spot_img
sâmbătă, aprilie 27, 2024
AcasăLocal BTDirector nou la Serviciul Județean de Ambulanță

Director nou la Serviciul Județean de Ambulanță

Unul dintre cele mai importante servicii medicale din sistemul sanitar botoşănean şi-a întregit echipa de la conducere.

După numirile managerului Eduard Gurău şi asistentei şefe Anca Todi, de la 1 septembrie unitatea are şi director medical. O dată cu ieşirea la pensie a unuia dintre cei mai longevici directori medicali, postul a rămas vacant. Din acest motiv, Ministerul Sănătăţii a numit un director medical interimar, în persoana medicul Bogdan Ursu. Acesta activează în cadrul instituţiei de mai bine de 15 ani. De asemenea, în toamna anului trecut a fost şi manager interimar al SJA. „Îi urăm bun venit domnului doctor în echipa noastră! Suntem o echipă tânără, bine închegată. Încercăm să fim cât mai eficienţi și să oferim botoșănenilor servicii medicale de înaltă calitate. Chiar și personalul angajat recent s-a integrat foarte bine în echipa noastră. Îmi doresc să rămânem uniți, să avem în continuare o colaborare cât mai bună cu toți colegii, mai ales că trecem prin perioade extrem de grele și avem niște responsabilități”, a precizat medicul Eduard Gurău, managerul general al SJA Botoșani.

Acesta a fost, în vara acestui an, decorat de către preşedintele Klaus Johannis cu Ordinul Meritul Sanitar în Grad de Cavaler.

Conducrea SJA este completată de directorul economic Cristian Ungurianu, iar director tehnic inginerul Radu Nechifor.

Deja ai votat!
Botoșani
cer senin
5.3 ° C
8.8 °
4.4 °
91 %
1.1kmh
7 %
sâm
19 °
Dum
21 °
lun
21 °
mar
21 °
mie
19 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Cei de la spital au blocat accesul pentru maşinile ce încurcă pompierii ca să iasă şi ei măcar o dată bine la simularea de...

EDITORIAL

Dintre toți politicienii de top ai României de azi, Marcel Ciolacu este, fără îndoială, un personaj aparte care a înțeles cel mai bine ce...

EPIGRAMA ZILEI

Ne țin calea, mai mult goale, Cu sânii în vânt, frivoli, Unele ne bagă-n boale, Altele în ... boli!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...