spot_img
marți, aprilie 30, 2024
AcasăLocal BTParlamentari, primari şi şefi de instituţii din Botoşani, prezenţi la miting (foto)

Parlamentari, primari şi şefi de instituţii din Botoşani, prezenţi la miting (foto)

La mitingul PSD de la Iaşi au fost prezenţi şi social-democraţi botoşăneni. Dacă în perioada premergătoare mitingului liderii botoşăneni licitau numărul delegaţilor care vor merge la Iaşi de la patru-cinci mii la şase mii, în realitate nu au fost nici pe departe aşa de mulţi, în condiţiile în care în Piaţa Unirii abia dacă s-au strâns 15.000 de social-democraţi din întreaga Moldova.

Cert este însă, că pe lângă simplii botoşăneni, la miting au participat primari şi viceprimari din judeţ, chiar şi cei ai municipiului Botoşani, şi parlamentarii PSD, în frunte cu liderii PSD de Botoşani, Doina Federovici şi Marius Budăi. De asemenea, şi-au luat zile de concediu vicepreşedinţii Consiliului Judeţean (CJ) Dorin Birta şi Liviu Toma pentru a putea participa la această manifestare, în timp ce Costică Macaleţi şi o parte a cancelariei sale au plecat spre Iaşi după prânz. La miting au fost prezenţi şi şefi de instituţii publice care sunt membri dau simpatizanţi ai PSD şi care, la rândul lor, şi-au luat pentru ieri concediu sau o zi liberă.

 

Deja ai votat!
Botoșani
cer senin
11.6 ° C
11.6 °
11.6 °
79 %
1.1kmh
0 %
mar
20 °
mie
21 °
joi
22 °
vin
21 °
sâm
20 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

  Antrenorul FC Botoșani cățărat pe gard pentru ultimele indicații la meciul cu Dinamo.

EDITORIAL

De când am intrat în Uniunea Europeană banii au curs gârlă, mult peste 70 de miliarde de euro, continuă să vină și vor mai...

EPIGRAMA ZILEI

S-a enervat și a urlat De s-a cutremurat orașul Când și-a găsit soțul în pat Cu ... iepurașul!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...