duminică, decembrie 1, 2024
HomeInterviu"România e un proiect frumos care s-a împotmolit pe drum"

„România e un proiect frumos care s-a împotmolit pe drum”

Cristian Ghinea, venit la Botoşani să îşi lanseze o carte, a făcut mai multe consideraţii politice şi economice în perspectiva anului electoral 2024.

Reporter: Să începem cu cartea. „Cine a făcut România: Răscrucile noastre”, tocmai ați lansat-o. Deci, cine a făcut România?
Cristian Ghinea
: România e un proiect frumos, de care ar trebui să fim mândri. Cartea a plecat și din supărarea mea că simbolurile naționale și povestea României au fost acaparate într-o cheie foarte tribalistă și extremistă. De fapt, e un proiect al unor oameni care voiau o țară ca afară, oameni care au plecat să studieze în vest, cei mai mulți la Paris, care au zis vrem și noi, suntem europeni, suntem români și avem dreptul de a avea un stat național pe principii europene iluministe, că asta era moda atunci. Era relevant, și e relevant și acum cu războiul din Ucraina, că acest proiect a fost posibil pentru că imperiul colonizator rusesc a fost oprit în războiul din Crimeea. Fără înfrângerea rușilor acolo, cele două țări, Moldova și Țara Românească, nu numai că nu se uneau, dar erau gubernii rusești. În precedenții 150 de ani, cele două principate au fost teritoriu de război, la întretăierea a trei imperii care se luptau între ele. Rușii aveau acest proiect de a cuceri Constantinopolul, fiind ultima zonă de expansiune a teritoriului rusesc, care în ultimii 200 de ani se întinsese până în Alaska, până la Marea Baltică, înghițiseră Polonia, Ucraina și au ajuns la noi. Ocupaseră deja Georgia, Armenia, Azerbaidjanul de azi, deci este complet normal de imaginat că, într-un alt scenariu istoric, noi eram parte din imperiul rusesc, scriam cu chirilice.
Eram republică sovietică.
– Exact. Ei, acest scenariu predictibil nu s-a întâmplat pentru că o mână de oameni au zis că vor o țară nu ca în Rusia, ci ca în Europa, oameni care au profitat, într-un mod foarte inteligent de înfrângerea Rusiei în Crimeea. Niște oameni care nu se duceau la Paris să urle ca maimuțele și să dea din mâini, ci vorbeau franceză, erau europeni, au avut o campanie de lobby, broșuri, cărți, ca să îi convingă pe francezi că românii sunt europeni și soluția de a stopa imperiul colonizator rusesc este să creăm o copie a statelor europene la gurile Dunării. Și au reușit. Asta e România și e o poveste frumoasă, pe care trebuie să o spunem copiilor noștri. Un proiect frumos, care s-a împotmolit pe drum…
– De mai multe ori
– Da, și sub Carol I, și în interbelic, s-a împotmolit cel mai rău pe vremea lui Ceaușescu, a fost ceva odios față de valorile noastre fondatoare, iar acum suntem într-o perioadă incomparabil mai bună a istoriei noastre.
– Dar se împotmolește iar?
– Da, de aici răscrucile noastre.
– Cine va face România în viitor? Să nu spuneți doar USR, poate mai găsim pe cineva prin jur.
– Cineva trebuie să fie sămânța, așa cum cineva a fost tot timpul, cum în 1995 a fost Corneliu Coposu. Nu vreau să zic suntem ca el, a rămas în memoria noastră și în imaginarul colectiv ca un personaj moral grandios, dar în primul rând a fost un politician, care a luat oamenii cu bune și rele și a creat o mare coaliție de dreapta care a pus capăt unui regim absolut odios pentru România, regimul Iliescu. Care avea un plan pentru România ce poate fi numit, în esență, Belarus. Adică dacă era după Iliescu și FSN, România era Belarusul de astăzi. Și asta nu s-a întâmplat pentru că poporul român care alesese regimul Iliescu în 1990, doar șase ani mai târziu și-a corectat singur greșeala. Asta e frumusețea democrației, uneori o dăm în bară, alteori ne corectăm. Dar pentru asta trebuie să avem dreptul de a o face. Pentru că probabil și bielorușii ar vrea să..
– Au vrut, dar au venit rușii cu tancurile.
– Da. Și rușii poate ar vrea să corecteze, însă nu mai pot. Eu cred că asta e USR, garantul faptului că sistemul democratic din România are o șansă și poporul român poate să își corecteze greșelile, pentru că altfel PNL și PSD, ajutați de SRI și televiziunile controlate vor să închidă jocul politic. Vor să ne convingă că nu există alternativă.

„Suntem un partid viu”

Cu ani în urmă, Octav Cozmâncă, fost mare șef pesedist, de aici din Botoșani, spunea „partid de intelectuali în România? Lasă-i într-o cameră două săptămâni și își scot ochii”. Descria USR cumva?
– Nu. Descrie o imagine despre USR. Vin de la Neamț, lidera consilierilor județeni Neamț e Maria Apostol. Soțul ei, șofer de tir, plecat în Spania, ea a plecat după el, a devenit și ea șofer de tir, cu copil acolo, cu viață în Spania. La un moment dat s-a enervat că a venit copilul de la școală și i-a spus că trebuie să învețe catalana. Și s-a întors la Neamț, are o firmă proprie de transport. Ea va candida la șefia consiliului județean Neamț din partea USR. Așa că ideea că USR e un partid de intelectuali în sensul rău al cuvântului nu e adevărată. Noi am dezvoltat acest partid în toată țara, cu democrație internă, dezbateri, unii se pierd pe drum, un simptom al faptului că ne desprindem de fenomenul partid de intelectuali este faptul că cei care pleacă din USR își fac partidul propriu.
– Nu știu dacă e ceva tocmai bun asta.
– Nu mă bucur că pleacă, ce vă zic e că pleacă, se ratează politic, pentru că e vorba doar despre ei. Nu-mi place să vorbesc despre oameni care au plecat, dar spune ceva că nu au putut să se adapteze unei mașinării politice, care înseamnă un talent anume de a ține oamenii împreună, chiar dacă sunt diferiți, și un talent pe care Corneliu Coposu îl avea, fără a fi un intelectual. Că România are nevoie de construcții politice, nu de țăcăneli făcute de intelectuali pentru intelectuali.
– Eu văd din afară că, după dispariția inamicului comun, Dragnea, parcă USR devine fericit cu scorul electoral de 10%.
– Nu e adevărat.
– Oamenii pleacă, oameni care ar trebui să se înțeleagă, pleacă. Chestiile importante nu reușiți să le puneți pe tapet în schimb scandaluri gen Lasconi, nu așa de mari, apar imediat.
– În primul rând că suntem pe la 15%, iar..
– De fiecare dată când USR începe să crească apare câte un scandal intern și mai pleacă cineva din partid, se mai enervează cineva, e un scenariu acesta?
– Nu, face parte din politică. Eu cred că suntem un partid viu pentru că avem sute de mii de semnături strânse pe diverse acțiuni civico-politice prin care am reușit să punem chestiuni pe tapet. Gândiți-vă la ultima acțiune, cea cu păcănelele lângă școli, reacția românilor l-a făcut pe premierul Ciolacu să vină acum și să spună că e o problema, trebuie să facem ceva, până acum nu era o urgență. Suntem un partid viu, care pune chestiuni pe agendă chiar din opoziție. Eu nu neg că aș vrea să fim mai sus. Vrem, muncim la chestia asta și sunt absolut convins că vom culege și roadele.

– PNL și PSD clar prin alianța lor și-au dezamăgit electoratul, dar electoratul lor nu e foarte deranjat, e ok. În schimb, la USR, foarte mulți din cei pe care îi știu eu spun că ați distrus cumva speranța de mai bine, se tot amintesc certuri, scandaluri. E un electorat mai pretențios al USR?
– Este pretențios și ne dăm seama de asta, e și o demonizare a USR, ni se aruncă multe etichete și pe niște tunuri mediatice foarte puternice. Nu e o întâmplare că peisajul televiziunilor centrale e controlat și se ocupă de promovarea fascismului de la AUR și demonizarea USR. E același fenomen de care am scris în carte, sistemul își dă mâna cu oligarhii. Te bați cu o mașinărie de aruncat rahat foarte puternică. Tocmai de asta noi facem ce am făcut de la început, nu avem oligarhi sau televiziuni, așa că mergem și vorbim cu oamenii. Iar membrii USR trebuie să spun că au o rezistență fantastică la această presiune.

„Românii au arătat în istoria noastră recentă că au capacitatea de a alege rațional”

– Dar în urma acestui complex de împrejurări scorul electoral al USR a scăzut de la europarlamentarele de data trecută.
– Suntem un partid foarte dependent de prezența la vot. Dacă vă uitați ca număr de voturi suntem relativ constanți, la europarlamentare au votat 55%, a fost o mobilizare extraordinară și atunci am luat 22%. După care, la parlamentare, când lumea s-a calmat, Dragnea a ieșit din peisaj, a fost 35% prezența și așa se explică o cădere a USR procentual față de europarlamentare. Acum, întrebarea e, oamenii vor vota nervos sau calm la anul?
– Sau nu vor vota deloc, foarte mulți sunt dezamăgiți.
– Dacă sunt nervoși, vin mai mulți la vot, asta zic.
– Deci trebuie să inventați un alt Dragnea.
– Cred că ne ajută ei zilele astea prin modul absolut stupid în care guvernează.
– Dar crește AUR, la alegerile trecute ați beneficiat și de voturile diasporei, acum mare parte din diasporă votează AUR.
– USR a câștigat alegerile în diaspora, chiar cu AUR prezent. Românii au arătat în istoria noastră recentă că au capacitatea de a alege rațional și pe cei care vin cu soluții, chiar în condițiile în care au avut mereu candidați țăcăniți și spectaculoși. A fost Vadim Tudor, Dan Diaconescu, nu inventează ceva nou George Simion, sunt aceleași tendințe, în care mereu sistemul, asta însemnând serviciile secrete, televiziunile, cu legături între ei, i-a ajutat pe ăștia.
– Să zicem că Vadim Tudor l-a ajutat pe Iliescu să mai iasă odată președinte.
– Exact. Acum, proiectul AUR e un proiect al sistemului.
– Și trebuie să-l ajute pe Ciolacu?
– Da. Și noi trebuie să vedem dacă românii se vor lăsa păcăliți și ține de noi ca românii să nu se lase păcăliți. De doi ani vorbim despre economie și asta nu e sexy, nu e spectaculos, dar știm foarte bine situația bugetului țării, am negociat asta cu PNL, apoi am fost scoși de la guvernare pentru că am refuzat să aruncăm 50 de miliarde, bani care nu există, pe programul „Anghel Saligny” și am spus că va veni momentul în care acest sistem incompetent care conduce va falimenta România. Ceea ce se întâmplă. Iar sistemul când falimentează ce face? Mărește taxele, ceea ce este o formă de agresiune a statului asupra economiei private. Vor accepta românii asta anul viitor? Deja de luna asta, din noiembrie, nu mai e o discuție teoretică, oamenii simt la buzunare. Deja cei din IT primesc hârtii că renunță la bani din salariu sau la banii virați la pilonul II de pensii.
– Și pe dumneavoastră vă înjură, că e prevăzută în PNRR eliminarea facilităților fiscale.
– Asta e o mizerie, dimpotrivă, am refuzat să trecem asta în PNRR. Cei de la comisie spuneau, sunteți cu bugetul în aer, ce faceți? Și am spus în nici un caz nu acceptăm să desființăm un avantaj competitiv al României în noile industrii. Ce am pus în PNRR a fost că întâi analizăm, mergem pe scenarii că vom crește veniturile bugetare timp de doi ani și apoi, în urma analizei, vedem ce facilități se scot. Dacă este cazul. Deci nu s-a întâmplat asta, planul nostru, cu Florin Cîțu era să nu creștem cheltuielile publice și să creștem veniturile prin digitalizarea ANAF, a vămilor și așa mai departe. Care este motivul pentru care licitațiile de digitalizare sunt ratate?
– Nu poate participa Ghiță?
– Iată. Deci în loc să creștem veniturile statului prin a impune legea ca toată lumea să plătească vamă și taxe, se întârzie într-un mod misterios digitalizarea. Gândiți-vă că dacă am avea digitalizare la vamă, tot TVA-ul colectat se raportează la Bruxelles. Dar, statul român, profund sau mai puțin profund, habar nu am, nu vrea asta. Deci așa se punea problema, menținem facilitățile care aduc avantaj competitiv României pentru că creștem veniturile. Or ei n-au crescut veniturile, au ratat licitațiile de digitalizare, dar au crescut permanent cheltuielile. Și acum, normal că sunt într-o situație disperată, în care trebuie să se ducă pe cei mai ușor bani de luat. Deci resping vehement asta.
– Dar lumea vă înjură că în PNRR e trecut eliminarea facilităților fiscale.
– O analiză pe stimulentele fiscale e cu totul altceva față de eliminarea lor. Comisia Europeană nu stă să facă micro-management. Se uită la buget și vede că România e aproape de faliment. Și ce face guvernul când e în situația de faliment? Se duce la comisie și la FMI cu căciula în mână să ceară bani. Ei, comisia vrea să nu ajungem în situația asta. Nu îi urăște pe IT-iști sau pe agricultori. Pur și simplu spune, trebuie să luați niște decizii legate de buget. Guvernul acesta a făcut tot ce putea să facă prost, ca să ajungă în situația asta.
– Vreau să scot în evidență asta, că toată lumea știe așa, că asta e trecut în PNRR, puțini știu că sectorul IT nici măcar nu e trecut expres la eliminarea facilităților fiscale.
– Poate așa știe toată România care e atentă la Antena 3. Eu v-am spus ce scrie efectiv acolo. La partea de stimulente erau analize, ca să vedem dacă mai e nevoie, după analiză se poate ajunge la concluzia că nu e nevoie de eliminare.
– Poate ar trebui să explicați mai bine, dacă tot vorbiți de economie.
– Posibil, dar haideți să o luăm invers. Dacă acest guvern de competenți și genii financiare tot vor să schimbe PNRR, de ce nu-l schimbă la acest punct? Eu nu cred că oamenii nu au inteligența asta, dacă e de schimbat, o fac cei care sunt la putere, nu poți să dai vina pe unul care acu doi ani jumătate a făcut ceva. Eu am încredere fanatică în bunul simț al românilor, cred că până la urmă oameni nu marșează la manipularea asta. Eu cred că bunul simț triumfă.

– Vă apreciez optimismul. Să mergem mai departe. Considerați că ați ieșit prea târziu sau prea devreme din alianța cu PNL?
– Pe de o parte, vorbim de modul în care a fost tratat USR, că e absolut normal ca primul ministru să concedieze miniștri de la alt partid, fără o minimă explicație. Poți schimba ministrul dacă nu performează sau ceva. Acum, de exemplu, ar fi de neimaginat ca Ciolacu să facă așa ceva cu un penelist. Dar nouă ni se cerea ceva ce era de neacceptat. O primă criză a fost cea cu centrele de vaccinare, pe care eu o consider o mizerie pentru care statul român trebuie să răspundă. În cea mai mare criză, probabil de la formarea României…
– Au avut grijă să se vaccineze armata, SRI…
– Da, mi s-a părut absolut odios. Și nu pot uita ședința de guvern în care au intrat cu picioarele peste strategia de vaccinare și încercau să ne convingă că prioritatea este ca cei din armată, servicii, poliție este să se vaccineze pe ei și familiile lor. Aș fi înțeles dacă era vorba de personalul esențial. Așa eu consider că aia a fost o trădare a poporului român de către statul român pentru care cineva ar trebui să răspundă la un moment dat. Am scris în cartea mea de acest abuz uriaș, pe care l-am împiedicat doar parțial și a fost atunci o discuție foarte serioasă între noi, în care ne-am întrebat „băi, mai rămânem?”. Să mai stăm în această șleahtă de politicieni care sunt de fapt reprezentanții statului profund? A fost un moment de șoc pentru noi, dar am rămas, nu știu ce părere aveți dumneavoastră de ce a făcut USR…
– Eu aș fi plecat, dar eu sunt doar ziarist.
– Și nu ne-ați fi criticat dacă după două luni de guvernare ieșeam din guvern?

– PNL a păstrat votul la alegeri într-un singur tur, pe când era Orban premier. Fără acest vot, PSD ar fi fost pe cale de dispariție. Apoi am văzut după, semnele cu legile justiției, că se conturează alianța de acum. Eu aș fi plecat de atunci, de ce nu ați plecat? Că era limpede ce se întâmplă.
– Vedeți, memoria colectivă e nedreaptă cu noi, spuneți că ați fi plecat, dar eu întâmplător mă uitam zilele trecute în telefon la mesajele de felicitare primite atunci, un partid care pleacă din cauză că sunt încălcate niște principii. Oamenii au apreciat atunci, iar acum, pentru că e foarte nasol cu această coaliție, au un fel de supărare pe care o înțeleg, empatizez cu ea.
– Tot foarte mulți spun că la prima supărare ați plecat
– Păi, nu a fost prima, asta încerc să zic, a fost a nu știu câta chestie, cea cu centrele speciale a fost prima, care a ieșit la iveală mai târziu, când ministrul nostru a fost dat afară. Voiculescu a fost dat afară pentru că a publicat lista centrelor speciale de vaccinare, adică o ilegalitate făcută de serviciile secrete și armată. Iar dat afară a fost ministrul că a publicat lista. Și tot am rămas la guvernare. Apoi au urmat diverse altele. Chiar și cu ordonanța Anghel Saligny eu am negociat să rămânem la guvernare, aveam o relație bună cu Cîțu, pentru că aveam nevoie unul de altul să negociem PNRR. Și am reușit să obțin un fel de moratoriu. Să nu treacă ordonanța prin guvern, să suspendăm ședința, ca să mai negociem pe text. Și am plecat liniștit, în ideea că am obținut niște timp să ne calmăm, să nu aruncăm guvernul în aer. Iar peste trei ore ieșea la televizor primul ministru și îl dădea afară pe Stelian Ion. Așa că eu sunt ferm convins că a fost ordin de la Iohannis ca orice ar face useriștii, să fie dați afară din guvern. Și sunt la fel de convins că acesta a fost un scenariu agreat de Iohannis, Helvig și Ciolacu cu mult înainte.
– Păi asta spuneam și eu, alegeri într-un singur tur, legile justiției…
– Da, Iohannis a aplicat agenda lui Dragnea mai inteligent decât Dragnea. Pe principiul fierbem broasca încet și nu simte. Tot ce a vrut Dragnea s-a întâmplat sub Iohannis.
– Poate dacă ați fi avut un protocol mai clar cu PNL?
– Noi am avut negocieri foarte dure la programul de guvernare, inclusiv pe primari în două tururi. Dar s-a opus PNL cu mâinile și cu picioarele. Plecați de la ideea că PNL e un partid care vrea să schimbe România în bine.
– Nu, plec de la ideea că PNL e un PSD de culoare galbenă.
– Păi, atunci cu cine am guvernat noi? Pentru ei a fost mai important să fie Flutur președinte de CJ la Suceava, decât să scape România de PSD.

„La AUR se manifestă fenomenul câinele vorbitor”

– Poza de moment de acum arată că AUR cam câștigă alegerile europarlamentare, primele de la anul.
– Înaintea PSD?
– De ce nu, PSD tot scade. Oricum, AUR va avea un scor mare. O să vedem în 2024 România aia de după deal xenofobă, intolerantă, religioasă?
– La AUR se manifestă fenomenul câinele vorbitor. Care înseamnă că oamenii se uită la cel care este spectaculos. Dar eu am dubii, pentru că România a mai fost în situația asta, iar atunci când cuțitul ajunge la os, nu te duci să dai țara pe mâna unui măscărici, până la urmă. AUR are o problemă structurală, că e prea dependent de Simion care e un personaj profund vulnerabil, instabil și care, de altfel, este și foarte controlabil de sistem, dar creează impresia că e mai tare decât este. Eu sunt convins că românii vor vota pe teme economice și vor merge pe mâna celor care au avut mereu bunul simț să le spună mereu adevărul.

– Economia e complicată, nu trebuie vorbită mai limpede pentru populație?
– Noi încercăm asta și ne bucurăm că în sfârșit, ne ascultă oamenii. Oamenii trebuie să înțeleagă că nu există Moș Crăciun bugetar. Bugetul unei țări e ca bugetul unei familii, cineva trebuie să plătească. Și modul în care statul român se răzbună pe noi odată la câțiva ani, când se apropie de faliment asta arată. Iar prima noastră regulă este să nu mai facem acest rău regulat pe care statul nostru îl face economiei private. Noi ne-am opus la aruncat cu bani în Anghel Saligny, de pildă. Am negociat îndelung cu PNL zero taxe pe salariul minim, dar nu s-a putut. Noi aveam variante, apropo de discuția halucinantă de zilele astea cu impactul legii pensiilor. Noi aveam cinci scenarii de implementare a reducerii taxării pe muncă, de la cel care ar fi costat maxim 15 miliarde lei pe an până la unele mai puțin costisitoare, facem un impact bugetar. Mă uit acum că la legea pensiilor spune ministrul prima oară că va costa 12 miliarde, apoi spune că va costa 30. Ministrul de finanțe spune că va costa 50. Este incredibil. Deci suntem de râsul curcilor, nu există pricepere de a guverna. La USR, avem colegi economiști și avem calcule detaliate pe impactul bugetar a tot ce propunem noi și le putem spune oamenilor „cu noi nu se întâmplă derapaje de acest gen”, că asta spunem, nu lăsați pe mâna acestor incompetenți guvernarea și nu vă răzbunați pe România dând copilul pe mâna unor țăcăniți care par spectaculoși, dar nu sunt.

„Înțeleg frica de schimbare”

– În cartea dvs explicați, valid de altfel, care sunt șansele de dezvoltare a României, căile, cine trebuie să facă asta. Mai vrea cineva, vă întreb? Nu cumva sistemul și-a făcut o mulțime de complici, care fac alegeri raționale, cum spuneți în carte, din punctul lor de vedere. Lucrează la stat, au salarii generoase, relativ sigure.
– E un meci trucat, în care se pleacă de la 5-0 pentru adversari. Ce înseamnă asta. PSD pleacă cu două milioane de voturi în buzunar, pe de o parte oameni dependenți pe care îi țin în sărăcie, pe de altă parte au reușit să convingă o mulțime de oameni care lucrează la stat că doar cu ei le e bine, ceea ce în esență e fals, vezi exemplul profesorilor, ținuți în dependență cu un salariu mic, activitate acoperită cu hârtii, modul în care nu contează ce fel de profesor ești că iei același salariu, ceea ce e demotivant pentru oricine.
– Poate asta e problema, meritocrația asta a început să fie foarte temută.
– Vreau să le spun acestor oameni să nu se lase prinși într-un sistem mediocru, doar pentru stabilitate. Înțeleg frica de schimbare, dar ar trebui să-și imagineze că își pot aranja singur destinul. Exemplu concret. Avem supradimensionate instituțiile publice, versus prea puțini profesori calificați. Cei de care spun sunt oameni cu studii superioare, că sunt șefi de servicii sau altceva prin primării de comune, dar la școală nu există oameni cu studii superioare. Cum ar fi un program de reconversie al oamenilor prost folosiți în primării și CJ-uri, să-i facem profesori. Iată un plan de țară, în care ne folosim mai bine de oamenii aceștia. Că există frica asta, vine USR și ne dă afară. Nu. Doar vrem să folosim talentul dumneavoastră.
– Asta presupune că respectivii nu vor mai sta în birou, jucând Solitaire. Poate de aia nu o să aveți programul acesta niciodată. Dar cum explicați că oamenii sunt atrași de valorile USR, ar trebui să fie atrași și de USR și nu sunt. Membri noi, filiale noi. De ce nu sunt?
– Poate e vorba și de capacitatea noastră de a transmite aceste idei. Noi din 2016 existăm și avem anumite zone din țară unde am penetrat puternic. Însă e greu când oamenii nu te ascultă să îi convingi, primul pas este să te asculte. Ori asta nu se întâmplă în mod natural. Nu mă plâng, vă spun o realitate. Cu cât omul este mai dependent, mai cu frică de șef, de primar, cu atât intervine un fel de frică de schimbare și un fel de a-ți închide mintea. De aia zic eu că avem succes în orașele mai mari, sunt mai puțini oameni la care vezi frica asta. Asta nu înseamnă că nu facem eforturi pentru a ajunge la toți oamenii. Dependența asta de stat e un obiectiv de țară, e principala deosebire între USR și celelalte partide politice. Eu sunt un liberal, am valori liberale. Liberalismul presupune că tu te lupți pentru ca mai mulți români să fie autonomi. Iar la PNL avem acest conflict între a conserva puterea propriilor baroni și a impune principii liberale. PNL a dezertat de la aceste principii.

„Toate statele din lume, când e vorba de pensii, lucrează cu termenul 2070”

– Fiindcă Budăi și-a început cariera politică la volanul unei mașini din Botoșani, trebuie să lămurim cum e procentul acela de 9,4% pentru pensii. De ce e necesar și de ce pe atâția ani?
– Dacă aș fi rău ar trebui să zic nu mai e plafonul acela în PNRR, măriți pensiile cât vreți.
– Da, dar Budăi spune în continuare că acel plafon e o nenorocire pentru România, deși pensiile ajunseseră doar la 7,2% din PIB.
– Asta zic, tu plătești 7% și ai o problemă de tipul drobul de sare, să nu se ajungă la plafon.
– Dar, totuși, e o perioadă lungă de timp.
– Toate statele din lume, când e vorba de pensii, lucrează cu termenul 2070, nu l-am inventat eu. Dar vă zic, când apare noua versiune din PNRR, uitați-vă dacă mai e chestia aia cu 2070 acolo. Că vă spun eu sigur că o să apară, așa cere Comisia Europeană. Când e vorba de sistemul de pensii, discuțiile sunt pe termen lung. La Botoșani avem 128 de pensionari la o sută de salariați. Acesta e schema demografică aici, la nivel de țară e cam unu la unu, pe medie. Și atunci e nevoie de o reformă pe termen lung. Reforma de acum e de fapt reluarea reformei pe care România a început-o prin negociere cu FMI și Comisia Europeană pe vremea guvernului Boc, data trecută când am fost aproape de faliment. Care reformă presupune să faci sustenabil sistemul. Iar PSD a sabotat asta de fiecare dată. PSD vrea și acum să saboteze pilonul II, ca să acopere gaura la buget. Comisia Europeană fiind speriată de modul în care Olguța Vasilescu tratase problema a zis că e necesară un fel de frână, pentru a nu avea schimbări bruște de direcție. Și această frână a fost stabilită de mine și de Florin Cîțu foarte sus. Comisia Europeană propusese procentul de 8,5% din PIB. Noi am obținut mai mult. Vă rog, întrebați la Comisia Europeană cu ce va fi înlocuit 9,4%, că problema existenței unei frâne în PNRR a plecat din faptul că guvernul României se bâlbâie sau ia decizii habarniste când e vorba de impactul pensiilor pe buget pe termen lung. Și iată cum se confirmă această problemă ridicată de Comisia Europeană. În acest moment domnul Budăi e foarte mândru că scapă de 9,4%, deși nu e clar de ce nu mărește pensiile, iar Boloș spune că s-a creat un ajustor fiscal, știți ce înseamnă asta?
– Nu, nu știu.
– Nici eu, domnul Boloș inventează cuvinte, e un preot care se luptă cu limba română și uneori învinge. Deci a apărut acest ajustor fiscal care nu știm ce înseamnă. Eu bag mâna în foc că la Comisia Europeană le-au pus niște condiții mai dure și s-ar putea să avem surprize când vom citi noul PNRR în decembrie. Și atunci o să explice domnul Budăi despre ce e vorba. Tot am repetat explicația asta simplă, că vroiam să ajungă mai des la televizor. Doar dacă măreau anul trecut pensiile cu 30% se ajungea la acel 9,4%. Ei au mărit doar cu 15%. Acum s-ar putea să fie la fel, că inflația a umflat și PIB-ul și e posibil ca nici cu mărirea asta să nu se ajungă la acel prag. Numai că nu au de unde mări, nu au bani reali.

a consemnat Cătălin MORARU

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

Botoșani
cer senin
4.5 ° C
4.6 °
3.9 °
87 %
2.7kmh
6 %
Dum
5 °
lun
5 °
mar
5 °
mie
4 °
joi
2 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Nici prea mult patriotism nu e bun, că se face frig.

EDITORIAL

Nu știu prin alte părți cum o fi dar la noi la Botoșani, conferința de presă a ajuns într-o mizerie absolută.  Politicieni, șefi de...

EPIGRAMA ZILEI

Afacerile pe la noi Anticipează un război Pentru că multe otrepe Mereu dau „tunuri” și „țepe”! -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...