vineri, mai 24, 2024
AcasăEditorialUn incapabil între incapabili - Ciprian MITOCEANU, scriitor

Un incapabil între incapabili – Ciprian MITOCEANU, scriitor

Suntem într-o situație foarte delicată, ca să nu spun că suntem într-un mare… Peisajul este maro din orice unghi l-am privi. Economia e la pământ, deși în documentele oficiale crește mai ceva ca eroii mitologiei românilor, ăia care nu aveau răbdare să crească asemenea copiilor normali, ci creșteau în trei zile cât alții în trei ani. Războiul din vecini a luat o turnură pentru care guvernanții noștri nu au luat niciun fel de măsuri preventive. După ce s-au străduit să treacă sub tăcere incidentul cu dronele rusești, cei de la butoane au venit cu declarații care de care mai bombastice și mai iresponsabile. De acum încolo o să facem, o să dregem, o să luăm măsuri. Și trimitem mesaje de alertă cu un minut înainte să cadă drona. O aiureală totală, în care nimeni nu își asumă nimic.

N-ar trebui să uităm că până nu demult în fruntea guvernului l-am avut pe Ciucă. Nicolae Ionel Ciucă, militar de carieră și plagiator destoinic. Atunci când Emilia Șercan a demonstrat că o anume lucrare doctorală a fost realizată prin metoda Ciucă-Ponta, presa de partid a făcut zid în jurul premierului. O manevră nenorocită prin care se dorește compromiterea unuia dintre cei capabili generali NATO, în contextul în care în zonă se desfășoară un conflict armat. Așa suna campania de spălare de păcatul plagiatului. Vreți să pice Ciucă? Dacă demisionează Ciucă suntem complet descoperiți. E război la graniță și voi vreți capul celui mai titrat general NATO? Și am rămas cu Ciucă până când s-a îndurat Ciolacu să preia guvernarea. Dacă știa ce-l așteaptă, îi lăsa pe liberali să rezolve toate problemele, dar dacă n-a știut…

Spre deosebire de mulți alți potențiali candidați la funcția de premier, numitul Ciucă nu e doar politician de carieră, e și militar. Teoretic, e un atu să ai un ofițer de carieră în fruntea guvernului într-o perioadă de criză militară. Vorbim de un șef care știe ce înseamnă războiul din propria experiență, nu din auzite și nu găsești pe cineva mai calificat să decidă măsurile necesare.

Bine, asta este teoria. Practica însă… Practic, vedem că, după un an și jumătate de război la granița României, guvernanții nu au făcut mare lucru pentru a proteja populația civilă. Nu avem spitale capabile să facă față unui număr uriaș de răniți – când vine vorba de război, aleșii vin cu teorii și cu ancestrale de genul „hai să nu ne gândim chiar la ce e mai rău” și „nimeni nu îndrăznește să atace o țară NATO”. Nu vorbim de război, dar vorbim de erori tehnice sau umane. S-a întâmplat și e posibil să se mai întâmple. Nu mai poate Rusia de declarațiile lui Iohannis care apreciază că situația e gravă sau că urmărește cu atenție și îngrijorare. Nu am reușit să mobilizăm resursele necesare pentru sinistrați – cei care și-au pierdut casele în explozia de la Crevedia sunt cazați în spații aparținând persoanelor juridice sau fizice, nu în locațiile statului. E nevoie să ne spună alții unde cad dronele rușilor și eventual cum anume au ajuns pe teritoriul României pentru că guvernanții nu au fost în stare să facă nimic timp de un an și jumătate. Și asta în condițiile în care guvernul a fost condus de un individ pretins calificat, de un individ care nu are nicio scuză privitor la ce dezastru a lăsat în urmă. Când vine vorba despre cheltuieli și manevre militare se invocă secretul de stat și ni se spune să stăm liniștiți pentru că s-au luat toate măsurile. Și nu trece mult și se produce un incident care ne arată că, de fapt, se doarme în papucii statului, că celor de la butoane prea puțin le pasă de oameni. Pentru moment, marea lor problemă este cum să câștige alegerile de anul viitor. Și, că tot veni vorba despre alegeri, pentru funcția de președinte liberalii nu văd un candidat mai valoros decât Ciucă. Nici nu mai știi cum să interpretezi afirmația asta. Dacă e să ne raportăm la Iohannis, da, Ciucă e mai valoros. Oricine poate face mai mult decât a făcut neamțul. Dar dacă Ciucă e cel mai valoros liberal, ce poți spune despre restul?

Asemenea lui Iohannis, Ciucă putea să facă ceva pentru țara care i-a oferit o șansă la care n-ar fi visat într-o societate sănătoasă. Dar nu a făcut. A lăsat în urmă doar câteva vorbe. Mai mult s-a ăăăit decât a vorbit.

 

 

 

Deja ai votat!
Botoșani
cer fragmentat
28.2 ° C
28.6 °
27.7 °
33 %
5.4kmh
54 %
vin
25 °
sâm
24 °
Dum
23 °
lun
15 °
mar
18 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Când se face, trebuie făcut la amiază, să vadă toată lumea.

EDITORIAL

După Gala Superscrieri în care au fost premiați ziariștii, o jurnalistă a găsit curajul de a spune public că un fost coleg a violat-o....

EPIGRAMA ZILEI

Frumoasă foc la trup și chip Ea sta cu fundul pe nisip, Și-orice bărbat, cât de cuminte, Simțea cum plaja-i mai … fierbinte !   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...