joi, mai 23, 2024
AcasăLocal BTMunicipiul Botoşani are un nou secretar general

Municipiul Botoşani are un nou secretar general

Astăzi, 3 martie, Ioan Apostu și-a reluat activitatea de secretar general al Municipiului Botoşani. După doi ani și zece luni, perioadă în care a fost suspendat din funcţie pe fondul procesului vizând concesiunea de la Uvertura Mall, oficialul a revenit în primărie. „A fost greu. Încerc să intru în ritm și să mă pun la curent cu tot ce este nou. Nu am alte priorităţi în etapa asta. Aștept și motivarea, cine nu ar fi curios să vadă şi motivarea. Soluția instanţei a fost suficientă pentru a-mi relua activitatea. Nu doresc nimănui să treacă prin aşa ceva”, a declarat Ioan Apostu.

Oana Georgescu, secretar general al municipiului în perioada în care Ioan Apostu a fost suspendat din funcţie, a revenit pe postul de șef Serviciu juridic.

Şi Cezar Puiu şi-a reluat activitatea ca şef al Serviciului Patrimoniu.

Cei doi oficiali urmează să-şi primească şi drepturile salariale aferente perioadei de suspendare. Drepturile salariale pe care le vor primi Ioan Apostu şi Cezar Puiu sunt de ordinul sutelor de mii de lei. Suma alocată în buget, care include şi contribuţiile angajatorului, se ridică la 800.000 de lei.

Primarul Cătălin Flutur, Ioan Apostu, Cezar Puiu, Adriana Zăiceanu, administrator public şi Mihaela Gontineac, jurist, trimişi în judecată de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) în dosarul privind redevenţa pentru Uvertura Mall, au fost achitaţi definitiv. Sentinţa finală a fost pronunţată pe 26 februarie de Curtea de Apel Suceava, care a respins ca nefondat apelul formulat de procurorii anticorupţie. Asta după ce, în aprilie 2019, Tribunalul Botoşani a dispus achitarea celor cinci pe motiv că faptele nu sunt prevăzute de legea penală.

Deja ai votat!
Botoșani
câțiva nori
14.7 ° C
16.6 °
14.4 °
79 %
1.9kmh
19 %
joi
25 °
vin
26 °
sâm
23 °
Dum
23 °
lun
19 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Șefa CJ urmărește mulțumită evoluția colegului din PSD care vrea să o înlocuiască.

EDITORIAL

Acum ceva vreme, aflat prin oraș, m-am intersectat cu Dan Doboș. Dan Doboș rapsodul; țin să fac această precizare deoarece vreau să atrag atenția...

EPIGRAMA ZILEI

Unși pe față cu nămol, Și purtând  pe  cap prosoape, Plozii sunt în fundul gol, Iar mămicile aproape... -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...