spot_img
joi, mai 2, 2024
AcasăVibrația și energia zilei - NumeroscopMATRIŢA ZILEI – 16.03.2022/16.7.14.5.

MATRIŢA ZILEI – 16.03.2022/16.7.14.5.

111 4 7
222 5
3 66  –

FOC – 1,5,9 – 4 elemente

APĂ – 2,6 – 5 elemente

AER – 3,7 – 2 elemente

PĂMÂNT – 4,8 – 1 element

 

Vibrația zilei de azi este dată de energia mistică și divină a lui 7 ca stabilire a armoniei folosindu-de de controlul minții și a gândurilor, de conexiunea cu divinitatea ce are ca rezultat benefic și evolutiv momente de bunăstare, liniște și pace în oceanul acesta învolburat de valuri uriașe care vin, distrug câte ceva, apoi pleacă, revenind într-un ritm ciclic până când, într-un final vor slăbi ca intensitate iar apele se vor limpezi. Este necesară distrugerea situației existente, chiar dacă apar schimbări violente și explozive, pentru că asta este singura modalitate de a învinge stilul vechi de viață. Toate fanteziile și iluziile, amăgirile și dezamăgirile sunt sfărâmate de mâna brutală a realității, pentru a se realiza detașarea completă de trecut. Acum a venit timpul pentru reconsiderarea sistemului de idei, opinii, convingeri și valori. E musai să lăsăm ce a fost să plece, să îmbrățișăm noul, să înțelegem că trecutul oricum a fost construit pe o fundație fragilă de la început. Ultimele decenii au avut pornirea cu stângul, consumerismul, materialismul, frustrările trecutului au stat la baza construcției și e firesc să se surpe atunci când e prea mult. Oamenii se confruntă cu multe situații care provoacă îngrijorare. Ce va fi, cum va fi, la muncă, în relație, cum se va contura viitorul nostru, al copiilor noștri? Astea sunt întrebări care ne agasează zi de zi și ne aruncă într-o găleată de anxietate și frică. Cum să fie viitorul? Așa cum ni-l creăm noi prin gândurile noastre, pozitive sau negative. E util să punem stop minții și a gândurilor care întunecă cerul sufletului (111), să ne ascultăm inima (222), să prelucrăm cu atenție și cu sufletul informațiile care se reped asupra noastră, să le cernem prin propria gândire și simțire (3), să fim atenți la semnalele pe care ni le trimite corpul (4), sufletul și care zbiară din toți rărunchii și mulți le ignoră sau poate chiar nu le aud din pricina hărmălaiei din minte, pentru a obține răspunsuri, pentru a redescoperi bucuria, plăcerea vieții , pentru a trăi din nou și a avea parte de acea stare de împlinire (6). Avem nevoie de iubire. Să iubim, să fim iubiți, să ne acceptăm așa cum suntem, să fim acceptați. Să ne ascultăm muzica armonioasă și blândă a sufletului care mereu ne arată calea dreaptă și de urmat (5).

Orice se întâmplă acum în viețile noastre a fost o bombă cu ceas. Mulți dintre noi am trecut prin schimbări subite și neprevăzute, alții vor trece, pentru că ne-am repezit în situații fără să luăm în calcul aspectele negative. Acum, mai mult ca niciodată e nevoie să ne concentrăm toată atenția pe aspectele frumoase din viață, pentru că ele sunt, chiar dacă ne-au tulburat mințile prin frică și manipulare. Oricare ar fi lucrul care s-a schimbat, acesta aduce eliberare și ne permite să o luăm de la capăt cu înțelepciune și cu entuziasm. E posibil ca pentru unii nimic să nu se fi schimbat, încă, și e util să facă o trecere în revistă, înainte ca totul să se surpe. Oricum, întreaga perspectivă asupra vieții se schimbă pentru fiecare în perioada asta, mai devreme sau mai târziu, vine cu provocări, dar mai ales cu lecții extraordinar de importante.

Avem azi o puternică dorință de organizare, suntem motivați, avem voință și e util să profităm de aceste aspecte ale zilei, de aceste energii atât de frumos conturate, așa cum de mult nu au mai fost, pentru a face puțină curățenie și ordine atât pe plan fizic, material, cât și prin sufletele noastre. Este un moment prielnic pentru organizarea garderobei de primăvară, să facem ordine prin dulapuri și să ne dezbrăcăm de vechile convingeri limitative, pentru a începe să plantăm noi semințe atât în pământ, cât și în infinitatea Universului. E o zi prielnică pentru debutul unui nou stil de viață, alimentar, de antrenamente fizice și de antrenamente sufletești pentru noul care bate la ușă. Să ne găsească pregătiți mai ales psihic și sufletește. Uleiul râncezește, la făină trag gândacii, tot ce e material are un punct terminus. Însă, cu ceea ce aprovizionăm spiritul și conștiința, este etern. Apar în viețile noastre, începând de azi și pentru o perioadă următoare, oameni care vor deveni importanți pentru noi, care ne vor aduce lecții, suport , sprijin, dar și provocări atât pe plan personal, cât și pe plan social, profesional. E util să fim atenți la mesajele Universului, precum și la nevoia acută de perfecțiune (are apropos, nu există) și la tendința de a critica. E util să fin îngăduitori, toleranți, să înțelegem că fiecare are adevărul său, iar dacă aceste adevăruri nu rezonează, e de preferat să ne vedem de ale noastre și să evitâm polemicile sau discuțiile în contradictoriu pentru că în afară de consum inutil de resurse, nu se ajunge la niciun compromis.

Recomandarea zilei. E o certitudine că acea conștiință îngustă sau falsă se prăbușește. Scăpăm frâiele de la trăsura fără o roată și oricît ne-am enerva și ne-am consuma, nu va mai porni. Este util să lăsăm orgoliul la o parte, să încetăm a ne mai încăpățâna să opunem rezistență, să ne impunem ideile, să ne folosim de constrângere și forță. Cine a ales altă trăsură, va merge cu ea. E nevoie să respectăm alegerea celorlalți dacă e diferită de a noastră, și să ne concentrăm energia pe felul în care ne reclădim construcția propriei vieți. Avem un strop de voință și e de preferat s-o valorificăm. Singurul aspect pe care îl mai putem controla este propria minte (lipsă 8), prin redobîndirea încrederii în sine, prin maturizarea noastră (lipsa 9) și prin trezirea conștiinței. Cu cât suntem mai blazați și mai plini de sine, cu atât experiențele prăbușirii sistemului vechi vor fi mai dureroase. Mulți si-au vândut sufletul pentru ceva ce pare că aduce siguranță, dar de fapt au făcut o afacere tare păguboasă, deoarece au fost trași pe sfoară și acum realizează că totul se prăbușește în jurul lor, pentru că au plecat pe un drum fără întoarcere și acum regretă. Pot însă să îndrepte cumva lucrurile dacă își recapătă curajul și cu ajutorul forței rațiunii pot să rupă lanțurile, urmând o altă cale, dar să fie conștienți că ce au lăsat în urmă a fost pierdut pe vecie. Orice alegere se face este în regulă, atâta vreme cât nu încălcăm granițele celorlalți, pentru că fiecare e cu trăsura lui, cu viața lui și cel mai util e să vedem cum o facem funcțională pe a noastră.

 

MINUTUL DE AUR : favorabil pentru lansarea celor mai fierbinți dorințe către Univers, minutul de aur apare astăzi, 16.03.2022 la ora 16:03.

 

CODUL BANILOR ȘI A SUCCESULUI: 7367

Anca SOFIAN

Deja ai votat!
Articolul precedent
Articolul următor
Botoșani
cer acoperit de nori
14.5 ° C
14.6 °
9.9 °
61 %
0.8kmh
100 %
joi
23 °
vin
23 °
sâm
19 °
Dum
22 °
lun
21 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Oamenii se pregătesc, se vede că vin sărbătorile.

EDITORIAL

Eliminarea din cărțile Primăriei pe motive de incompatibilitate a medicului Cîrstoiu este doar praful în ochi pe care Ciolacu și ai lui ni l-au...

EPIGRAMA ZILEI

Lumina din felicitare Să n-o considerați plocon, Ne costă ea, pe fiecare Cu mult mai mult ca la … E on!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...