miercuri, mai 22, 2024
AcasăLocal BTTânăr acuzat de tentativă de omor, după ce l-a lovit pe un...

Tânăr acuzat de tentativă de omor, după ce l-a lovit pe un consătean cu ranga în cap

Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoșani au dispus trimiterea în judecată în stare de arest preventiv a unui tânăr bănuit de tentativă de omor. În vârstă de numai 21 de ani, Ionuț Iulian C., din comuna Corni, a fost de trimis în boxa acuzaților după o agresiune comisă în plină stradă.

„S-a reținut că, în data de 05.06.2023, în jurul orei 00.25, în timp ce se aflau pe un drum public din comuna Corni, pe fondul consumului de alcool, inculpatul a lovit cu un corp dur în zona capului persoana vătămată S.F.C., provocându-i leziuni pentru vindecarea cărora a necesitat 70-80 zile de îngrijiri medicale”, au precizat procurorii.

Agresiunea a avut loc de Rusalii, când atât agresorul, cât și victima, se îndreptau spre casă după ce au plecat de la un bar din sat. Pe drum, pe fondul unui conflict spontan, tânărul a lua o rangă și l-a lovit în cap pe consătean. Acum, tânărul urmează să răspundă pentru fapta comisă.

Dosarul întocmit de procurori a fost trimis spre judecată la Tribunalul Botoșani, unde va avea loc procesul. Până la pronunțarea unei sentințe definitive, tânărul va beneficia de prezumția de nevinovăție.

Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
16.5 ° C
16.7 °
14.9 °
54 %
2.7kmh
93 %
mie
24 °
joi
25 °
vin
26 °
sâm
22 °
Dum
21 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Când te gândești la Cel de Sus şi aștepți să se gândească și El la tine măcar în campania electorală.

EDITORIAL

Știți treaba aia cu „ai grijă ce-ți dorești că s-ar putea să ți se întâmple”? Ei bine, după ani întregi în care am tot...

EPIGRAMA ZILEI

Stătea pe un șezlong, la soare, În slip și fără sutien Și-avea un bust atât de mare Că da pe-afară din ... catren! -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...