spot_img
duminică, mai 5, 2024
AcasăLocal BTSăptămână cu vreme mai rece

Săptămână cu vreme mai rece

Primăvara se anunţă a fi una destul de capricioasă. După ce săptămâna trecută am avut parte de temperaturi maxime care au trecut frecvent de 20ºC, ajungând chiar şi la 23ºC, în următoarele zile vremea va fi mai rece.
Temperaturile încep să scadă chiar de astăzi, când maximele nu vor mai trece de 12ºC, iar minimele vor coborî din nou pe timpul nopţii spre 2ºC. Frigul se va resimţi mai pregnant din cauza vântului care, cel puţin în prima parte a zilei, va sufla destul de tare cu rafale de 55-60 de km/h, pe alocuri ajungând şi la 70 km/h.
Ziua de mâine va consemna cele mai scăzute temperaturii ale săptămânii. Dacă maxima nu va trece de 9ºC, minima va coborî după mai mult de o săptămână sub pragul de îngheţ, fiind prognozată de meteorologi la -2ºC.
De miercuri începe să se încălzească treptat, maximele urmând să urce la 12ºC (miercuri, joi şi vineri), apoi la 14ºC (sâmbătă) şi la 18ºC (duminică), în timp ce minimele vor oscila între 2ºC-3ºC, la mijlocul săptămânii, şi 6ºC-7ºC în weekend.
Per ansamblu, regimul termic mediu diurn al aerului mai ridicat decât în mod obişnuit în această săptămână va favoriza desfăşurarea lentă a proceselor vegetative la culturile de câmp. Soiurile timpurii de pomi fructiferi vor ieşi din repausul vegetativ şi, pe alocuri, se va semnala umflarea mugurilor de rod.

Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
20.6 ° C
21 °
20.5 °
42 %
2.4kmh
95 %
Dum
22 °
lun
25 °
mar
26 °
mie
14 °
joi
12 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Liberalii au venit cu mesaje tematice pe tricouri, deci teoretic știu cum stă treaba. Mai trebuie să le spună și lui Iohannis, Ciucă.

EDITORIAL

A trecut și ziua de 1 Mai, cunoscută în trecutul din ce în ce mai îndepărtat drept și „Paștele comunist”. O zi destul de...

EPIGRAMA ZILEI

Ajuns acasă pe la două Din delegația la Cluj Găsi pe doamna vopsind ouă La un vecin, cu ruj... -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...