spot_img
vineri, aprilie 26, 2024
AcasăLocal BTCopil în stare critică după o masă în oraș

Copil în stare critică după o masă în oraș

Un copil de trei ani, din Botoșani, se află în stare critică la Iaşi, după ce a mâncat cu părinţii în oraş. Micuţul, originar dintr-o comună din județ, a ajuns la spital în cursul săptămâni trecute.

Iniţial, copilul a făcut ceea ce părea a fi o indigestie, iar părinţii l-au dus la Secţia de Pediatrie. După ce a primit un tratament specific, micuţul a părut că îşi revine. Ulterior, însă, starea lui s-a gravat şi mai mult şi medicii au decis să îl trimită la Iaşi. „Copilul prezenta simptomele unui sindrom hemolitic uremic, care duce la insuficienţă renală. Analizele au infirmat acest diagnostic, dar simptomele ne conduc exact spre el. Este posibil şi ca tratamentul să modifice analizele şi de aici rezultatul negativ”, a spus un medic din cadrul Spitalului Județean.

Potrivit medicilor modul în care părinţii au hrănit copilul în acele zile le dă şi mai mari bătăi de cap. Asta pentru că micuţul a mâncat foarte multe alimente, din foarte multe locuri, inclusiv din Suceava, de la un lanţ de fast food, de la două restaurante din Botoșani, dar şi din piaţa mare, sau de la un dozator stradal de îngheţată. Au fost luate probe de peste tot, inclusiv din apa din fântâna de lângă casa părinţilor. Niciunul dintre alimente nu adus către o toxiinfecţie alimentară.

Cert însă este că micuţul este în continuare în stare gravă în spital. „Până acum nu s-au stabilit foarte multe. Se merge pe mai multe piste, inclusiv toxiinfecție alimentară, dar probele luate din toate alimentele au infirmat această suspiciune. În plus, şi părinţii au mâncat aceleaşi produse şi nu au nimic. Copilul este în continuare la Iaşi, în stare gravă, sub tratament specializat. DSP continuă ancheta epidemiologică în acest caz”, a precizat economistul Teodor Ferariu, directorul general al DSP Botoșani.

Ce este Sindromul Hemolitic Uremic

Sindromul hemolitic uremic (SHU) este o afecțiune care apare în urma distrugerii premature a celulelor roșii din sânge. Boala se caracterizează prin insuficiență renală acută, anemie și o scădere severă, bruscă a numărului de trombocite. Trombocitele au un rol esențial în coagularea sângelui. Cele mai multe cazuri de sindrom hemolitic uremic se dezvoltă la copii după o perioadă cuprinsa între 2 și 14 zile de diaree – episoade care sunt de multe ori sângeroase – din cauza infecției cu o anumită tulpină a bacteriei Escherichia coli (E.coli).

Potrivit Ministerului Sănătății, SHU este o complicație majoră care este un tip de insuficiență renală și apare la circa 10% din cazurile de boală diareică produse de STEC și care apare mai ales la copiii cu vârsta între 0-5 ani și la persoanele în vârstă.

Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
11.6 ° C
13.2 °
11.6 °
59 %
4.6kmh
96 %
vin
15 °
sâm
18 °
Dum
20 °
lun
20 °
mar
21 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Cei de la spital au blocat accesul pentru maşinile ce încurcă pompierii ca să iasă şi ei măcar o dată bine la simularea de...

EDITORIAL

Dintre toți politicienii de top ai României de azi, Marcel Ciolacu este, fără îndoială, un personaj aparte care a înțeles cel mai bine ce...

EPIGRAMA ZILEI

Ne țin calea, mai mult goale, Cu sânii în vânt, frivoli, Unele ne bagă-n boale, Altele în ... boli!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...