marți, mai 14, 2024
AcasăLocal BTLocuință cuprinsă de flăcări, de la o țigară aprinsă

Locuință cuprinsă de flăcări, de la o țigară aprinsă

Un bărbat din localitatea Brăești a fost la un pas să rămână fără locuință, în urma unui incendiu ce a avut loc noaptea trecută (n.r. 24 spre 25 octombrie a.c.). Acesta a reușit să iasă din casă la timp și să ceară ajutor.

„La caz s-au deplasat pompierii din cadrul Detașamentului Dorohoi, cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă. Aceștia au constatat faptul că ardeau mai multe bunuri din camera unde locuia bărbatul și au stins flăcările înainte ca acestea să cuprindă întreaga locuință”, a precizat Dorina Lupu, purtător de cuvânt în cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Botoșani.

Cel mai probabil incendiul a fost provocat de fumatul în locuri neprotejate corespunzător.

Respectarea unor reguli simple poate preveni producerea unui incendiu cauzat de fumat, iar pentru înlăturarea riscului reprezentanții ISU recomandă:

✔️ nu aruncați mucurile de țigară pe jos, în special în apropierea locuinței, a magaziilor de lemne, a depozitelor de furaje sau a adăposturilor de animale;

✔️ dacă fumați într-o încăpere, folosiți o scrumieră potrivită, grea, care să nu se răstoarne uşor și să fie confecţionată dintr-un material ce nu ia foc. Puteți pune în scrumieră puţină apă, care va favoriza stingerea rapidă a resturilor de ţigări;

✔️ dacă vă întindeți în pat sau în fotoliu pentru a vă odihni, nu aprindeţi ţigara. Este foarte probabil să aţipiţi şi să daţi foc la pat sau la fotoliu. Mucurile de ţigară incandescente pot cădea pe covor sau pe orice alt material combustibil şi astfel poate lua foc întreaga locuinţă;

✔️ stingeți țigara în scrumieră, niciodată în coşul de gunoi şi nu lăsaţi scrumul sau ţigara să ardă în scrumieră.

Deja ai votat!
Botoșani
cer fragmentat
11.9 ° C
12.2 °
10.5 °
50 %
0.5kmh
62 %
mar
15 °
mie
14 °
joi
16 °
vin
17 °
sâm
17 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Doina Federovici (foto stânga) a fost în campanie electorală și la târgul agro-zoo de la Popăuţi.

EDITORIAL

Campanie electorală, desigur, astfel că nu trebuie să ne mire faptul că indivizii care visează să ne spolieze în următorii patru ani nu se...

EPIGRAMA ZILEI

Ba-i subțire, ba e gros Dar cu ... caracter frumos. Și oriunde pe pământ E ... purtător de cuvânt! -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...