spot_img
duminică, mai 5, 2024
AcasăLocal BTSurpriză! Victimele din bătaia de la Cornișa au ajuns în arestul poliției

Surpriză! Victimele din bătaia de la Cornișa au ajuns în arestul poliției

Bătaia dintr-un bar din Complexul de agrement „Cornișa Park”, din noaptea de 17 spre 18 iulie a.c., când șapte tineri s-au bătut parte în parte, continuă să aibă urmări. Imediat după altercație, polițiștii au organizat mai multe percheziții, iar doi dintre cei trei presupuși agresori de atunci au fost reținuți pentru 24 de ore.

Surpriza a apărut după ce tinerii cu pricina au ajuns în spatele gratiilor și au fost plasați sub control judiciar. Asta pentru că, atunci când s-au văzut încătușați, tinerii s-au destăinuit în fața anchetatorilor și au povestit că bătaia de la „Cornișa Park” fusese de fapt o răzbunare după ce așa-zisele victime i-ar fi agresat la rândul lor, în luna iunie a.c., și le-au distrus mașina.

Victime cercetate la rândul lor pentru agresiune

Prin urmare, anchetatorii au extins cercetările, iar victimele de la bătaia de la Cornișa au ajuns să fie cercetate la rândul lor pentru agresiune. Ba mai mult, în cursul zilei de astăzi (n.r. – 30 iulie a.c.) polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore, pe numele celor patru din comuna Corni și municipiul Botoșani, cu vârste cuprinse între 29 și 34 de ani, ei urmând să fie cercetați sub aspectul comiterii a cinci fapte de lovire sau alte violențe și două fapte de distrugere.

„În urma probatoriului administrat s-a stabilit faptul că aceștia, în data de 28 iunie a.c., în timp ce se aflau pe terasa unui bar din municipiul Botoșani, pe fondul unor neînțelegeri mai vechi, ar fi lovit de mai multe ori persoanele vătămate, doi tineri de 20 și 25 de ani, din aceeași localitate, provocându-le leziuni fizice. De asemenea, în același context, doi dintre tinerii bănuiți de comiterea faptelor, ar fi distrus cu obiecte contondente, componente ale caroseriei autoturismului cu care se deplasau victimele”, a precizat Delia Nenișcu, purtător de cuvânt în cadrul Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Botoșani.

Așa se face că după ce au pozat în victime după bătaia de la Cornișa, cei patru au fost introduși la rândul lor în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Botoșani, la finalizarea investigațiilor urmând să fie dispuse măsuri legale.

Nu este exclus ca cele două dosare să fie conexate de procurori, iar la sfârșitul anchetei cei șapte tineri să fie trimiși în judecată „la pachet” și să fie judecați într-un singur proces, odată jucând rolul de victime, iar mai apoi cel de agresori.

 

Deja ai votat!
Botoșani
cer fragmentat
22.7 ° C
22.7 °
21.6 °
35 %
2.4kmh
58 %
Dum
22 °
lun
25 °
mar
24 °
mie
13 °
joi
11 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Liberalii au venit cu mesaje tematice pe tricouri, deci teoretic știu cum stă treaba. Mai trebuie să le spună și lui Iohannis, Ciucă.

EDITORIAL

A trecut și ziua de 1 Mai, cunoscută în trecutul din ce în ce mai îndepărtat drept și „Paștele comunist”. O zi destul de...

EPIGRAMA ZILEI

Ajuns acasă pe la două Din delegația la Cluj Găsi pe doamna vopsind ouă La un vecin, cu ruj... -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...