miercuri, mai 22, 2024
AcasăLocalUrgențe luate cu asalt de victimele poleiului (video)

Urgențe luate cu asalt de victimele poleiului (video)

Cadrele medicale au fost nevoite să folosească kilometri de feşe şi ghips pentru a contracara efectele poleiului de pe străzi.

Serviciul Judeţean de Ambulanţă (SJA), Urgenţele, dar şi cabinetul de ortopedie din Ambulatoriul de Specialitate, au fost luate cu asalt în ultimele zile din cauza poleiului de pe străzile din oraş. Încă de la primele ore ale zilei de luni, botoşănenii au făcut coadă la Urgențe, cu traumatisme suferite de pe urma căderilor pe gheaţă.

„Nici nu am apucat bine să ies din scara blocului. Plecam la muncă, pe la 7 şi ceva dimineaţa. Am făcut câţiva paşi şi mi-a fugit pământul de sub picioare. Era sticlă pe jos. Instintciv am pus mâna şi cred că mi-am rupt-o, sau nu ştiu. Ma doare rău”, a spus o botoşăneancă ce locuieşte pe Bulevardul Mihai Eminescu.

Peste 15 persoane au ajuns la spital

Unul dintre cazuri a fost al unei femei în vârstă de 42 de ani din Botoşani, care va avea mult de suferit din cauza poleiului de luni dimineaţă. Aceasta se afla împreună cu soţul într-un maxi-taxi, cei doi coborând în staţia de la Piaţa Mare. Bărbatul a coborât, iar când soţia a pus piciorul pe asfalt, a alunecat pe polei şi a căzut cu piciorul stâng sub ea. Femeia a fost adusă de ambulanţă în agonie la Urgenţe, fiind imediat preluată de personalul medical şi internată.

Astfel, în decurs de două ore au ajuns la spital peste 15 persoane căzute pe gheaţă, majoritatea având nevoie de internare. Până la amiază s-a ajuns la numărul care a fost înregistrat în toată săptămâna trecută, adică 30.

„Având în vedere anotimul rece şi că s-a instalat iarna, cu tot ce înseamnă, zăpadă, gheaţă, evident că şi cazurile ortopedice, în speţă traumatismele de membru superior şi inferior, produse prin cădere de la acelaşi nivel, sunt pe pantă ascendetă. În ultimele 72 de ore au fost peste 50 de cazuri.

Echipa de la Urgențe interbine prompt, face un tratament local, de imobilizare, un tratament al durerii. Cazurile care necesită intervenţie ortopedică şi evaluarea medicului specialist, cu eventuală internare, presupun un timp mai prelungit de aşteptare şi rog pacienții să fie înţelegători, să aibă răbdare, pentru că fiecare caz va fi evaluat şi tratat corespunzător”, a precizat medicul primar de medicină de urgenţă Ramona Guraliuc, coordonatorul UPU-SMURD.

Potrivit cifrelor din triajul UPU, de duminică pnă marţi după-amiază 55 de botoşăneni au ajuns cu diverse traumatisme. În medie, pentru impobilizarea fracturilor cadrele meddicale folosesc 50 de metri de feşe din tifon şi feşe ghipsate. În total aprape 3 kilometri de feşe doar în câteva zile. Meteorologii au emis un cod galben de ceață, polei și burniță pentru o parte din județul Botoșani.

Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
19.5 ° C
20.6 °
17.7 °
48 %
5.4kmh
93 %
mie
24 °
joi
25 °
vin
25 °
sâm
22 °
Dum
18 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Când te gândești la Cel de Sus şi aștepți să se gândească și El la tine măcar în campania electorală.

EDITORIAL

Știți treaba aia cu „ai grijă ce-ți dorești că s-ar putea să ți se întâmple”? Ei bine, după ani întregi în care am tot...

EPIGRAMA ZILEI

Stătea pe un șezlong, la soare, În slip și fără sutien Și-avea un bust atât de mare Că da pe-afară din ... catren! -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...