spot_img
sâmbătă, mai 4, 2024
AcasăSportIftime, scrisoare deschisă către fanii FC- ului: „Vă garantez că echipa va...

Iftime, scrisoare deschisă către fanii FC- ului: „Vă garantez că echipa va ieși din criza cea mai gravă din istoria noastră în prima ligă”

Premergător duelului cu Oțelul Galați de sâmbătă, Valeriu Iftime, finanțatorul FC Botoșani, a o rețea proprie de socializare o scrisoare deschisă, în care le garantează fanilor că echipa „va ieși din criza cea mai gravă din istoria noastră în prima ligă”. Iftime face apel la fani, afirmând că „echipa are nevoie de susținerea tuturor suporterilor” deoarece „caracterele adevărate se văd în perioadele grele, de criză” și recunoaște public că mariajul cu „fiul risipitor” nu a avut succesul scontat.

Mai jos redăm integral scrisoarea deschisă a finanțatorului FC Botoșani către fanii echipei.  

„Întoarcerea lui Marius Croitoru la Botoșani sau, cum spuneam la un moment dat, a doua lui descălecare, nu a avut, din păcate, deloc parcursul parabolei din Biblie despre întoarcerea fiului risipitor.

Fac această comparație pentru că, atunci când a plecat, în urmă cu un an de zile, secvența a semănat cu a unui fiu risipitor care pleacă de la casa tatălui, în care avusese cele mai bune condiții.

E adevărat că, la întoarcere, ca să continui parabola, eu am tăiat vițelul cel gras, adică am făcut tot ce trebuia să fac pentru ca el să aibă condiții de a deveni din nou antrenorul emblematic pentru FC Botoșani de când suntem în liga întâi și cel mai bun antrenor care a fost în istoria echipei.

Reamintesc faptul că trei ani de zile cât a fost la Botoșani am avut un club cu deficit zero, am produs cel mai spectaculos fotbal și am vândut cei mai mulți fotbaliști. Doi ani am fost calificați în play-off și încă doi ani am ratat play-off-ul în ultima etapă.

De data asta nu a mai fost așa cum ne doream, dar lucrurile nu se pot măsura doar printr-o neadaptare a lui Marius. Pur și simplu regulile pe care Federația de Fotbal le-a impus pentru comportamentul antrenorilor fără licență pro – fie ei secunzi sau, așa cum l-am numit noi la un moment dat pe Marius, director tehnic – aceste reguli sunt atât de stricte, încât un antrenor de felul lui Marius nu se putea manifesta. N-ai voie să gesticulezi, să dai indicații, ceea ce la un moment dat afectează grav întregul mecanism al unei echipe. Sigur că părerile sunt împărțite, unii spunând că un antrenor pregătește echipa la antrenamente și în timpul jocului poate să stea liniștit pe bancă. Nu-i cazul nostru și eu unul cred în tipul ăsta de activitate, cu implicarea totală a antrenorului. Jucătorii pe care îi avem noi, învățați cu reacțiile, cu trăirile și cu comportamentul lui Marius din timpul antrenamentelor, aveau nevoie și în timpul jocului de același lucru.

Asta nu s-a mai putut face și e clar că, am spus eu, sistemul ne-a învins. Marius a trebuit să stea liniștit pe bancă și echipa a ajuns în cea mai gravă criză din istoria lui FC Botoșani: ultimul loc din clasament și, mai ales, o echipă care nu joacă.

Este adevărat că cea mai mare virtute a oamenilor buni este să găsească imediat soluții de a ieși din crize, oricare ar fi ele și care apar, fără îndoială, de-a lungul oricărui proces, fie în viață, fie în afaceri sau în sport.

Suntem într-o criză și eu garantez și mă angajez în fața suporterilor că avem soluții! Avem soluții să nu fim, așa cum spun mulți acum, echipa care este condamnată la retrogradare și chiar, mai mult decât atât, să ducem mai departe proiectul pe care eu, împreună cu Marius, l-am construit timp de trei ani la rând și care era un proiect de mare succes și care chiar ne-a adus un anumit respect în lumea fotbalului. Acum cred că acest parcurs bun a creat, fără îndoială, și multă invidie. Am văzut reacții în ultimul timp complet deplasate vizavi de cât de slab este Marius Croitoru și cât de gravă este situația noastră și că poate atunci, în acea perioadă foarte bună pentru noi, a fost doar un fel de întâmplare, deși o „întâmplare” în care trei ani am făcut fotbal spectacol, am adus jucători, am produs jucători și am făcut un buget echilibrat nu e deloc la îndemâna oricui.

În orice caz, promit celor care iubesc fotbalul din Botoșani că avem soluții. Deocamdată antrenorul care se va ocupa de echipă va fi antrenorul secund, adică Andrei Patache, poate cel mai bun produs fotbalistic al Botoșaniului din ultimii 15 ani, care a fost timp de câteva luni secundul lui Marius Croitoru și căruia în momentul ăsta îi dau toată puterea să țină interimatul, cel puțin o lună de zile, până vom găsi un antrenor cu licență pro.

Până atunci, vă rog să aveți încredere și să susținem cu toții echipa noastră! În criză se văd marile caractere și toți cei care simțim cu adevărat pulsul lui FC Botoșani ar trebui să fim aproape de echipă!”

Deja ai votat!
Botoșani
cer senin
13.9 ° C
17.6 °
13.9 °
46 %
2.3kmh
5 %
sâm
13 °
Dum
21 °
lun
25 °
mar
24 °
mie
13 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Liberalii au venit cu mesaje tematice pe tricouri, deci teoretic știu cum stă treaba. Mai trebuie să le spună și lui Iohannis, Ciucă.

EDITORIAL

A trecut și ziua de 1 Mai, cunoscută în trecutul din ce în ce mai îndepărtat drept și „Paștele comunist”. O zi destul de...

EPIGRAMA ZILEI

Ajuns acasă pe la două Din delegația la Cluj Găsi pe doamna vopsind ouă La un vecin, cu ruj... -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...