spot_img
marți, mai 7, 2024
AcasăLocalLa ce procent au ajuns lucrările la drumul Botoșani - Târgu Frumos....

La ce procent au ajuns lucrările la drumul Botoșani – Târgu Frumos. Când va fi dat în trafic drumul (VIDEO)

Direcția Regională Drumuri și Poduri Iași a publicat noi imagini de pe traseul DN 28B, Botoșani – Târgu Frumos. Drumul se află în ultima etapă a proiectului de modernizare.

În acest moment, lucrările prevăzute prin proiectul de modernizare au ajuns la un stadiu fizic de execuție de aproximativ 92%. Potrivit oficialilor, termenul estimat pentru darea în trafic fiind luna iunie a acestui an.

Practic, cu excepția a trei sectoare cu lungimi cumulate de aproximativ 1 km, pe care se execută lucrări de consolidare, pe întregul traseu de 71,5 km, care leagă localitățile Târgu Frumos (județul Iași) de Botoșani se circulă deja în bune condiții. Asfaltul este așternut până la stratul de uzură. De asemenea, marcajele și semnalizarea aferente sunt executate în cea mai mare parte, arată cei de la DRDP Iași.

De asemenea, sunt în curs de finalizare lucrările de amenajare a sensurilor giratorii de la intersecția DN 28 și DN 28B din Târgu Frumos (jud. Iași, km 0+000) și de la Flămânzi (inters. DN 28B – DJ 282B, jud. Botoșani).

Ce lucrări se efectuează în prezent pe Botoșani – Târgu Frumos

În prezent, se execută lucrări de refacere a sistemului rutier și consolidare cu piloți forați în trei puncte de calamități. În aceste zone traficul este dirijat prin semafoare.

La km 36+490 (ieșire Maxut – limită jud.  IS), la km 40+030 (limită jud. IS/BT), precum și km 63+115 (zona Mănăstirii Zosin, Copălău – Zăicești, BT).

Potrivit oficialilor de la Drumuri, în prezent se fac lucrări de extindere podețe, execuție dren longitudinal, execuție șanț pereat, precum şi execuție trotuare. De asemenea, se montează dispozitive de acoperire a rosturilor de dilatație, se montează parapet metalic şi se aduc la cotă cămine apă.

Antreprenor al lucrării este asocierea SC Antrepriza de Construcții Drumuri și Autostrăzi SRL (lider) – SC Mavgo Holding SRL- Vahostav SK – Trameco SA.

Deja ai votat!
Botoșani
cer fragmentat
14.6 ° C
15.6 °
12.7 °
77 %
1.9kmh
61 %
mar
24 °
mie
15 °
joi
17 °
vin
19 °
sâm
17 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Ca să mai speri că niște vrăji îți pot umple rezervorul, trebuie să începi cu pași mici.

EDITORIAL

Majoritatea covârșitoare a creștinilor din România au serbat ieri și azi Învierea Domnului. Stabilirea datei pascale e complicată datorită utilizării unor calendare diferite în...

EPIGRAMA ZILEI

Ajuns acasă pe la două Din delegația la Cluj Găsi pe doamna vopsind ouă La un vecin, cu ruj... -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...