spot_img
sâmbătă, aprilie 27, 2024
AcasăVibrația și energia zilei - NumeroscopMATRIŢA ZILEI – 01.06.2022/13.4.11.2

MATRIŢA ZILEI – 01.06.2022/13.4.11.2

1111 4  
2222    
3 6  


FOC
– 1,5,9 – 4 elemente

APĂ – 2,6 – 5 elemente

AER – 3,7 –1 element

PĂMÂNT – 4,8 – 0 elemente

 

Vibrația zilei de azi este dată de energia cifrei 1 și aduce o claritate mentală foarte bine definită (1111) cu capacitate extraordinară de comunicare (2222), de căutare de pace și armonie (6) de stabilire a unui context în care ideile și proiectele pot fi puse în practică (4) pentru a obține rezultatele dorite (3) .

De azi se schimbă energiile, luna iunie, ce-a de-a 6 a la număr și reprezintă principiul armoniei, nevoia de stabilitate, de confort şi cămin solid, reprezintă simțul practic, magnetismul personal, comunicarea, gândirea logică, curiozitate, intelectualitatea, instinctele, sentimentele, atașamentele de orice natură, romantismul, rădăcinile, protecția și familia. 6 mai înseamnă totodată energiile sexuale, munca fizică, avariţia, răspunde de boli, conflicte, războaie, câştig, bani, acumulare, exploatarea celorlalţi. Este un număr feminin, reprezentat prin Steaua lui David – cele 2 triunghiuri echilaterale în oponenţă (unul cu vârful în sus, ce reprezintă binele și unul cu vârful în jos, ce reprezintă răul) având ca corespondență ezoterică actul sexual, însărcinarea, fecundarea și principiul senzual, senzitiv, sexual, pragmatic al vieţii. Cifrei 6 îi corespunde elementul apă, planeta Venus, iar ca și culoare verde-albăstrui. Este o cifră feminină și are ca și caracteristici liniștea, capriciile și mofturile, comportamentul grijuliu casnic, echilibrat, pragmatic, omenos, sensibil, generos, romantic, conservator,  sau poate aduce trăsături oscilante, de trândavie, și de complacere în anumite stări emoșionale și de repaus.

Luna iunie are ca și cuvinte cheie : familie, pace, armonie, creativitate, echilibru, responsabilitate, viaţă domestică, căsătorie/căsnicie, divorţ, ajutorarea altora, sexualitate, feminitate, masculinitate, carnal, tipologia mascul /femelă, cinste, dreptate, nelinişte, vânător, instinct, pragmatism, agresivitate paşnică (a nu se confunda cu niciun tip de violenţă – fizică, psihică sau verbală) iar scopul principal al energiilor ce o guvernează este să asigure bunăstare, să ofere sentimentul de iubire, dragoste şi armonie, să ne sprijine în învățarea bucuriei aduse de responsabilități.

Ca și trăsături disfuncţionale ne putem confrunta în această lună cu anxietate, codependenţă, sentiment de vinovăţie, o convingere că mereu știm exact ce trebuie să facă alții şi le spunem cum să acționeze, întâmpinând dificultăți în a înțelege și părerile celorlalți, având tendința de a ne băga unde nu ne fierbe oala și de a ne face griji inutile pentru situații minore.

Luna iunie are ca vibrație totală cifra de vibrație 3 (6.2022 = 6+2+2+2=12, 1+2=3) și aduce în general energie, optimism, bucurie, dorința de a experimenta, curiozitate și deschidere la informații noi pe care le sintetizăm cu ușurință și cu mult entuziasm. În această luna vom aspira în permanenţă spre mai mult, spre înalt, spre altceva, vom căuta sens, logică și răspunsuri în contextul în care se observă din ce în ce mai bine efectele schimbării, mai ales cele care până acum erau invizibile. Forța minciunilor este uriașă și ce ni se prezintă e un scenariu alarmist și manipulator în ideea de a se ascunde adevărul. Ceva mare se întâmplă.

Debutul acestei luni este destul de provocator din punct de vedere al relațiilor familiale, iar Ziua de 1 Iunie scoate la suprafață copiii interiori care poartă răni adânci și care au nevoie urgentă de vindecare, pentru a putea face pace cu trecutul și a ne adapta viitorului care dă semne de mari schimbări. Discuțiile aprinse, certurile, comportamentele impulsive au nevoie să fie domolite. Cu răbdare, cu calm, tandrețe și fără judecată se așează toate lucrurile. Jocurile în aer liber, excursii cu familia sau cu cei dragi nouă sunt extrem de benefice și de indicate pentru a le putea asigura acestor copilași interior o bucățică de bucurie cu rol terapeutic.

Cealată față a energiei lui 6 aduce invidie, lăcomie, cruzime, viclenie, răzbunare, răutate chiar, rol de salvator, gelozie, tendinţe de acaparare, posesivitate, castrare a celorlalţi prin răsfăţ sau cocoloşire, convingere că ştim mai bine şi avem întotdeauna dreptate, o stare generală de nemulţumire, dezechilibru, dizarmonie, compromisuri şi chiar renunţare la sine. Există o tendință mare de răzbunare atunci când simțim nedreptatea.

6 este unul din numerele de socializare și naşte motivaţia de a ne face plăcuți, dorindu-ne aprobarea celor din jur. Banii pot fi o motivaţie foarte puternică, dar numai prin puterea lor de a crea o stare de bine, de confort şi de lux. Stilul, rafinamentul, nivelul de trai mult peste medie se află pe lista stimulentelor iar latura romantică, sentimentalismele şi simţul artistic sunt parte din arsenalul lunii iunie. Atenție la acțiuni din dorinţe ce ascund frica de respingere, la lucruri făcute doar ca să fie bine, să fie frumos, să nu supere pe nimeni. Cu dorinţa de a nu dezamăgi, de a face impresie bună şi de a corespunde, manifestăm în luna iunie un impuls irezistibil de a aparţine. De aceea, căsătoria, relaţiile şi anturajul ne oferă cel mai bine şansa de a ne pune în valoare, urmărind să fim acceptați de cât mai mulţi oameni care să ne dea confirmări. Calitățile lui 6 sunt de multe ori terapeutice şi vindecătoare, având capacitatea de a oferi ghidare, călăuzire, alinare. Mai există o componentă motivaţională, cea justiţiară, care se poate transforma cu uşurinţă în orgoliul de a avea dreptate, suportând foarte greu dezacordul sau opoziţia.

În Tarot, 6 reprezintă Arcana Majoră numită Îndrăgostiții și sugerează o carte a angajamentului, a iubirii și a legăturii, a alegerii, fiind foarte influențabilă de ceea ce este în jur și are legătură cu tot ce ține de plăcerile vieții, fiind destul de contradictorie și având foarte multe sensuri și interpretări. Ea ne îndeamnă să ne punem întrebări cu privire la viața noastră emoțională, să ne observăm dacă suntem în pace sau în conflict, dacă facem ceea ce ne place, dacă trecutul ne sabotează prezentul și viitorul, etc. Ceea ce e important este să facem tot ce ține de noi pentru a găsi bucuria de a exista, bucuria de a fi atât noi, cât și ceea ce există în jurul nostru sub toate formele, uniunea cu întreg Universul, iubirea necondiționată și conștientă.

 

MINUTUL DE AUR : favorabil pentru lansarea celor mai fierbinți dorințe către Univers, minutul de aur apare astăzi, 01.06.2022 la ora 01:06. 

BANILOR ȘI A SUCCESULUI: 1664

Anca SOFIAN

Deja ai votat!
Botoșani
cer senin
5.3 ° C
8.8 °
4.4 °
91 %
1.1kmh
7 %
sâm
19 °
Dum
21 °
lun
21 °
mar
21 °
mie
19 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Cei de la spital au blocat accesul pentru maşinile ce încurcă pompierii ca să iasă şi ei măcar o dată bine la simularea de...

EDITORIAL

Dintre toți politicienii de top ai României de azi, Marcel Ciolacu este, fără îndoială, un personaj aparte care a înțeles cel mai bine ce...

EPIGRAMA ZILEI

Ne țin calea, mai mult goale, Cu sânii în vânt, frivoli, Unele ne bagă-n boale, Altele în ... boli!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...