marți, aprilie 16, 2024
AcasăEconomicPandemia crește vânzarea de carte

Pandemia crește vânzarea de carte

Un studiu arată că perioada de distanţare socială, dar şi vacanţa de vară au coincis cu o creştere semnificativă a vânzărilor de carte din categoria Beletristică astfel că, în primele șapte luni ale anului, au fost comandate cu 27% mai multe cărţi faţă de perioada similară din 2019.

Cele mai multe cărţi au fost comandate din Bucureşti, Timişoara, Cluj-Napoca, Iaşi şi Braşov, iar comanda medie a crescut cu 15% în această perioadă, ajungând aproape de 100 lei. „Cărţile însoţite de recenzii şi review-uri se numără printre bestseller-urile verii pe Libris.ro, semn că românii citesc tot mai mult cărţi recomandate, mai ales când vine vorba de beletristică. În topul aprecierilor cititorilor se află autori străini contemporani consacraţi, dar şi poveşti inspiraţionale locale, precum volumul 27 de paşi, semnat de Tibi Uşeriu. Perioada de distanţare socială, dar şi vacanţa de vară au coincis cu o creştere semnificativă a vânzărilor de carte din categoria Beletristică pe Libris.ro. Astfel, în primele 7 luni ale anului au fost comandate cu 27% mai multe cărţi faţă de perioada similară din 2019”, se arată în comunicatul Libris.ro.

Potrivit unui sondaj realizat de librăria online cu ocazia Zilei Prieteniei, celebrată la 30 iulie, la care au răspuns 1.000 persoane, aproape 20% dintre cititori au declarat că aleg mai bine de jumătate din titlurile achiziţionate la recomandarea prietenilor.

Cel mai votat titlu de pe Libris.ro a fost anul acesta volumul „Pacienta Tăcută” (Alex Michaelides). În topul vânzărilor din lunile de vară (mai – iulie) s-a situat romanul „Iartă-mă că te-am iubit” (Ela E.H), titlu care conduce şi top 10 al celor mai bine vândute titluri de beletristică în 2020.

Fondat în 2009, Libris.ro este o afacere 100% românească şi cea mai mare librărie online din România care, în 10 ani de la înfiinţare, a expediat 2,3 milioane de comenzi către 1,2 milioane de români din întreaga lume.

Deja ai votat!
Botoșani
cer fragmentat
20.6 ° C
20.6 °
20.6 °
33 %
5.7kmh
66 %
mar
26 °
mie
10 °
joi
5 °
vin
11 °
sâm
13 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Și se plâng oamenii că nu sunt parcări în oraș. Iată că sunt, dar nu știu ei să le identifice.

EDITORIAL

De ceva timp suntem efectiv striviți de campania electorală, iar cei care visează la un nou mandat nu au pierdut ocazia de a ieși...

EPIGRAMA ZILEI

Cazul e nemaipomenit Și m-a lăsat fără cuvinte : Primul din clasă la tocit Spun toți că-i ... brici la minte!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...