spot_img
luni, mai 6, 2024
AcasăSărbătoarea ZileiSfinții Mucenici Tirs, Calinic, Filimon și Apolonie

Sfinții Mucenici Tirs, Calinic, Filimon și Apolonie

Au trăit în timpul persecuțiilor împotriva creștinilor, în secolele III și IV. Din Sinaxar aflăm că în timp ce un dregător împărătesc călătorea în Helespont, a fost întâmpinat de Tirs, mărturisitor al lui Hristos.

Pentru că refuza să se închine idolilor, Sfântul Tirs a fost supus la chinuri îndelungate: i-au înțepat ochii, i-au sfărâmat picioarele, i-au turnat plumb topit pe spate, însă, prin puterea lui Hristos, a rămas nevătămat. A fost băgat întra-un butoi cu apă spre a fi înecat, dar de îndată vasul s-a spart. A fost aruncat de pe un zid înalt, într-un loc în care erau ţepi și cuie ascuțite, dar și de această dată s-a arătat nevătămat. La rugăciunea sa, idolii din templu s-au sfărâmat și Calinic, preotul păgân al idolilor, s-a convertit la creștinism.

Sfântului Calinic i s-a tăiat capul, iar Sfântul Tirs, pus într-un sicriu, şi-a dat duhul în timp ce slugile împăratului au început să-l taie cu fierăstrăul.

 

Rugăciunea neîncetată vine din iubire, dar se pierde pentru osândiri, vorbe deșarte și neînfrânare. În lumea aceasta fiecare își are ascultarea lui: unul e împărat, altul patriarh, altul bucătar, fierar sau învățător, dar Domnul îi iubește pe toți, și cine iubește mai mult pe Dumnezeu, acela va avea plată mai multă. Domnul ne-a dat porunca de a iubi pe Dumnezeu din toată inima, din tot cugetul și din tot sufletul [Mt 22, 37]. Dar cum poți să-L iubești fără să te rogi? De aceea, mintea și inima omului trebuie să fie întotdeauna libere pentru rugăciune.

Când iubești pe cineva, vrei să te gândești la el, să vorbești despre el, să fii împreună cu el. Dar pe Domnul sufletul îl iubește ca pe Tatăl și Ziditorul lui și stă înaintea Lui cu frică și iubire: cu frică, pentru că este Domnul; cu iubire, pentru că sufletul îl cunoaște ca pe un Tată; El este foarte milostiv și harul Său e mai dulce decât toate. Și eu am cunoscut că e ușor să te rogi, pentru că harul lui Dumnezeu ne ajută. În mila Sa Domnul ne iubește și ne dă să vorbim cu El prin rugăciune, să ne căim și să-I mulțumim.

N-am putere să scriu cât de mult ne iubește Domnul. Această iubire e cunoscută prin Duhul Sfânt, iar pe Duhul Sfânt îl cunoaște sufletul ce se roagă. (Sf. Siluan Athonitul )

 

Preot Olivian SANDU

 

Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
23.5 ° C
24.3 °
22.2 °
49 %
2.6kmh
100 %
lun
25 °
mar
24 °
mie
15 °
joi
17 °
vin
18 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Ca să mai speri că niște vrăji îți pot umple rezervorul, trebuie să începi cu pași mici.

EDITORIAL

Majoritatea covârșitoare a creștinilor din România au serbat ieri și azi Învierea Domnului. Stabilirea datei pascale e complicată datorită utilizării unor calendare diferite în...

EPIGRAMA ZILEI

Ajuns acasă pe la două Din delegația la Cluj Găsi pe doamna vopsind ouă La un vecin, cu ruj... -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...