miercuri, mai 15, 2024
AcasăLocalOpriți și percheziționați. Amatori de droguri duși cu duba la Jandarmerie

Opriți și percheziționați. Amatori de droguri duși cu duba la Jandarmerie

Doi amatori de droguri au fost prinși, la finele săptămânii trecute, de jandarmii botoșăneni. Asupra celor doi suspecți s-au găsit muguri vegetali cu miros înțepător, dar și cristale albe în cantități mici, susceptibil a face parte din categoria substanțelor interzise.

Jandarmii i-au identificat pe raza municipiului Botoșani și, după efectuarea controlului corporal preventiv și al autovehiculelor în care aceștia se aflau, i-au condus la sediul Inspectoratului de Jandarmi Județean Botoșani, unde le-au întocmit acte de sesizare a organelor de urmărire penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de deținere de droguri de risc pentru consum propriu.

Tot în weekend-ul trecut, efectivele de jandarmerie au executat misiuni de ordine publică atât la manifestările publice cu caracter cultural-artistic organizate în județul Botoșani cu prilejul sărbătoririi Zilei Internaționale a Femeii, cât și la mai multe competiții sportive. De asemenea, jandarmii au acționat pentru prevenirea faptelor antisociale de natură penală și contravențională independent sau împreună cu polițiștii botoșăneni, în cadrul acțiunilor Blocada, fiind aplicate peste 60 de sancțiuni contravenționale în valoare totală de aproximativ 9.000 de lei, majoritatea pentru consum de băuturi alcoolice în spațiul public, provocarea și participarea la scandal, tulburarea liniștii publice sau refuz de legitimare.

 

Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
11.5 ° C
14.6 °
11.1 °
48 %
2.2kmh
100 %
mie
11 °
joi
17 °
vin
20 °
sâm
15 °
Dum
23 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Tot ăsta rămâne cel mai bun sistem antifurt la români. Mai ales că e și ieftin.

EDITORIAL

O vorbă înțeleaptă, larg răspândită, spune că gusturile nu se discută. Sunt întru totul de acord că deosebirile structurale care există între oameni afectează...

EPIGRAMA ZILEI

Au plecat toți în vacanță Chiar de nu și-au fixat ruta, Au lăsat în schimb, în clanță, Un bilet : NEAM DUS CU PLUTA !   Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...