spot_img
miercuri, aprilie 24, 2024
AcasăEconomicȘomaj în creștere în ciuda declarațiilor guvernanților (video)

Șomaj în creștere în ciuda declarațiilor guvernanților (video)

În ultima perioadă, oficialii guvernamentali au intrat cu toate forțele în campanie electoral și încearcă să prezinte oamenilor date conform cărora criza economică generată de cea sanitară nu este tocmai atât de adâncă.

Astfel, atât ministrul Muncii, Violeta Alexandru, cât și vicepremierul Raluca Turcan afirmă că numărul contractelor active în REVISAL se apropie de cel de al începutul anului, diferența fiind doar de vreo câteva sute. „Sprijinul pentru mediul de afaceri se regăsește și în încasările la bugetul de stat și în numărul de persoane cu contract de muncă existente în momentul de față înregistrate în REVISAL. Și Dacă faceți comparația între numărul de persoane cu contracte de muncă din REVISAL de la acest moment cu numărul de contracte de muncă înregistrate anul trecut, veți vedea că diferența este de doar câteva sute de persoane. Sute de persoane, nu mii, nu sute de mii, ceea ce îți arată că partea economică a fost extrem de bine ținută în frâu în plină criză”, a declarat Raluca Turcan, la Botoșani.

Doar că, în același timp, Eurostat anunța că în luna iunie, rata șomajului în România, deși sub media europeană era de 5,2%, cel mai mare nivel atins din ultimul an. De altfel, în iunie 2019, rata șomajului era de 3,8%, iar în ianuarie 2020 de 3,7%. Ulterior aceasta a început să crească lună de lună. Transpus în valori absolute, numărul de şomeri din luna iunie a acestui an a fost de 467.000 de persoane, în creştere ușoară față de luna mai, 463.000 de persoane, dar pronunțată față de aceeaşi lună a anului anterior, când erau înregistrați 343.000 de persoane.

Mai mult, analiștii KeysFin, care sunt printre cei mai importanţi furnizori de soluţii de business information din România, afirmă că rata şomajului este în creştere şi ar putea ajunge la 6,5% în acest an. „Fără o continuare/majorare a sprijinului autorităţilor în contextul unei posibile accentuări/prelungiri a crizei sanitare, la începutul lui 2021, peisajul de business ar putea arăta complet diferit”, susţin autorii analizei, arătând că ar putea crește numărul de insolvențe, ceea ce va genera și un șomaj mai mare.

Raluca Turcan a anunțat că guvernul va lua mai multe măsuri de sprijin pentru economia reală. „Trei măsuri vom adopta în această săptămână, exact în aceeași direcție de relansare economică a României, și anume: un program flexibil de muncă,…, vom infuza în economia românească 1,1 miliarde de euro și nu în ultimul rând vom adopta măsura telemuncii”, a mai spus vicepremierul României.

Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
10 ° C
10 °
9.4 °
96 %
3.6kmh
100 %
mie
19 °
joi
19 °
vin
11 °
sâm
18 °
Dum
18 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

  Asta înseamnă să te pregătești bine pentru programul rabla.

EDITORIAL

Ați auzit ce isprăvi a mai comis Marcelașul cel Viteaz în ultimele zile? Ar cam trebui. Nu de alta, dar românilor le place să...

EPIGRAMA ZILEI

Un termen interesant: Poate fi mașină nouă, Numele unui savant Sau ...  instrument de spart ouă! -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...