spot_img
luni, aprilie 29, 2024
AcasăLocal BTCopii răniţi grav pe biciclete

Copii răniţi grav pe biciclete

Doi copii au ajuns la spital cu răni grave după căzături de pe bicicletă. O fetiţă de şase ani va rămâne fără un deget, iar un băieţel de 15 ani s-a ales cu o tasare de coloană din acelaşi motiv.

Cel mai grav a fost rănită o fetiţă din judeţ, care a ajuns la spital la finele săptămânii trecute. Micuţa a căzut de pe bicicletă, după care a fost grav accidentată de cadrul acesteia. Fetiţa s-a ales cu o plagă abdominală, dar şi cu un deget care aproape i-a fost retezat în urma căzăturii. Micuţa a fost preluată de un echipaj de la Ambulanţă şi transportată la spital, unde a fost supusă unei intervenţii chirurgicale de urgenţă. Din fericire, starea ei a fost ulterior stabilizată şi a fost internată, urmând ca medicii să încerce să redea şi funcţia degetului traumatizat.

Băiatul de 15 ani a ajuns la spital după ce a căzut de pe bicicleta cu care mergea cu viteză. S-a dezechilibrat din cauza unei gropi şi a căzut în fund. Impactul a fost însă unul puternic, care s-a resimţit în coloana vertebrală, copilul simţind o durere puternică în spate. Acesta a fost preluat de o ambulanţă şi transportat la Secţia de Pediatrie, după care la Spitalul Judeţean, pentru a fi supus unui examen imagistic la coloană. „Pacientul a fost diagnosticat cu un traumatism de coloană, cu tasare de vertebră T8. Este stabil şi a fost internat pentru tratament de specialitate şi supraveghere medicală”, a precizat un asistent din cadrul SJA Botoşani.

Potrivit medicilor, săptămânal ajung la spital câte 2-3 copii care sunt victime ale accidentelor de bicicletă, aproape în fiecare caz aceştia neavând protecţie.

Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
10.9 ° C
14.6 °
10 °
78 %
2.2kmh
86 %
lun
20 °
mar
20 °
mie
21 °
joi
21 °
vin
17 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Cei de la spital au blocat accesul pentru maşinile ce încurcă pompierii ca să iasă şi ei măcar o dată bine la simularea de...

EDITORIAL

În urmă cu aproape un an, mai exact pe 14 aprilie 2023, în „Monitorul de Botoșani”, apărea sub umila mea semnătură un editorial intitulat...

EPIGRAMA ZILEI

Ne țin calea, mai mult goale, Cu sânii în vânt, frivoli, Unele ne bagă-n boale, Altele în ... boli!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...