miercuri, mai 8, 2024
AcasăVibrația și energia zilei - NumeroscopMATRIŢA ZILEI – 25.03.2022/16.7.12.3.

MATRIŢA ZILEI – 25.03.2022/16.7.12.3.

11 7
22222 5
33 6  –


FOC – 1,5,9 – 3 elemente

APĂ – 2,6 – 6 elemente

AER – 3,7 – 3 elemente

PĂMÂNT – 4,8 – 0 elemente

 

Vibraţia zilei de azi e dată de energia misterioasă a lui 7 (2+5=7), ceea ce vine cu anumite taine, cu mistere, cu o sete de cunoaștere a celor neștiute, precum și cu un torent de emoții de toate categoriile. E o zi în care dacă emoţiile, acţiunile, schimbările, puterea sunt ţesute cu înţelepciune, avem numai de câştigat, iar câştigul nu e neapărat unul material, ci unul de suflet. Totul este organizat în detaliu, avem voinţă şi ghidul interior ne îndeamnă la acţiune orientată către scop. Lucrurile se petrec în aşa fel, mânate de o mână invizibilă, ce duc la instalarea unei noi etape de viaţă. Adică, avem azi misiunea de regla lucrurile aici, acum, în existenţa aceasta, în acest timp şi spaţiu, pentru ca roadele talentului creativ să iasă la iveală. Având în vedere că forța gândului este destul de slabă astăzi (11), iar emoțiile năvălesc cu putere (22222), ideal ar fi ca vocea interioară și intuiția să fie ascultate cu atenție (5) pentru a se putea stabili armonia și echilibrul (6) care se manifestă în condițiile cunoașterii și a conexiunii cu planurile superioare (7) ce vin ca suport în îndeplinirea benefică a sarcinilor și a responsabilităților în familie și grupuri sociale, dar numai dacă muncim cu interiorul nostru în acest sens. Standardele sociale sunt destul de ridicate astăzi, alegerile e util a fi făcute cu înțelepciune și seriozitate, iar comunicarea să se realizeze cu mare diplomație, forța cuvântului fiind uriașă. Totodată vorbim și despre o tendință accentuată de siguranță și protecție, întrucât este necesară o atenție sporită la tot ceea ce ține de sănătate, accidente și lovituri, având în vedere că instinctele sunt la un nivel destul de scăzut. Azi prelucrăm cu mare ușurință informaţiile, iar asta, alături de intuiţie şi sprijin și ghidare dinspre planurile subtile, aduc simţul anticipării, flerul şi capacitatea uriaşă de materializare a gândurilor şi dorinţelor (3). Ideal ar fi ca toate gândurile noastre să fie concentrate pe aspecte pozitive, benefice. Se manifestă puternic simţul artistic, vizionar, capacitatea de a convinge şi ne susţinem ideile, valorile, pricipiile. Tot ce ţine de “trib”, de familie, de egregor este foarte important şi devine prioritar.

7 mai aduce iubire de liniște, îndepărtarea de viața agitată, spirit de observație, cumpătare, independență și căutare de adevăr dincolo de tot ceea ce se vede. Aduce căutare de răspunsuri în infinitatea de întrebări ce derutează, iar ceea ce este miraculos este că acestea vin la noi pe căi știute doar de univers. Chiar dacă lucrurile par din ce în ce mai sumbre, dacă ne concentrăm asupra aspectelor minunate ale vieții, cu puterea gândului frumos le creăm și le manifestăm, iar cu forța cuvintelor pe care le rostim, într-un fel sau altul, în funcție de ceea ce simțim, obținem cel mai puternic și mai simplu instrument de cunoaștere, în ideea de a ne recăpăta starea de bine, fără a mai trăi cu frică, cu furie și fără a ne mai lăsa manipulați de noua doctrină a diviziunii și a cenzurii. Datorită aspectelor sale purificatoare, ascultarea intuiției și întărirea stimei de sine, fortificarea curajului, ne poartă în acel loc al conștiinței unde sunt reexaminate și prelucrate toate conceptele care ne definesc, acolo se află puritatea, inocența, iubirea, jocul, izvorul de putere și aceasta este cea mai benefică variantă de a dărui în exterior compasiune, toleranță, înțelegere și iubire. Dicționarul poate să se schimbe de mii de ori pentru a se alinia noilor dogme sociale cu obiectiv principal obediența oarbă, însă conceptele reale ale sufletului au fost, sunt și vor rămâne pentru eternitate aceleași. Bineînțeles, nu pentru toată lumea, dar pentru suficient de multe suflete care fac schimbarea. În condițiile unei luni cu vibrație 3, este util de știut că informația va curge nelimitat și infinit, indiferent de stavilele puse între suflete și cuvinte.

Recomandarea zilei. Azi vorbim despre conectarea oamenilor de pretutindeni, la spiritul de echipă. Minţi şi suflete se unesc aici pentru a juca jocul vieţii, din care să iasă campioni. Câştigul suprem este evident: echilibru, armonie astfel încât toleranţa, starea de bine (lipsa lui 4), fericirea aşa cum o vede fiecare dintre noi să crească și să ne ajute să urcăm pe scara evoluției, cu fiecare treaptă a puterii interioare de care dispunem cu toții (lipsă 8). Doar aşa putem primi binecuvântările din planul ceresc, doar așa se poate metamorfoza omenirea, astfel încât de la vierme să se transforme în fluture (lipsă 9). Când învățăm să vedem dincolo de suprafață, dincolo de alb și negru, începem să percepem profunzimea și adevăratele intenții aflate în spatele tuturor lucrurilor. Când ne folosim inima și sufletul descoperim minciuna, manipularea și modalitățile perfide prin care suntem atrași în capcanele păpușarilor. Apar conflicte și lupte din ce în ce mai agresive, atât în planurile materiale cât și în cele subtile. Este important de știut că în aceste conflagrații energetice, verbale, psihice, fizice, noi creștem și ne dezvoltăm, devenim din ce în ce mai puternici și putem înfrunta nu doar agresivitatea celorlalți, ci și propriile impulsuri competitive și agresive. Aceste impulsuri nu pot fi evitate. E nevoie să le înfruntăm cu forță și stăpânire de sine, cu asumare. Direcțiile opuse, taberele, ideologiile scindate sunt portretizarea a ceea ce am creat cu gândurile noastre, cu slăbiciunile noastre, cu alegerile noastre din trecut, dar e momentul să le dizolvăm și să ne alchimizăm creația în energia subtilă a divinității, care ne mângâie cu miracole și ne dezvăluie taine extraordinare care fac să pice cortina și să vedem cu sufletul planul meschin al lor, pentru a transcede și a găsi plenitudinea.

 

MINUTUL DE AUR : favorabil pentru lansarea celor mai fierbinți dorințe către Univers, minutul de aur apare astăzi, 25.03.2022 la ora 03:25.

 

CODUL BANILOR ȘI A SUCCESULUI: 7367

Anca SOFIAN

Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
11.9 ° C
13.3 °
11 °
71 %
0.9kmh
98 %
mie
11 °
joi
17 °
vin
19 °
sâm
19 °
Dum
17 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

S-a înghesuit lumea la stadion la ultimul meci. Să sperăm că o să mai avem la ce ne înghesui.

EDITORIAL

…îl semnează recent unul dintre botoșănenii ce n-au încetat să caute, să cerceteze, să găsească, să îmbogățească amintirea mereu neodihnită a Luceafărului. Acesta se...

EPIGRAMA ZILEI

Norodul fiind absent, Tagma hulită de tine Are conturile pline Și-o găsești în ... Parlament!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...