spot_img
marți, aprilie 30, 2024
AcasăNaționalRisipa de la stat, dată în vileag de un bugetar

Risipa de la stat, dată în vileag de un bugetar

Un bugetar care a reclamat în repetate rânduri că este plătit să nu facă nimic a oferit mărturii incredibile despre sistemul găunos de la stat.

O mărturie din interiorul sistemului arată cum sunt plătiți unii bugetari cu mii de lei pentru a nu face nimic, în „atmosferă de clacă și stand-up comedy”. Astfel, un consilier la CJ Satu Mare a demisionat pentru că nu primea nici o sarcină de serviciu: „timp de 5 luni nu mi s-a solicitat să prestez nici o activitate, nu vreau să dau acest exemplu copiilor mei”, a spus acesta.

Ciprian Lucian Tișea, consilier al unui vicepreședinte al Consiliului Județean Satu Mare, a demisionat la 1 februarie din funcție, pe motiv că timp de cinci luni nu a primit nici o sarcină de serviciu, potrivit actului oficial de demisie obținut de G4Media. Tișea a arătat în cererea de demisie că avea un salariul lunar de 6.500 de lei net.

„Motivele pentru care formulez prezenta demisie constau în aceea că de la data angajării și până la data formulării demisiei nu mi s-a solicitat să exercit atribuții efective de serviciu, astfel că nu am avut nici o activitate profesională conform fișei postului, fără a mi se respecta dreptul la muncă”, arată consilierul demisionar.

Acesta dă și detalii despre atmosfera de la birou: „timp de cinci luni nu mi s-a solicitat să prestez nici o activitate, nici mie și nici celorlalți colegi din cadrul biroului celor doi vicepreședinți, activitatea noastră constând exclusiv în prezența la locul de muncă. Ceea ce ni s-a solicitat a fost prezenţa și nu munca efectivă, ceea ce este sub demnitatea oricărei persoane responsabile față de modul în care se cheltuie banul public”.

„Nu vreau să dau acest exemplu copiilor mei, în condițiile în care fac parte dintr-o familie de antreprenori”, a mai scris Ciprian Tișea.

El a relatat în demisie și modul în care se lucrează în instituție: „din lipsa de activitate s-a ajuns să se autosesizeze și administratorul public cu privire la atmosfera repetată din antecamera vicepreședinților Consiliului Județean, caracterizată de râsete, țipete, atmosferă de clacă, stand-up comedy”.

Ciprian Lucian Tișea a fost timp de cinci luni consilierul lui Oliviu Buzgău, vicepreședinte PSD al Consiliului Județean Satu Mare. Instituția e condusă de președintele Pataki Csaba (UDMR), iar din 2022 cei doi vicepreședinți sunt de la PSD: Oliviu Buzgău și Lenuța Cornea, sora ministrului pentru diaspora, Gheorghe Cârciu.

Deja ai votat!
Botoșani
cer senin
19.9 ° C
19.9 °
19.9 °
39 %
5.2kmh
2 %
mar
20 °
mie
21 °
joi
22 °
vin
22 °
sâm
21 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

  Încă e bine, faza următoare e că dispar și camerele de luat vederi.

EDITORIAL

Nu e prima dată când pomenesc de Cănuță-om sucit, acel personaj aparent inventat de Caragiale, dar cât se poate de reprezentativ pentru spațiul mioritic....

EPIGRAMA ZILEI

Lumina din felicitare Să n-o considerați plocon, Ne costă ea, pe fiecare Cu mult mai mult ca la … E on!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...