spot_img
vineri, aprilie 26, 2024
AcasăLocal BTCătălin Flutur - Suntem absolut convinşi că Botoşaniul va fi pus pe...

Cătălin Flutur – Suntem absolut convinşi că Botoşaniul va fi pus pe harta turistică a ţării (video)

În cadrul întâlnirii oficiale care a avut loc după inaugurarea Parcului de Agrement Turistic şi Sportiv Cornişa, primul care a luat cuvântul a fost primarul Cătălin Flutur. „Le mulţumesc în primul rând botoşănenilor care au avut răbdare cu noi până am reuşit să deschidem acest obiectiv. Acest proiect l-am depus undeva în decembrie 2008, când am avut Studiul de Fezabilitate şi a stat o perioadă pe lista de aşteptare. Finanţarea am semnat-o pe o sumă mult mai mare, de zece milioane de euro, în anul 2011. În anul 2013 am reuşit să facem licitaţia şi de atunci foarte mulţi oameni, proiectanţi, constructori, diriginţi de şantier s-au implicat aici. Nu a fost uşor, nu a fost deloc uşor. Tuturor celor prezenţi aici le mulţumesc”, a spus primarul Cătălin Flutur.

Edilul a dat asigurări că toţi cei care s-au implicat în acest proiect vor fi nominalizaţi într-un pliant care va fi realizat de primărie şi tot acolo se vor regăsi şi sponsorii care au sprijinit organizarea acestui eveniment.

„Dacă nu era această idee, dacă nu erau fondurile europene, dacă nu intram în Uniunea Europeană, nu puteam să facem asta. Faptul că a venit cineva cu nişte bani, chiar dacă ne-a costat pe noi după aia, dar cred că s-a meritat. Când am gândit proiectul am zis, din păcate, la Eminescu, la Iorga, la Luchian, la Enescu mai veneau foarte foarte puţini turişti. Turismul cultural, dealtfel, nu prinde. Şi am zis că dacă tot facem ceva, hai să facem ceva care este unic. Este de departe cel mai mare parc de agrement din ţară, se întinde pe 51 de hectare. Este de departe cel mai complex. Complexitatea acestui parc este atât de mare încât suntem absolut convinşi că Botoşaniul va fi pus pe harta turistică a ţării. Şi în afară de toţi botoşănenii, în primul rând l-am făcut pentru botoşănenii noştri, aşteptăm colegi din tot judeţul, din judeţele învecinate şi le mulţumesc celor din Republica Moldova şi Ucraina care sunt aici şi cu cei de la televiziuni să ne promoveze”, a mai spus edilul.

Primarul Cătălin Flutur a recunoscut că administrarea parcului în bune condiţii va fi cartea de căpătâi a municipalităţii şi le-a mulţumit celor de la Direcţia Servicii Publice, Sport şi Agrement pentru că şi-au asumat administrarea zonei de agrement.

Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
11.6 ° C
13.2 °
11.6 °
59 %
4.6kmh
96 %
vin
15 °
sâm
18 °
Dum
20 °
lun
20 °
mar
21 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Cei de la spital au blocat accesul pentru maşinile ce încurcă pompierii ca să iasă şi ei măcar o dată bine la simularea de...

EDITORIAL

Dintre toți politicienii de top ai României de azi, Marcel Ciolacu este, fără îndoială, un personaj aparte care a înțeles cel mai bine ce...

EPIGRAMA ZILEI

Ne țin calea, mai mult goale, Cu sânii în vânt, frivoli, Unele ne bagă-n boale, Altele în ... boli!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...