Se spune, pe bună dreptate, că printre cei mai mari visători s-ar afla scriitorii și poeții. Deși nu mă consider nici una nici alta, trebuie să recunosc că în materie de … visare, ocup un loc de frunte dacă ar fi să se întocmească vreun clasament specific acestei „îndeletniciri”. Așadar, pe lângă faptul că visez adesea cu ochii deschiși, multe afirmații, aprecieri sau scrieri ale mele se învecinează cu idealismul și utopia. Astfel, multe concluzii sau propuneri pe care le-am prezentat în editorialele mele – referitoare la mediul politic, evident! – nu au cum să se reflecte în realitatea cotidiană, în condițiile în care factorii decizionali (politicieni, magistrați și reprezentanți ai serviciilor) și-au format casta lor înțesată de privilegii și nu cedează niciun milimetru din teritoriul câștigat samavolnic. Acest lucru s-a văzut clar în cazul legii pensiilor speciale sau al celei care asigură cumulul salariului de la stat cu pensia. Bineînțeles că în ultimul caz CCR a respins ca neconstituțională eliminarea unei astfel de forme de venit, asta în condițiile în care șase dintre membrii ei (din nouă) primesc și pensie și salariu de la stat. Drept urmare, nicio tăiere din privilegii nu va fi declarată „constituțională” de-acum și pururea amin! În aceste condiții, s-ar părea că ne învârtim în cel mai vicios cerc al existenței noastre ca şi cetățeni ai României postdecembriste. Practic orice încercare de eliminare a privilegiilor va fi sortită eșecului. Așa stând lucrurile, rezultă că nimic nu se mai poate face. Asta dacă nu încerci să visezi! Ei bine, eu am încercat și mi-a ieșit un scenariu, idealist ce-i drept, dar perfect logic și aplicabil în practică. Teoria mea pornește de la un adevăr crunt, și anume faptul că la momentul actual România este o țară falimentară. Dacă cineva vrea să mă contrazică, să vină cu argumente! Fiind falimentară, ce mai contează că în dreptul datoriei este o mie de lei sau un miliard de lei? Falimentul tot faliment este. Drept urmare, problema reducerii marilor decalaje între veniturile magistraților și cele ale celorlalte tagme se poate foarte simplu rezolva prin creșterea salariilor și pensiilor la niveluri de bun simț, aproape de valoarea mare de care se bucură cei cu puterea judecătorească în mână. Bineînțeles că trebuie într-adevăr ținut cont de anumite trăsături specifice ale muncii din aceste bresle (magistratură și servicii), de faptul că în anumite situații nu beneficiază de libertatea celorlalte categorii profesionale. Toate acestea în limitele unui bun simț care actualmente lipsește cu desăvârșire din contrastul uriaș creat între pensiile speciale și cele normale. Probabil deja unii dintre cei care au citit această propunere îndrăzneață de creștere a pensiilor și salariilor celor mulți se vor fi întrebat de unde bani pentru un așa dezmăț financiar. Din împrumuturi ca și până acum! De ce să împrumutăm doar pentru a-i face boieri pe unii? De ce atâta discriminare nesimțită? Dacă tot suntem falimentari, atunci să fim pe de-a-ntregul! N-or să ajungă banii? Nimic mai simplu: se vor plăti pensiile fracționat fiecărui român, dar măcar un 50 la sută de exemplu din pensia unui muritor de rând va fi măcar până la brâul pensiei speciale a magistraților care sub nicio formă nu vor putea fi diminuate că respinge CCR-ul o așa lege. Pe când mărirea pensiilor celorlalți până la un nivel decent comparativ cu îmbuibații din justiție ar putea fi subiectul unei legi care e limpede, nu-i afectează pe cei nouă din CCR sau pe colegii lor. Așadar, nu există nicicum posibilitatea de reducere a pensiilor nesimțite dar există această cale de echilibrare (nu a bugetului, că asta nu se va realiza în timpul existenței actualului sistem politic din România) a sistemului de pensii prin creșterea celorlalte. La momentul actual nici cu microscopul nu se poate distinge o altă cale de încercare de revenire la normal în acest domeniu al pensiilor unde discriminarea și nerușinarea dansează în fundul gol la bara ținută verticală de către românii de rând, cu eforturi uriașe. Măriți așadar, stimați politicieni, pensiile celor mulți la valori decente și sistați indexările și măririle la pensiile nesimțite. Altă cale de intrare în normalitate pe cale pașnică nu văd a mai fi. Or nu trebuie să se ajungă la alte căi…
