spot_img
vineri, aprilie 26, 2024
AcasăLocal BTAccident grav la marginea orașului. O mașină a ajuns pe cupolă (video)

Accident grav la marginea orașului. O mașină a ajuns pe cupolă (video)

Un bărbat a ajuns la spital și două mașini au fost grav avariate după un accident care a avut loc pe strada „Petru Rareș”.

Un autoturism marca Mazda, condus de un bărbat de 30 de ani, care venea de pe strada Armeană, nu a oprit la indicatorul „STOP”, și nu a acordat prioritare unui autoturism marca Volkswagen Caddy, condus de un bărbat de 36 de ani, care circula dinspre Rompetrol spre Penitenciar. Autoturismul Mazda a lovit roata din dreapta-spate a autoturismului Volkswagen, iar acesta din urmă s-a răsturnat pe cupolă.

În urma impactului, șoferul autoturismului Volkswagen, a fost rănit și a fost luat de ambulanță și transportat la spital. “Pacientul prezenta un traumatism de coloană lombară și mai milte escoriații la nivelul membrelor inferioare. A fost stabilizat și transportat la Urgențe”, a precizat un asistent din cadrul SJA Botoșani. La locul faptei, au ajuns mai multe mai multe echipaje de poliție și pompieri, traficul fiind blocat în zonă pentru câteva zeci de minute.

Dosar penal pentru vătămare corporală din culpă

Polițiștii au ajuns la fața locului și au început o anchetă pentru a stabili cu exactitate cauzele producerii accidentului. “Ambii conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative. A fost deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă”, a precizat agent principal Delia Nenișcu, purtătorul de cuvânt al IPJ Botoșani.

La final, o autospecială SOS Savencu a ridicat cele două autoturisme avariate.

Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
11.6 ° C
13.2 °
11.6 °
59 %
4.6kmh
96 %
vin
15 °
sâm
18 °
Dum
20 °
lun
20 °
mar
21 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Cei de la spital au blocat accesul pentru maşinile ce încurcă pompierii ca să iasă şi ei măcar o dată bine la simularea de...

EDITORIAL

Dintre toți politicienii de top ai României de azi, Marcel Ciolacu este, fără îndoială, un personaj aparte care a înțeles cel mai bine ce...

EPIGRAMA ZILEI

Ne țin calea, mai mult goale, Cu sânii în vânt, frivoli, Unele ne bagă-n boale, Altele în ... boli!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...