spot_img
luni, aprilie 29, 2024
AcasăLocalSărbătoare și artă în culori la Festivalul de Ouă Încondeiate din Rogojești

Sărbătoare și artă în culori la Festivalul de Ouă Încondeiate din Rogojești

Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale (CJCPCT) Botoșani, în parteneriat cu Parohia „Nașterii Maicii Domnului” din Rogojești a organizat Festivalul-Concurs de Ouă Încondeiate, desfășurat în Casa Praznicală a Parohiei de la Rogojești.

Sâmbătă, 13 aprilie, a avut loc concursul dedicat secțiunii adulți. În acest an, tema din cadrul acestei secțiuni a fost Crucea Paștelui. De altfel, duminică, 14 aprilie, concursul a continuat cu secțiunea dedicată copiilor, tema secțiunii fiind Învierea.

Tot pe 14 aprilie, în pauza de jurizare, participanții au ascultat două pricesne interpretate de tânăra Paula Ciornodolea, elevă a Colegiului de Artă „Ciprian Porumbescu” din Suceava.

„În cadrul festivalului, ne-a onorat și bucurat cu prezența doamna dr. în etnografie, Angela Paveliuc-Olariu, cea care a fost și președintele juriului. Alături de dumneaei, juriul a fost alcătuit din încă patru persoane, respectiv: meștera populară Maria Zoițanu, meștera populară Celica Iuliana Nistor, meșter popular și actor Gabriel Viorel Scalschi și referent Compartiment Artă Populară Artizanală și Meșteșuguri Tradiționale în cadrul Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Botoșani, Daliana Bejan”, au transmis reprezentanții Centrului Creației.

În urma jurizării s-au acordat următoarele premii, după cum urmează:

Secțiunea adulți:

  • Trofeul – Paula Omania din Falcău, Brodina, Suceava;
  • Premiul I – Rodica Boiciuc din Bălcăuți, Suceava;
  • Premiul I – Vasilina Omania din Brodina, Falcău, Suceava;
  • Premiul al II-lea – Sofia Tun din Bucecea, Botoșani;
  • Premiul al II-lea – Elena Buhalo din Paltinu, Suceava;
  • Premiul al III-lea – Elena Bohaiciuc din Rogojești, Botoșani;
  • Premiul al III-lea – Maria Gorban din Măgura, Ulma, Suceava;
  • Mențiune – Petronela Iasinovschi din Paltinu, Vatra Moldoviței, Suceava;
  • Mențiune – Liliana Nichiteanu din Moldovița, Suceava;
  • Mențiune – Elena Todașcă din Poiana Stampei, Suceava;
  • Mențiune – Aurelia Ciuvercă din Paltinu, Moldovița, Suceava;
  • Mențiune – Iuliana Loba din Paltin, Suceava;
  • Mențiune – Aurora Giuraniuc din Rogojești, Botoșani;
  • Mențiune sponsor – Victoria Fundiur din Rădăuți, Suceava.

Secțiunea copii:

  • Premiul I – Maria Georgiana Bîlbă din Rogojești, Botoșani;
  • Premiul I – Ecaterina Ceucă din Suceavă;
  • Premiul al II-lea – Maria Delia Constantineanu din Vlădeni, Botoșani;
  • Premiul al II-lea – Ilinca Comorițan din Moldovița, Suceava;
  • Premiul al III-lea – Diana Fercalo din Rogojești, Botoșani;
  • Premiul al III-lea – Maria Todirișcă din Vorona, Botoșani;
  • Mențiune – Elena Ivaniciuc din Rogojești, Botoșani;
  • Mențiune – Elena Huțu din Bucecea, Botoșani;
  • Mențiune – Crina Lupăiescu din Suceava;
  • Mențiune – Elena Pînzaru din Suceava;
  • Mențiune – Parascheva Mariana Naschi din Vlădeni, Botoșani;
  • Mențiune – Elena Muraru din Vlădeni, Botoșani.

În acest an, și la secțiunea copii au fost în plus cinci mențiuni oferite de doi sponsori.

Mențiunile s-au acordat participanților:

  • Anastasia Olaru din Vorona, Botoșani;
  • Ana-Maria Ciripan din Rogojești, Botoșani;
  • Mădălina Coslac din Rogojești, Botoșani;
  • Isabela Maria Cojocel din Bucecea, Botoșani;
  • Matilde Tudorache din Vlădeni, Botoșani.

Deja ai votat!
Botoșani
cer senin
14.3 ° C
17.6 °
13.9 °
52 %
2.8kmh
0 %
lun
13 °
mar
20 °
mie
20 °
joi
21 °
vin
22 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

  Antrenorul FC Botoșani cățărat pe gard pentru ultimele indicații la meciul cu Dinamo.

EDITORIAL

De când am intrat în Uniunea Europeană banii au curs gârlă, mult peste 70 de miliarde de euro, continuă să vină și vor mai...

EPIGRAMA ZILEI

S-a enervat și a urlat De s-a cutremurat orașul Când și-a găsit soțul în pat Cu ... iepurașul!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...