spot_img
luni, aprilie 29, 2024
AcasăLocalProprietari de câini luaţi în vizor de poliţişti. Au fost aplicate amenzi...

Proprietari de câini luaţi în vizor de poliţişti. Au fost aplicate amenzi uriaşe

Polițiștii din cadrul Biroului pentru Protecția Animalelor, împreună cu reprezentanți ai Direcției Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor au desfășurat, mercuri, controale pentru verificarea respectării prevederilor legale privind gestionarea câinilor fără stăpân, precum și a condițiilor de deținere a exemplarelor canine cazate sau adoptate de la nivelul adăposturilor publice de către persoane fizice sau persoane juridice.

Activitățile au fost desfășurate în orașul Săveni și comunele Hănești, Vlăsinești și Dângeni, la persoane fizice și juridice, despre care existau date că dețin exemplare canine și nu respectă legislația incidentă privind protecția animalelor și cea privind regimul de deținere al câinilor periculoși sau agresivi.

În urma neregulilor constatate au fost aplicate 10 sancțiuni contravenționale în valoare de peste 16.000 de lei, pentru nerespectarea programului de gestionare a câinilor fără stăpân, a prevederilor legale privind obligația de a steriliza și microcipa exemplarele canine și pentru nerespectarea legislației privind regimul câinilor periculoși.

Deja ai votat!
Botoșani
cer senin
14.3 ° C
17.6 °
13.9 °
52 %
2.8kmh
0 %
lun
13 °
mar
20 °
mie
20 °
joi
21 °
vin
22 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

  Antrenorul FC Botoșani cățărat pe gard pentru ultimele indicații la meciul cu Dinamo.

EDITORIAL

De când am intrat în Uniunea Europeană banii au curs gârlă, mult peste 70 de miliarde de euro, continuă să vină și vor mai...

EPIGRAMA ZILEI

S-a enervat și a urlat De s-a cutremurat orașul Când și-a găsit soțul în pat Cu ... iepurașul!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...