spot_img
luni, mai 6, 2024
AcasăNaționalPoșta Română, ținta unei campanii de fraudă

Poșta Română, ținta unei campanii de fraudă

Poşta Română anunţă, joi, că este ţinta unei noi campanii de phishing, prin care persoane, care sunt sau nu clienţi au companiei, primesc SMS-uri pentru a accesa un site unde li se cer date personale şi bancare.

Compania transmite că foloseşte doar canalele oficiale de comunicare, iar eventualele SMS-uri trimise clienţilor anunţă doar de unde pot fi ridicate coletele, ora la care pot fi ridicate și eventuale taxe de achitat, fără a solicita informații sensibile. Directorul general al Poștei susține că, în ceea ce îi privește pe clienții instituției, a fost activat un sistem riguros de protecție a datelor acestora, care este folosit cu succes.

”Un nou val de acţiuni de phishing în care este folosit numele Poştei Române îşi face simţit prezenţa, prin intermediul SMS-urilor trimise de infractorii cibernetici care atentează la conturile şi la datele personale ale utilizatorilor de internet”, anunță Poșta Română.

Compania a precizat că persoanele cărora le este trimis SMS-ul sunt alese la întâmplare. Vorbim de clienţi ai Companiei Naţionale “Poşta Română”, dar și alte persoane care nu folosesc serviciile poştale.

Cum funcționează înșelătoria

SMS-ul este primit de pe un număr de telefon de România. Destinatarului i se aduce la cunoştinţă faptul că trebuie să primească un colet, dar adresa este incorectă sau informaţiile personale sunt incomplete. Destinatarului îi este oferit un link pe care este îndemnat să îl copieze în browser şi apoi să îl deschidă, potrivit euronews.

Odată cu accesarea link-ului, acestuia i se cere să completeze date personale, de la adresă şi până la cont bancar (număr de card, data expirării, titular card, codul de siguranţă).

Când utilizatorul oferă datele contului bancar, banii îi sunt sustraşi rapid de pe card.

Compania Naţională “Poşta Română” nu solicită clienţilor să îi furnizeze date cu caracter personal, informaţii bancare confidenţiale referitoare la conturile personale, numere de card sau coduri PIN şi nici realilizarea de plăţi online ale unor taxe vamale”, mai precizează Poșta Română în comunicatul emis.

Deja ai votat!
Botoșani
câțiva nori
13.2 ° C
13.8 °
10.5 °
71 %
2kmh
11 %
lun
25 °
mar
26 °
mie
17 °
joi
17 °
vin
16 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Liberalii au venit cu mesaje tematice pe tricouri, deci teoretic știu cum stă treaba. Mai trebuie să le spună și lui Iohannis, Ciucă.

EDITORIAL

A trecut și ziua de 1 Mai, cunoscută în trecutul din ce în ce mai îndepărtat drept și „Paștele comunist”. O zi destul de...

EPIGRAMA ZILEI

Ajuns acasă pe la două Din delegația la Cluj Găsi pe doamna vopsind ouă La un vecin, cu ruj... -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...