Salariile din vremea comunismului

0

Datele existente la Biroul Internaţional al Muncii, din perioada comunistă, arată că venitul mediu net pe economie în 1989 era de aproape 3.000 de lei (200 dolari).

 

Nu puţini sunt cei care îşi aduc aminte de perioada dinainte de Revoluţie, când fiecare român avea un loc de muncă asigurat, iar salariul era la un nivel care îţi permitea să duci un trai decent. Problema atunci erau magazinele goale şi faptul că aproape totul se cumpăra pe cartelă, cu raţia.

În 1985, salariul mediu al unui angajat din România era de 2.827 de lei. Acum, câştigul salarial mediu se ridică la puţin peste 2.000 de lei, potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică.  Dacă analizăm nivelul salariilor în funcţie de poziţia ocupată şi de domeniul de activitate, vom observa că unele lucruri s-au schimbat semnificativ în ultimii 28 de ani. De exemplu, angajaţii din învăţământ erau foarte bine plătiţi înainte de Revoluţie, accentul punându-se pe educaţie, iar salariul unui profesor cu înaltă calificare putea ajunge 5.600 de lei, dublu faţă de media pe economie, potrivit datelor agregate de portalul LABORSTA Internet. Astăzi, un angajat în învăţământ câştigă lunar, în medie, 2.000 de lei, sub media pe economie.

În 1985, perioadă de glorie a mineritului în România, un inginer la mina de cărbune câştiga lunar până la 4.900 de lei, iar un angajat în agricultură putea încasa până la 4.000 de lei. Cam acelaşi nivel salarial se înregistra şi în industria petrolului şi a gazelor naturale. În topul salarial al acelor vremuri, urmau jurnaliştii, inginerii chimişti, piloţii şi contabilii. Un contabil câştiga lunar aproximativ 3.500 de lei, cu 25% peste medie. În coada clasamentului se situau chelnerii (1.865 de lei), şoferii de autobuz (1.920 de lei), poştaşii (2.040 de lei) şi confecţionerii (2.111 lei).

 

 

Nicolae Ceauşescu avea un salariu colosal

 

În timp ce ţara se confrunta cu mari neajunsuri în perioada comunistă, leafa dictatorului împuşcat la Revoluţia din 1989 însemna cifre care pentru un om de rând erau de-a dreptul de neînchipuit.

Astfel, secretarul general al Partidului Comunist Român și președintele României câștiga lunar în jur de 18.000 de lei (aproximativ 1.200 dolari la cursul oficial de schimb din 1989).

Singurele cheltuieli cunoscute ale celor doi sunt câteva donații de bani făcute celor care le cereau să le boteze copiii. Sunt cunoscute astăzi cinci astfel de cazuri. Pentru aceștia, taina botezului de către cei doi s-a rezumat la sume de bani date celor care le solicitau „nășirea”. Aceștia, oameni simpli, cu mulți copii, le scriau celor doi.

Prin locurile în care Ceaușeștii au trimis bani pentru copii, memoria colectivă a înregistrat gestul ca pe un botez autentic.

Doar despre astfel de cheltuieli ale cuplului Elena și Nicolae Ceaușescu se știe astăzi. Dar chiar dacă banii erau scoși de însuși Ceaușescu din portofel, banii nu însemnau mare lucru din leafa sa de 18.000 de lei, sumă despre care se spune astăzi că reprezenta salariul său.

Petre Gigea, fost consilier al lui Ceaușescu și fost ministru de Finanțe, vorbește despre doar 16.000 de lei. Însă corecția nu schimbă datele problemei. Mai mult, fostul consilier spune că toată leafa dictatorului era de 500 de dolari, menționând un curs de schimb la care nu avea acces oricine: 28 de lei pentru un dolar. Până și această referință arată că Ceaușescu nu știa pe ce lume trăia. Între 1985 și 1989, statul român practica nu mai puțin de cinci valori de decontare în schimburile internaționale. Pentru omul de rând, dolarul nu putea fi achiziționat decât la 70 de lei, în 1985, ajungând să depășească suta de lei înainte de decembrie 1989. Trăind în altă lume, Ceaușescu făcea și economii. El ar fi depus la CEC, din leafă, 5.000 de lei în fiecare lună, pentru copiii săi. La cel mai mic curs existent în 1989, cel de 14,92 de lei pentru un dolar, dacă dictatorul ar fi făcut asta timp de 20 de ani, în acest cont s-ar fi adunat 130.000 de dolari.

Raportul dintre salariul preşedintelui republicii şi cel mediu pe economie era, înainte de ’89, de 1/6.

 

Preţurile la alimente, reglementate de stat

 

Cele mai importante alimente aveau următoarele preţuri: ulei – 17 lei/litru, făină – 5 lei/kilogram, zahăr – 14 lei/kilogram, ouă – 16,8 lei/12 bucăţi, carne de vită – 43 de lei/kilogram, iar carnea de porc – 37 de lei/kilogram, potrivit datelor LABORSTA Internet.

Acestea erau reglementate de stat şi nu puteau fi modificate.

Din salariul mediu de 2.827 de lei pe lună, se puteau cumpăra 202 kilograme de zahăr, spre exemplu (excluzând însă faptul că la acea vreme cu greu reuşeai să cumperi alimente, produsele se vindeau pe cartelă). Astăzi, un kilogram de zahăr are un preţ mediu de 4 lei, astfel că un salariat care câştigă 2.000 de lei pe lună poate cumpăra cu această suma 500 de kilograme de zahăr, de două ori mai mult decât în urmă cu 28 de ani. Atunci, puteai cumpăra din salariul încasat într-o lună 66 de kilograme de carne de vită, acum poţi cumpăra 100 de kilograme. Cea mai mare diferenţă este la cafea. În 1985, 500 de grame de cafea se vindeau cu 105 lei, iar acum – cu aproximativ 20 de lei. Salariul de atunci echivala cu 13,5 kilograme de cafea, iar acum – cu 50 de kilograme.

Sunt însă şi produse, care raportate la salariul mediu, sunt mai scumpe în prezent. De exemplu, salariul de atunci era echivalentul a peste 1.400 de kilograme de mere. Acum, salariul este echivalentul a 530 de kilograme de mere. La vremea respectivă, o maşină Dacia 1300 costa 75.000 de lei, ceea ce însemna că trebuia să pui aproape 27 de salarii deoparte pentru a ţi-o cumpăra. Acum, un Logan costă aproximativ 7.000 de euro (31.500 de lei), iar pentru asta ar trebui să pui 20 de salarii deoparte.

 

Numărul salariaţilor depăşea opt milioane

 

În primul rând, trebuie menţionat faptul că în anii ’80 aproximativ opt milioane de români erau angajaţi şi realizau venituri considerate decente. Acum, există o foarte mare discrepanţă între populaţie, unii au un trai foarte bun, în timp ce alţii trăiesc în sărăcie, iar media pe economie este mai puţin relevantă faţă de cea din 1985. Acum, o mare parte din populaţie este dependentă de ajutoare sociale, numărul şomerilor şi al pensionarilor este semnificativ mai mare.  În al doilea rând, abundenţa de produse şi servicii este acum foarte mare, ceea ce presupune cheltuieli mai mari, restricţiile din trecut au dispărut Înainte de revoluţie nu existau calculatoare, telefoane mobile, cablu TV, internet, numărul de maşini era mult mai mic, iar benzina era raţionalizată. În plus, nu putem ignora faptul că peste patru milioane de români plătesc acum rate la bancă.

+0 -0
se încarcă...