spot_img
sâmbătă, aprilie 27, 2024
AcasăLocalRăzboi electoral cu pumni şi şantaj sexual

Război electoral cu pumni şi şantaj sexual

Șantajul sexual pus la cale de cei doi aleși locali din comuna Călărași, în pregătirea campaniei electorale pentru alegerile locale, aduce în lumină și modul în care unii dintre cei promovați pe liste de partid înțeleg să facă politică.

De exemplu, Andrei Cristian Voiniciuc, consilierul local care ar fi pus totul la cale, a candidat în toamna lui 2020 la alegerile locale. Însă nu doar la Consiliul local, ci inclusiv la fotoliul de primar. Ba mai mult, numele lui a figurat și pe lista propusă la Consiliul Județean, din partea „Pro România”.

A reușit să acceadă doar în Consiliul local (n.r. – alături de tatăl său). Asta pentru că în bătălia pentru funcția de primar a reușit să adune doar 278 de voturi, fiind al treilea în ordine după primarul actual, Elena Vrajotis, și în spatele candidatului PSD Dumitru Rusu, care a cumulat cu o sută de voturi mai multe decât el.

În schimb, la Consiliul Județean el figura pe o poziție inferioară și nu a mai reușit să intre nici aici. Ca și profesie, el ar fi maistru forestier la o firmă privată de profil, dar a fost implicat la un moment dat și într-o fermă, beneficiind de subvenții APIA pentru activități agricole.

Şedinţă cu pumni în Consiliul local

Cât îl privește pe viceprimarul Iulian Daniel Ripiceanu, acesta ar fi ajuns în politică promovat de PNL, tot după alegerile locale din 2020. Cum-necum, a ajuns în contre inclusiv cu primarul comunei, Elena Vrajotis, chiar dacă veneau din aceleași partid politic.

În ianuarie 2021, s-a consumat un prim incident violent în care Ripiceanu a fost victimă. Astfel, în timp ce participa la o şedinţă a Consiliului local, pe fondul unei discuţii contradictorii, el ar fi fost lovit cu pumnul în zona tâmplei, chiar de Andrei Cristian Voiniciuc, care i-ar fi adresat ameninţări cu acte de violenţă.

A urmat o plângere penală la poliție pentru ultraj, dar ulterior, când a fost audiat, a susținut că s-a împăcat cu Voniciuc, iar procurorii au dispus renunțarea la urmărirea penală. Doar că această împăcare a fost urmată de un alt eveniment.

Luptă în instanţă pentru păstrarea mandatului de consilier

În august 2022, Ripiceanu a fost înștiințat că a fost radiat din rândul membrilor organizației PNL Călărași pe motiv că nu a plătit cotizația. Acest lucru echivala cu pierderea calității de viceprimar și automat îndepărtărea lui din Consiliul local. Așa că a contestat măsura în forurile de partid, inclusiv la Tribunal.

Doar că în aprilie 2023, prefectul Sorin Cornilă a emis un ordin prin care s-a constatat încetarea de drept, înainte de expirarea duratei normale, a mandatului de consilier local al Comunei Călărași. Au urmat noi acțiuni în instanță prin care Ripiceanu a obținut suspendarea aplicării celor două decizii, de partid și de la Instituția Prefectului, până la soluționarea definitivă a dosarului având ca obiect anularea deciziei de radiere din rândul membrilor PNL.

În acest fel, Iulian Daniel Ripiceanu a reușit să-și păstreze mandatul. În schimb, în toamna lui 2022, Ripiceanu a depus din nou plângere la poliție, după ce ar fi fost lovit de un alt consilier, adică tocmai de soțul Elenei Vrajotis. Se întâmpla în noiembrie 2022. Cert este că în ultima perioadă, Ripiceanu, care a ajuns să fie renegat de liberali, a intrat în grațiile lui Andrei Cristian Voiniciuc, considerat în trecut adversar politic, și care l-a apreciat de mai multe ori în public, inclusiv în postările de pe Facebook.

Elevă folosită pentru obţinerea de informaţii

Prin urmare, Voiniciuc și Ripiceanu ar fi considerat că alegerile locale din acest an ar reprezenta momentul potrivit pentru a se răzbuna pe actuala conducere a Primăriei Călărași. Și cum – au apelat la un alt liberal din comuna Todireni, pe care au încercat să-l determine să le furnizeze informații posibil compromițătoare despre primarul Elena Vrajotis, care să fie ulterior folosite în campania electorală.

Potrivit informațiilor furnizate de poliție, cei doi politicieni ar fi folosit o elevă de liceu pentru a crea o poveste falsă de dragoste, cu scopul ulterior de a-l șantaja liberalul din Todireni. Astfel, cei doi ar fi apelat la o elevă de clasa a XII-a din Dorohoi, D.P.P., pe care au convins-o să intre în anturajul lui C.L.. Ulterior, aceștia au filmat și fotografiat întâlnirile, după care l-au abordat pe liberal cerându-i informațiile posibil compromițătoare despre Elena Vrajotis. Doar că liberalul din comuna Todireni a refuzat să le facă jocul, moment în care cei doi l-au amenințat că vor divulga imaginile din timpul întâlnirilor cu liceana din Dorohoi.

Percheziţii organizate de poliţişti

Șantajat, C.L. s-a consultat cu câțiva apropiați, după care a sesizat poliția. Așa se face că marți polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale au descins în municipiul Dorohoi la locuința liceenei, dar și în comuna Călărași la locuințele celor doi politicieni, unde au organizat trei percheziții domiciliare.

Pe baza probelor adunate, anchetatorii au emis ordonanțe de reținere pentru 24 de ore pe numele lui Cristian Andrei Voiniciuc pentru șantaj și violarea vieții private, iar pe numele lui Iulian Daniel Ripiceanu pentru complicitate la cele două infracțiuni.

Miercuri, cei doi au fost prezentați în fața magistraților de la Judecătoria Botoșani cu propunere de arestare preventivă, dar instanța a dispus plasarea lor sub control judiciar. Cum se va termina ancheta, este greu de spus.

Potrivit Codului penal, șantajul se pedepseşte cu închisoarea de la unu la 5 ani, iar violarea vieţii private se sancționează cu închisoare de până la 2 ani sau cu amendă, dacă imaginile captate ilegal sunt difuzate sau transmise către alte persoane.

Deja ai votat!
Botoșani
cer senin
17.7 ° C
18.3 °
15.5 °
60 %
3.1kmh
4 %
sâm
19 °
Dum
21 °
lun
20 °
mar
20 °
mie
14 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Cei de la spital au blocat accesul pentru maşinile ce încurcă pompierii ca să iasă şi ei măcar o dată bine la simularea de...

EDITORIAL

În urmă cu aproape un an, mai exact pe 14 aprilie 2023, în „Monitorul de Botoșani”, apărea sub umila mea semnătură un editorial intitulat...

EPIGRAMA ZILEI

Ne țin calea, mai mult goale, Cu sânii în vânt, frivoli, Unele ne bagă-n boale, Altele în ... boli!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...