spot_img
vineri, aprilie 26, 2024
AcasăLocal BTBărbat călcat de cal și căruță

Bărbat călcat de cal și căruță

Un bărbat din Truşeşti a ajuns la spital după ce a fost călcat de cal şi a tecut şi căruţa peste el. Incidentul a avut loc ieri în localitatea Coştiugeni, unde un tânăr de 33 de ani a fost la un pas de moarte. Acesta se afla în căruţă şi se întorcea spre gospodărie de la muncile câmpului. Imediat cum a ajuns la destinaţie, bărbatul a oprit şi s-a dat jos din coşul căruţei, mergând să deshame caii. Dintr-un motiv necunoscut, animalele s-au speriat şi au luat-o din loc, cu tot cu atelajul încă ataşat de ele. În încercarea de a le opri, bărbatul s-a pus în faţa cailor, însă a fost doborât la pământ de unul din cai, care a trcut peste el, după care una dintre roţile căruţei a trecut peste trupul acestuia, întins pe pământ. Mai mulţi oameni din zonă au văzut grozăvia şi i-au sărit acestuia în ajutor, unul din ei sunând la 112. la faţa locului a ajuns o ambulanţă de la Truşeşti, care l-a preluat pe bărbat şi l-a transportat la Unitatea de Primiri Urgenţe. „Pacientul a ajuns în serviciul nostru cu un traumatism toracic puternic, recum şi contuzii şi escoriaţii la nivelul întregului corp. A fost stabilizat, urmând a fi supus mai multor investigaţii de specialitate şi să se decidă dacă se impune sau nu trimiterea acestuia la Iaşi”, a precizat un asistent din cadrul UPU-SMURD.

Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
11.6 ° C
13.2 °
11.6 °
59 %
4.6kmh
96 %
vin
15 °
sâm
18 °
Dum
20 °
lun
20 °
mar
21 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Cei de la spital au blocat accesul pentru maşinile ce încurcă pompierii ca să iasă şi ei măcar o dată bine la simularea de...

EDITORIAL

Dintre toți politicienii de top ai României de azi, Marcel Ciolacu este, fără îndoială, un personaj aparte care a înțeles cel mai bine ce...

EPIGRAMA ZILEI

Ne țin calea, mai mult goale, Cu sânii în vânt, frivoli, Unele ne bagă-n boale, Altele în ... boli!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...