spot_img
joi, mai 30, 2024
AcasăSărbătoarea ZileiSfântul Spiridon

Sfântul Spiridon

S-a născut în jurul anului 270, în Aski, Cipru, și a fost păstor de oi. Numele său provine de la un cuvânt grecesc, care înseamnă „coșuleț”. A fost căsătorit și a avut o fiică, Irina. După moartea soției, a decis să intre într-o mănăstire din apropiere. În scurt timp a ajuns episcop al Trimitundei. În timpul persecuțiilor aduse de către Maximian și Galeriu, Sfântul Spiridon a fost prins și ca pedeapsă pentru credința în Hristos, i s-a scos ochiul drept și i s-a tăiat pulpa stângă. Pentru că Dumnezeu i-a dat harul tămăduirilor, a fost numit făcător de minuni. A luat parte la Sinodul I Ecumenic de la Niceea, din anul 325. Sfântul Spiridon era atât de convingător atunci când vorbea despre Sfânta Treime, încât mulți păgâni se converteau la creștinism, iar arienii renunțau la învățătura lor falsă. Pentru a explica unitatea și diversitatea Sfintei Treimi, Sfântul Spiridon a luat o cărămidă și a arătat că deși aceasta este formată din trei elemente distincte – pământ, foc și apă – ele formează un tot unitar: cărămida. Sfântul Spiridon a trecut la cele veșnice în anul 348 d.Hr, la vârsta de 78 de ani. A fost îngropat în Biserica „Sfinților Apostoli” din Trimitunda. Sfintele sale moaște au rămas în Cipru până în veacul al VII-lea, când din cauza năvălirii arabe au fost mutate la Constantinopol, într-o biserică de lângă Sfânta Sofia. După ce orașul a fost cucerit de turci, sfintele moaște au fost duse în Kerkyra – Corfu (1456), unde se păstrează și astăzi

În fiecare an, pe 12 decembrie, papucii Sfatului Spiridon sunt schimbați. Ei se tocesc ca urmare a drumului parcurs spre vestirea lui Hristos în întreaga lume. De aici și denumirea de „sfântul călător”. Din mărturiile unor clerici reiese că pentru perioade scurte de timp, trupul sfântului nu mai este prezent în raclă, iar atunci când revine, este cald și prăfuit.

Acesta este și motivul pentru care, în cântările Acatistului său spunem: „Bucură-te că ești și cu oamenii cu trupul petrecător; Bucură-te că încălțămintele tale slujesc ca dovadă”.

Pentru asta te-am făcut pe tine

Pe drum, un om întâlni o fetiţă înghețată care tremura într-o haină subțire și care nu mai spera să primească ceva cald de mâncare. El se revoltă şi-i spuse lui Dumnezeu: „Cum poți permite așa ceva? De ce nu faci nimic împotriva acestei situații?” Mai încolo întâlni un om fără picioare care cerșea… aceeași reacție de revoltă avut-o omul nostru: „De ce nu faci nimic Doamne?” Pe moment, Dumnezeu nu-i dădu nici un răspuns. Dar într-o noapte îi spuse: „Am făcut ceva împotriva acestei situații; te-am creat pe tine!”

 

Preot Olivian SANDU

Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
17.4 ° C
17.8 °
15.5 °
93 %
1kmh
100 %
joi
23 °
vin
27 °
sâm
29 °
Dum
29 °
lun
27 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Dacă tot au mașinile faruri, ce rost are să mai aprinzi și iluminatul public. Se face și economie la buget, deci e bine.

EDITORIAL

Tare îmi vine uneori, când îi aud pe unii politicieni afirmând că electoratul este cel mai în măsură să le aprecieze „calitățile” lor de...

EPIGRAMA ZILEI

Departe-n larg i-am observat La rame lopătând vârtos, Având catargul ridicat Și vela toată dată jos... -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

Happy Cinema vă invită să vă bucurați de o serie de filme captivante care vor aduce bucurie și zâmbete pe chipurile copiilor. Luna iunie,...

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...