în ... boli!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...