sâmbătă, aprilie 20, 2024
AcasăEconomicLipsa unui plan de acțiuni sabotează turismul românesc

Lipsa unui plan de acțiuni sabotează turismul românesc

♦ Deși țările din regiune, principalele concurente pe o piață tot mai dură, au anunțat redeschiderea turismului în condiții de siguranță, România nu are un plan clar, deși starea de urgență s-a încheiat.
♦ România riscă să rămână fără turiștii israelieni, care sunt pe locul 1 la cheltuielile pe care le fac la noi în țară.
♦ În lipsa unui panchet de măsuri de relansare a turismului, operatorii încearcă să-și salveze singuri sezonul prin tot felul de discounturi

Din 15 mai, hotelurile sunt deschise, singura restricție este legată de neutilizarea spațiilor comune de servire a mesei. Bucătăriile se pot deschide, dar masa se va servi în regim de room service. În ceea ce privește sezonul estival sigur că probabil după data de 1 iunie vom reglementa sectorul turistic. Intenția noastră, sigur, e în măsura în care nu există o răspândire mai largă de cazuri de infectare, intenția noastră este, în condiții foarte bine reglementate, să permitem sezonul estival”, a afirmat Ludovic Orban, când a fost întrebat despre redeschiderea turismului intern.
Este o declarație de formă, pentru că trebuia să răspundă la o întrebare, dar realitatea este că în timp ce țările din regiune au anunțat deja măsuri pentru redeschiderea turismului în condiții de siguranță, România, nu are un plan clar pentru reluarea turismului, deși starea de urgență s-a încheiat.

Redeschiderea hotelurilor este un mic pas, dar nu îndeajuns, pentru că într-o stațiune turistică, în condițiile de restricționare a circulației, este de-a dreptul ilar să creadă cineva că localnicii stau la coadă să se cazeze în hoteluri. „Avem câteva rezervări, dar probabil în condiţiile actuale se vor anula. Hotelul este momentan închis şi vrem să-l deschidem la 1 iunie, în speranţa că până atunci vor apărea norme clare şi se va da drumul la circulaţie între oraşe şi în scop turistic. Nu credem că avem vreo şansă ca sinaienii să se cazeze la noi. Pierderile pe luna martie au fost de 80%, iar pe aprilie şi mai de 100%”, a declarat Andreea Ioana Clinci, managerul Hotel International din Sinaia, pentru Mediafax.

Pierderi deja de peste 250 de milioane de euro

Turismul din România a pierdut, în ultimele luni, șase milioane de înnoptări şi aproximativ 250 de milioane de euro, a declarat, într-o conferinţă de specialitate, Călin Ile, preşedintele Federaţiei Industriei Hoteliere din România (FIHR). „Multă lume se gândeşte la concediu şi are nostalgia unei vacanţe. Pentru a veni cu un răspuns ar trebui să clarificăm în primul rând posibilitatea de a călători, iar asta se rezolvă printr-un cadru legal şi prin asumare. Odată ce am avea posibilitatea să călătorim, al doilea element pe care ar trebui să-l livrăm este elementul de siguranţă. Pentru asta, noi, industria hotelieră şi colegii noştri din turism, am elaborat mai multe planuri de siguranţă, astfel încât în unităţile noastre să micşorăm riscurile. Cea mai bună în acest sens este că, în cele 40 de hoteluri care au lucrat chiar în perioada de stare de urgenţă, cu persoane în carantină sau cu medici în izolare nu a fost niciun focar de infecţie. Asta ar trebui să ne dea mai multă încredere şi să ieşim din această temere că în industria noastră sunt riscuri foarte mari”, a menţionat Ile.

Acesta a adăugat că impactul total al nefuncţionării turismului în produsul intern brut al României va depăşi 5%. Preşedintele FIHR a punctat, totodată, că toate ţările sunt la un nivel zero în materie de turism, iar cine va face primul pas în promovare va avea de câştigat.

România riscă să rămână fără turiștii israelieni

Turiștii din Israel sunt pe locul 1 la cheltuieli în România, însă România riscă să-i piardă dacă nu vine rapid cu măsuri pentru a ajuta turismul de incoming, susţin reprezentanţii Meshek Wings, unul dintre cei mai importanţi touroperatori din Israel. Anul trecut, peste 234.000 de turişti au venit din Israel în România pentru a-şi petrece concediile şi pentru a face cumpărături. „Un turist israelian cheltuieşte în România, pentru pachetul turistic, în medie, 580 de euro de persoană, plus încă 100 de euro pe zi pentru mâncare, cumpărături etc. Durata medie a unui sejur în România pentru un turist israelian este de cinci nopţi. În concluzie, fiecare israelian cheltuieşte în total aproximativ 1.100 de euro, suma totală fiind de peste 1,2 miliarde de lei anual, turiştii din această ţară fiind pe locul 1 la cheltuieli în România”, a declarat Meidan Butnaru, directorul comercial al Meshek Wings.

Potrivit sursei citate, touroperatorul Meshek Wings va anula, cel mai probabil, charterele turistice pentru litoralul românesc, după ce ani de zile a contribuit la creşterea acestei destinaţii. „Încă nu este cert ce se va întâmpla cu programele de toamnă dedicate României şi tocmai de aceea un astfel de acord turistic este foarte necesar. Doar Meshek Wings urma să mai aducă, în România, 16.000 de turişti israelieni în sezonul rămas, care ar fi asigurat încasări totale de 21 de milioane de euro”, spune sursa citată.

În opinia sa, România poate să-şi păstreze imaginea bună, de ţară sigură, aşa cum a avut-o şi până acum, semnând un acord bilateral care presupune crearea unui culoar turistic cu Israelul. De altfel, Israel a semnat un astfel de acord cu Grecia, Cipru, Estonia, Polonia, Austria şi cu alte ţări. Toate discuţiile privind crearea de parteneriate şi redeschiderea turismului se referă la un interval cuprins între 1 iunie şi 1 iulie, când situaţia pandemiei s-ar putea redresa. Chiar dacă în acest an ar veni mai puţini turişti din Israel, în urma semnării unui astfel de acord, România va avea o imagine puternică de destinaţie turistică. „Planurile se fac pentru viitor, dar se publică acum, pentru ca turiştii să recapete încrederea”, a subliniat Meidan Butnaru.

Miniştrii turismului sau ai economiei din ţări precum Grecia, Cipru şi Polonia au avut intervenţii în presa unor ţări de unde primesc turişti, inclusiv în Israel, subliniind că ţările lor sunt sigure şi aşteaptă turiştii.

Operatorii din turism încearcă să-și salveze singuri sezonul

Peste jumătate dintre hotelieri îşi propun să atragă turiştii cu promoţii, oferte speciale sau preţuri mai mici, reiese din rezultatele unui studiu publicat de o platformă de rezervări hoteliere.

Conform cercetării Travelminit.ro, în vederea redeschiderii turismului intern, cei mai mulţi hotelieri (54%) s-au pregătit cu pachete speciale de cazare, reduceri de tip „last minute” sau „early booking” şi preţuri mai mici. Aproape jumătate dintre partenerii hotelieri (43%) oferă condiţii de anulare flexibile şi restituire 100% la o eventuală anulare.
Reprezentanţii Travelminit.ro susţin că s-a observat o creştere foarte mare a turiştilor care caută proprietăţi cu condiţii flexibile de rezervare, care permit schimbarea datei călătoriei sau chiar anularea rezervării până la o anumită dată, fără a pierde sumele achitate.
„Siguranţa, sănătatea turiştilor şi a personalului din industria turismului şi ospitalităţii au devenit o prioritate, astfel că hotelierii români au adoptat o serie de reguli stricte de igienizare în contextul crizei Covid-19. Unele hoteluri au montat dispensere automate de gel dezinfectant şi vor suplimenta personalul desemnat pentru curăţenie”, potrivit studiului.

Astfel, se pune accentul pe dezinfectarea camerelor, a spaţiilor publice din incinta unităţilor de cazare, cum ar fi recepţia, sălile de fitness ori restaurantele, dar şi a spaţiilor intens folosite: balustrade, întrerupătoare, clanţe, butoanele lifturilor etc. Pentru a respecta distanţa socială recomandată, hotelierii au realizat marcaje pentru locurile în care turiştii ar trebui să stea atunci când aşteaptă, la 1,5-2 metri de cealaltă persoană din faţa lor şi vor amplasa panouri de protecţie din plexiglas la receptie sau la intrarea în restaurant/bar.

Deja ai votat!
Botoșani
cer senin
1.7 ° C
4.6 °
1 °
93 %
0.6kmh
10 %
sâm
14 °
Dum
14 °
lun
8 °
mar
12 °
mie
16 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Doina Federovici, de la începutul primăverii, când încă nu știa că anunțase cu patru ani înainte că nu va candida decât pentru un mandat.

EDITORIAL

Idioțenia cu armata obligatorie este o temă foarte dragă atât românașilor de rând, cât și politicienilor, iar în ultima vreme discuțiile pe marginea subiectului...

EPIGRAMA ZILEI

Contrar zicalei consacrate Eu aș descrie-o în alt mod: Are picioare scurte, poate Dar sigur e ... miriapod!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...