Ce ți-e și cu rețelele astea sociale… Mă rog, de când au apărut și până în momentul de față românii s-au mai dat cu lumea și nu mai scuipă în sân și pomenesc de Cel Rău atunci când vine vorba despre internet și ce nenorocire a adus virtualul în lume. N-or fi având românii prea multă tragere de inimă spre educație și autoeducație, dar când vine vorba de rețele sociale… Majoritatea au mai multe conturi pe rețele decât cărți citite. Citite într-o viață întreagă… Dacă nu s-ar simți românul îndreptățit să-și dea cu părerea pe rețele, procentul de analfabeți totali ar fi cu mult mai mare decât cel cu care se laudă în prezent România Educată.
Cum spuneam, mare chestie cu rețelele astea sociale. Au ajuns să ne controleze viața mai mult decât suntem dispuși să admitem. Rețeaua socială ne recomandă ce știri să citim, ce anume și de la cine să cumpărăm și, mai ales, cu cine să ne împrietenim. De ceva vreme o anume rețea îmi sugerează un „prieten”. Un individ pe care îl știu prea bine și tocmai din cauza asta numai prieten nu mi-l doresc, fie el și virtual. Dar dacă rețeaua mi-l tot bagă în ochi, am ajuns pe profilul respectivului. Așa, să văd ce gândește la nivel oficial, mai exact să văd care e diferența dintre realitate și propagandă.
Individul, posesor de pensie specială, are peretele plin de citate patriotice, jelanii pentru țara furată și blesteme pentru cei care o fură. Străinii, desigur. Și ce-i mai înfierează pe tâlharii netrebnici, nu aveți idee. Vorbește despre ce înseamnă să fii om, îndeamnă să nu ne murdărim sufletul prin răzbunare, bagă ghicitori cu cine e ăla care nu e melc, dar duce-n spate șase case furate. Ce să mai, cetățeanul perfect, care moare de grija țării. Dacă nu-l cunoști, ai impresia că, dacă toți ar fi ca el, țara asta ar fi cu adevărat cea mai frumoasă, cea mai bogată din lume.
Doar că… Doar că eu unul știu ce i-a putut pielea când era în funcție. Cel care, atunci când mergea în control, imputa tot ce era de imputat funcționarilor mărunți, dar trecea cu vederea potlogăriile cât balena de la instituțiile din județ a ajuns acum să plângă de jalea ce s-a abătut peste țară și să-i înfiereze cu mânie proletară pe cei care o tolerează. Evident, trecutul cu vederea nu era gratis, individul dispunea de pântecele de iapă făcut celebru de Creangă, dar și de buzunare încăpătoare, că nu se vindea el pentru un protocol, acolo. Știa tot județul că e „om de înțeles”, dar numai cu cei de la vârful ierarhiei, pentru că cineva trebuia găsit în neregulă. Era nevoie de țap ispășitor, dar de unul care să nu facă probleme, unul care nu „are spate”. Și ce bine se mai pricepea individul la identificat țăpușori… Am venit, am controlat, am găsit și nereguli…
Și, dacă tot am început cercetarea, am aruncat un ochi și pe profilul sinistrei cu care făcea tandem atunci când mergea în verificări la instituțiile de stat. Ce-i mai iubeau șefii pe „Leana și Costel” – după cuplul făcut celebru de „Vacanța Mare” -, cum erau cunoscuți în cercurile celor pe care trebuiau să-i vindece de păcatul îmbuibării din banii publici. Altă pensionară specială, alta care plânge pe umărul țării jefuite de nemernici.
De unde atâta grijă față de țară? De unde atâta obidă față de cei care fură țara și nemernicii care nu împiedică siluirea patriei? Din ipocrizie, nu există altă sursă capabilă să genereze behăiala virtuală emanată de cei doi. Până la urmă, să nu ignorăm că a stat în puterea lor să pună lucrurile pe făgașul clamat acum. Dacă și-ar fi făcut datoria așa cum cere legea, dacă n-ar fi trecut cu vederea măgării de milioane în timp ce erau necruțători cu abateri de câțiva lei, dacă n-ar fi fost ăia la care se îndreptau toate speranțele potlogarilor atunci când era vorba de control, dacă și-ar fi cusut buzunarele înainte de a pleca pe teren, cu siguranță că era mai bine de trăit în țara de mila căreia varsă lacrimile de crocodil. Dar ei nu… N-au făcut niciun gest pentru a stârpi răul despre care spun că a împânzit România, ba din contră, l-au ocrotit pe vremea când era în față. Și acum, când nu le mai iese nimic în plus în afară de specială, cer ca alții să aibă atitudinea de care ei s-au lepădat. Ne-au vândut pe toți pentru o mână de arginți și acum cer altora să dea dovadă de cinste… Oamenii ăștia chiar au uitat că, până la urmă, mai sunt câțiva care îi cunosc cu adevărat? Probabil că, în optica lor strâmbă, ei aveau voie să pună gheara pe foloase, alții nu.
