vineri, martie 29, 2024
AcasăVibrația și energia zilei - NumeroscopMATRIŢA ZILEI – 30.05.2022/14.5.8.8

MATRIŢA ZILEI – 30.05.2022/14.5.8.8

1 4  
222 55 88
3    


FOC
– 1,5,9 – 3 elemente

APĂ – 2,6 – 3 elemente

AER – 3,7 –1 element

PĂMÂNT – 4,8 – 3 elemente

 

Vibrația de azi este dată de energia cifrei 3 și aduce un tonus bun, plin de viață, voiciune, indiferent de tensiunile care se pot isca pe parcursul zilei. Apare ca un rezultat la felul în care am învățat să ne adaptăm la tot ce reprezintă schimbarea și fără să picăm în capcane puse de exterior, respectăm anumite reguli și organizăm lucrurile astfel încât asigurăm buna funcționare a planului material. Într-adevăr, asumarea, intuiția, determinarea și calmul aduc rezultate benefice, ne ajută să ne putem îndeplini munca, misiunea iar 3-ul general al zilei ne îndeamnă la veselie și bucurie în toată sumedenia de activități de care avem parte azi.

Intuiția, imaginea de sine, voința (55) se manifestă frumos azi și ne motivează în direcția scopurilor noastre și chiar dacă puterea psihică ne face să căutăm validarea exterioară, aprecierea celor din jur (1), dinăuntrul nostru, forța interioară și echilibrul emoțional (222) ne susțin atât de lin și de blând astfel încât reușim să găsim satisfacție, bucurie și tot ce ne trebuie din punct de vedere al informațiilor în interiorul nostru (3). Din punct de vedere fizic și al puterii de muncă azi ne găsește foarte vioi și cu dorința de a ne mișca, de a ne concentra asupra corpului fizic, de a ne îngriji (4). Totodată, azi e un moment excelent pentru a mirosi oportunitățile de abundență, mai ales financiară și de aceea este recomandat să fim cu băgare de seamă la ele (88). E util să fim atenți la anumite excese culinare, la consumarea anumitor băuturi în exces, pentru că se pot declanșa dereglări hormonale sau alte perturtbații și așadar, e util ca azi să ne dezvoltăm și să ne direcționăm energia în sfera spiritualității și să ne îndepărtăm de tentații.

Este un moment prielnic pentru a lansa noi intenții, pentru a gândi noi proiecte, suntem maeștri în comunicare și este util să facem ceva astfel încât să ne îmbunătățim abilitatea de a transmite mesaje coerente și eficiente pentru a ne susține relațiile, indiferent că sunt amoroase, de familie, de prietenie sau la muncă pentru că azi acestea sunt vizate de energia zilei.

Recomandarea zilei. Energia lui 3 la început de săptămână ne crește vitalitatea, tonusul, suntem foarte deschiși și adaptabili, absorbim lesne multe informații, însă e util să fim atenți în primul rând la modul în care ne susținem relațiile, la observarea atentă a momentelor când dorim validare exterioară, precum și la risipa de resurse materiale sau energetice. Finalul de primăvară ne găsește voioși , motivați și activi și e util să ne pregătim pentru o nouă etapă în care să ne dezvoltăm și să mai învățam anumite lecții.

 

MINUTUL DE AUR : favorabil pentru lansarea celor mai fierbinți dorințe către Univers, minutul de aur apare astăzi, 30.05.2022 la ora 05:30. 

 

CODUL BANILOR ȘI A SUCCESULUI: 3565

Anca SOFIAN

Deja ai votat!
Articolul precedent
Articolul următor
Botoșani
cer acoperit de nori
11 ° C
11.1 °
8.2 °
61 %
1.8kmh
99 %
vin
18 °
sâm
23 °
Dum
24 °
lun
25 °
mar
16 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Gata, au rezolvat cu circulația în centru. Ori se terminase programul și n-au mai apucat să strângă, cine știe.

EDITORIAL

Anul electoral 2024... Alegerile sunt din ce în ce mai aproape, deci e de așteptat ca lupta între poftitorii de ciolan să se intensifice....

EPIGRAMA ZILEI

Drag mi-a fost calul bălan Și pe badea în Merțan Drag mi-e badea și în car Dacă e ... milionar!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...