spot_img
duminică, mai 5, 2024
AcasăLocalExperiențe educaționale împărtășite. Inspectorii școlari botoșăneni au explorat metode educaționale inovatoare în...

Experiențe educaționale împărtășite. Inspectorii școlari botoșăneni au explorat metode educaționale inovatoare în Franța

În cadrul unui Proiect de Acreditare prin Programul Erasmus+, al cărui beneficiar și coordonator consorțiu este Inspectoratul Școlar Județean (ISJ) Botoșani, în perioada 18-22 martie, s-a desfășurat Stagiul de observare al inspectorilor școlari din Botoșani la Académie de Rennes din Franța.
Trei inspectori școlari din cadrul Inspectoratului Școlar Județean Botoșani au participat la Stagiul de observare de la Académie de Rennes din Franța, pentru a beneficia de activități de învățare inovatoare organizate de instituția gazdă. Prin intermediul proiectului s-a urmărit dezvoltarea competențelor specifice privind proiectarea și realizarea inspecției școlare, elaborarea instrumentelor și metodelor specifice activităților de monitorizare, îndrumare, control, mediere și consiliere, predarea, atât în format fizic, cât și online, precum și a altor abordări educaționale inovatoare.

Practici educaționale inovatoare învățate în Franța

Conținutul activităților de mobilitate de grup s-a axat, de asemenea, pe dezvoltarea competențelor cheie ale participanților, pe dimensiunea programului privind incluziunea și diversitatea, tehnologia digitală.

„În timpul activităților din Franța, s-a realizat transferul de bune practici privind predarea online și dezvoltarea școlilor, s-au descoperit aspectele particulare cu privire la sistemul de învățământ francez, la formarea inițială și continuă a profesorilor, prezentarea specificului activității Academiei din Rennes în vederea identificării modalităților de realizare a inspecțiilor școlare atât în format fizic, cât și online, organizarea și desfășurarea examenelor naționale din Franța, diferite modalități de intervenție pentru prevenirea situațiilor de abandon școlar, integrarea și dispozitivele de sprijin pentru învățarea limbii franceze de către elevii migranți”, declarat Bogdan Gheorghe Suruciuc, inspector școlar general.

Suruciuc a mai precizat că au fost efectuate „vizite în unitățile de învățământ reprezentative pentru toate nivelurile de educație din Franța (grădinițe, școli primare, gimnazii, licee teoretice, tehnologice și profesionale), observarea activităților didactice, discuții pe temele proiectului, ateliere de lucru, prezentări, dezbateri, întâlniri cu profesioniști în domeniu, realizarea de documente de suport specifice”.
Stagiul de observare a condus la transferul de bune practici în domeniul educațional, iar prin valorizarea și promovarea experiențelor pozitive se vizează stimularea creativității, inovației în scopul îmbunătățirii activității didactice și a rezultatelor elevilor din unitățile de învățământ botoșănene.
Deja ai votat!
Botoșani
cer senin
15.6 ° C
19.6 °
15.6 °
46 %
3kmh
9 %
Dum
15 °
lun
25 °
mar
26 °
mie
14 °
joi
15 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Liberalii au venit cu mesaje tematice pe tricouri, deci teoretic știu cum stă treaba. Mai trebuie să le spună și lui Iohannis, Ciucă.

EDITORIAL

A trecut și ziua de 1 Mai, cunoscută în trecutul din ce în ce mai îndepărtat drept și „Paștele comunist”. O zi destul de...

EPIGRAMA ZILEI

Ajuns acasă pe la două Din delegația la Cluj Găsi pe doamna vopsind ouă La un vecin, cu ruj... -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...