Democrația din România e încă la stadiul dorit de Iliescu, acela de democrație originală în care paradoxul este lege. Un consilier PSD de pe la Sector 1 București și-a dat demisia pentru că s-a afișat la o ședință online exact așa cum a ieșit de la duș. Hlizeală cu gura până la urechi, mediatizat deși poate că nu merita atât de multă publicitate, iar într-un final glorios partidul i-a sugerat că e cazul să-și dea demisia, ceea ce s-a și întâmplat, că așa stă treaba cu democrația de partid. A făcut partidul de râs și e necesar să facă pasul înapoi.
Un gest perfect normal într-o democrație sănătoasă și funcțională, o decizie radicală, dacă ne raportăm la ce se întâmplă în politica românească. Nu-i iau apărarea individului – presa a scos la iveală că numai competent nu este, ba dimpotrivă -, dar demisia amețitului e paradoxală rău de tot în condițiile în care la conducerea statului s-au strecurat tot felul de impostori pe care nici cu tractorul nu-i mai poți urni de pe scaune. Demascați de presa care se încăpățânează să-și facă treaba ignorând subvențiile politice, potlogarii își văd de treaba lor. Adică fac ceea ce și-au pus în cap să facă atunci când au intrat în partid, și anume se îmbogățesc în neștire din corupție și contracte cu statul, că afaceri cinstite de unde? Au avut ei grijă să îngroape sectorul privat și au făcut-o atât de bine încât e puțin probabil să-și mai revină.
Nicolae Ciucă, un plagiator dovedit – și ăsta nu e singurul lui păcat – a susținut la timpul potrivit că o creștere de peste cinci ori a impozitului pe profitul întreprinderilor care nu au angajați a fost o măsură cerută de mediul de afaceri. Și pentru că îi place să ducă treaba la bun sfârșit a crescut și taxa pe dividente. Deși impostura i-a fost dovedită și răs-dovedită, individul n-a considerat că e cazul să semneze vreo demisie. Și nu e singurul…
Activistul Valeriu Nicolae a început un demers demn de toată lauda – Starea Impostorilor. Deocamdată nu s-a găsit o televiziune care să-și dorească așa ceva în grilă, ceea ce spune tot ce e de spus despre posturile tv din România. Valeriu Nicolae nu are pretenția că sapă prea adânc, analizează mai ales ceea ce este la vedere, adică CV-uri, declarații de avere și declarații personale. Cu alte cuvinte, partea vizibilă a icebergului de impostură a celor care ne conduc spre grabnica parvenire proprie. Adică absolvenți de facultăți de toată jena, șomeri până pe la patruzeci de ani, școliți la colegiul serviciilor și controlați de acestea până la cea mai mică mișcare. Indivizi care nu sunt în stare să-și scrie corect nici măcar numele, incapabili să administreze o firmă privată, dar doldora de competență atunci când e vorba de banii statului. Penali în adevăratul sens al cuvântului, cu dosare plimbate între instanțe până se întâmplă ce trebuie să se întâmple. Indivizi veroși, putrezi moral și lipsiți de achizițiile intelectuale cu care se laudă. Ăștia ne conduc, ăștia sunt decorați de președinți și promovați de televiziunile de partid.
Iar atunci când impostura le este dovedită doar cu propriile arme – lectura atentă a CV-ului e mai mult decât suficientă în cele mai multe dintre cazuri – nu se întâmplă nimic. Mistificatorii nu demisionează, nici măcar nu se obosesc să reacționeze. Ce să mai reacționeze cât timp e vorba de propriile CV-uri, din care reiese că sunt așa de capabili încât au reușit să termine studiile doctorale înainte să-și ia licența? Oare ce nenorociri ar scoate la iveală niște anchete penale oneste, nu făcute pentru a acoperi la ordin ceea ce se vede și de pe Lună? Evident, n-o să avem parte de așa ceva nici într-o mie de ani, despre condamnări nici pomeneală. Justiția e cumplit de supusă politicului; nimic nu mișcă în sistem fără binecuvântarea celor pe care judecătorii ar trebui să-i trimită în spatele gratiilor.
Ne conduc oameni care nu au niciun fel de competențe, șarlatani parveniți cu sprijinul partidului. Și nu e vorba de cazuri izolate; covârșitoarea majoritate a celor ajunși în funcții au probleme. O țară condusă de impostori, nimic mai mult.
