spot_img
vineri, aprilie 26, 2024
AcasăLocal BTAspiranții la șoferie au testat ochelarii de droguri și de alcool

Aspiranții la șoferie au testat ochelarii de droguri și de alcool

În perioada 29 august — 2 septembrie a.c., Centrul de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog (CPECA) Botoșani din cadrul Agenţiei Naţionale Antidrog, în parteneriat cu Școala de șoferi „Pilot” Botoșani, a implementat o serie de activități de prevenire a consumului de droguri și alcool în rândul viitorilor conducători auto. Acţiunile derulate au constat în informarea, educarea şi conştientizarea a 60 de cursanţi cu privire la efectele și riscurile consumului de alcool și droguri la volan. Cu această ocazie, viitorilor şoferi le-a fost prezentat cadrul legal cu privire la prevenirea şi combaterea traficului ilicit de droguri şi sancţiunile care decurg ca urmare a conduceri autovehiculelor sub influența alcoolului sau drogurilor. De asemenea, aceștia au avut posibilitatea să experimenteze „ochelarii de droguri” ce simulează o gamă largă de efecte care pot fi declanșate de consumul de droguri și „ochelarii de alcool” ce simulează o intoxicație puternică cu alcool.

„Scopul acestei acțiuni preventive a fost acela de a crește nivelul de responsabilizare și de diminuare a riscului de accidente cauzate de consumul de droguri și alcool la volan”, au precizat reprezentanții CPECA Botoșani.

Specialiștii antidrog reamintesc faptul că utilizarea drogurilor și alcoolului la volan este una din principalele cauze generatoare de evenimente rutiere, acestea având următoarele efecte:

– reduce viteza de reacție și atenţie distributivă;

– afectează capacitatea de concentrare și abilităţile psihomotorii;

– induce conducătorului auto o falsă încredere în propriile simțuri prin asumarea irațională a unor riscuri în trafic.

Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
9.5 ° C
9.6 °
9.3 °
85 %
3.4kmh
100 %
vin
15 °
sâm
18 °
Dum
20 °
lun
20 °
mar
21 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Cei de la spital au blocat accesul pentru maşinile ce încurcă pompierii ca să iasă şi ei măcar o dată bine la simularea de...

EDITORIAL

Dintre toți politicienii de top ai României de azi, Marcel Ciolacu este, fără îndoială, un personaj aparte care a înțeles cel mai bine ce...

EPIGRAMA ZILEI

Ne țin calea, mai mult goale, Cu sânii în vânt, frivoli, Unele ne bagă-n boale, Altele în ... boli!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...