spot_img
sâmbătă, aprilie 27, 2024
AcasăLocal BTReprezentanții Poliției de Frontieră - „Nu a existat nicio cerere de asistență...

Reprezentanții Poliției de Frontieră – „Nu a existat nicio cerere de asistență din partea unor eventuali refugiați”

Reprezentanții Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Iași, structură din care face parte și Serviciul Teritorial al Poliției de Frontieră Botoșani, au precizat astăzi că activitatea prin punctele de trecere a frontierei de la Rădăuți Prut și Stânca Ștefănești, aflate pe granița cu Republica Moldova, se desfășoară în condiții normale. Potrivit acelorași surse, până în acest moment nu a existat nicio cerere de asistență din partea unor eventuali refugiați.

„Activitatea în puncte se desfășoară normal. Controlul de frontieră se face în conformitate cu prevederile legale, naționale și europene”, a precizat Denis Lazăr, purtător de cuvânt în cadrul ITPF Iași. Totodată, trecerile care au loc prin cele două puncte de trecere a frontierei se desfășoară în ritmul obișnuit, timpii de așteptare în PTF Rădăuți Prut – Lipcani și PTF Stânca -Costești fiind de maxim 10 minute.

În schimb, la frontiera cu Ucraina, cum ar fi Punctul de Trecere a Frontierei de la Siret, autoritățile au anunțat creșteri de trafic dinspre Ucraina, existând persoane care s-au prezentat în vamă încercând să treacă frontiera pe jos.

 

Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
12.9 ° C
15.6 °
12.2 °
65 %
0.5kmh
100 %
sâm
12 °
Dum
20 °
lun
20 °
mar
19 °
mie
13 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Cei de la spital au blocat accesul pentru maşinile ce încurcă pompierii ca să iasă şi ei măcar o dată bine la simularea de...

EDITORIAL

Dintre toți politicienii de top ai României de azi, Marcel Ciolacu este, fără îndoială, un personaj aparte care a înțeles cel mai bine ce...

EPIGRAMA ZILEI

Ne țin calea, mai mult goale, Cu sânii în vânt, frivoli, Unele ne bagă-n boale, Altele în ... boli!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...