sâmbătă, mai 18, 2024

Sfânta Macrina

S-a născut în anul 327 și a fost sora Sfântului Vasile cel Mare și a Sfântului Grigorie de Nyssa, fiind cea mai mare din cei zece copii ai acestei familii.

Sfânta Macrina a fost logodită cu un tânăr nobil, care după un timp a murit. Când logodnicul ei a murit, Macrina nu a mai dorit să se logodească cu alt bărbat, spunând că: „Nu este drept ca fecioara logodită o dată cu un bărbat să caute după aceea iar logodna; chiar și după legea firii, trebuie să fie o singură logodnă, așa cum este o singură naștere, și o singură moarte”.

După moartea logodnicului ei, Macrina intră în monahism împreună cu mama sa, Emilia, nevoindu-se în asceza aspră.

După un timp, mama sa Emilia și fratele său, Sfântul Vasile cel Mare, au trecut la cele veșnice. La nouă luni după moartea Sfântului Vasile, Sfânta Macrina a fost vizitată de Sfântul Grigorie de Nyssa, care a aflat-o pe patul morții. Cei doi își împărtășesc amintiri despre Sfântul Vasile, vorbesc despre natura omenească, dumnezeiasca iconomie și despre viaţa de apoi.

Cu puțin înainte de ceasul ieșirii sufletului ei, Macrina s-a rugat Domnului astfel: „Stăpâne Atotputernice Doamne, Carele dai odihna trupurilor noastre prin somnul morții pentru o vreme, Tu iară le vei scula pre ele la buciumul cel de apoi. Iartă-mi mie păcatele mele, Stăpâne Doamne Iisuse Hristoase, și dă-mi mie cu suflet curat să ies înaintea Ta din acest trup stricăcios, dăruiește-mi mie ca sufletul meu fără de păcat să se înalte, că tămâia înaintea Ta”. După aceea s-a însemnat cu semnul Sfintei Cruci pe frunte, ochi, faţa și inimă, și şi-a dat sufletul.

 

Cei ce nu urmăresc în viața aceasta nimic mai mult decât să fie fericiți în lume și tihniți în trup, aceștia n-au război cu diavolul: pe aceștia îi are fără de război. Căci câtă vreme umblă după tihneală și fericire deșartă, n-au să se trezească din vraja vrăjmașă, care-i ţine bine încleștați în lumea aceasta sensibilă, prin care-i duce pe nebăgate de seamă la pierzare sigură. De aceea a zis un sfânt părinte că cea mai primejdioasă temniță e aceea în care te simți bine: nu vei ieși din ea niciodată.

Războiul începe abia cu cei ce vor să-și refacă fericirea Raiului pierdut, strădanie pentru care învață să se desprindă pe rând din toată tihneala și slava deșartă a vieții acesteia. Și începe așa: toate patimile sau lucrările împotriva firii se ivesc mai întâi în minte, în partea cea mai subțire a făpturii noastre nevăzute. Aici vine un chip sau un gând al lumii acesteia și stă ca o momeală. Iar mintea, dacă e neînvățată sau neprevenită despre lucrătura străină, ca un miel neștiutor, vede lupul și se duce la el, crezând că e oaie. Iar dacă lupul mai e și viclean, se îmbracă în piele de oaie și bietul miel, neavând mirosul oii cercat, tot de-a zburda se duce în colții lupului flămând.

Prima întâlnire între minte și diavol e la linia momelii, pe care o flutură el în văzul minții. Dacă mintea nu bagă momeala în seamă,vrăjmașul stăruie cu ea, o arată mai sclipitoare, ca să o facă iubită minții. Aceasta e a doua înaintare a războiului, sau asupreala. Dacă la asupreală a izbutit să fure mintea cu momeală și să o facă să vorbească împreună, avem înaintarea la unire. (Pr. Arsenie Boca)

 

Preot Olivian SANDU

 

 

 

Deja ai votat!
Botoșani
cer fragmentat
14.6 ° C
15.6 °
14.4 °
73 %
1.8kmh
55 %
sâm
13 °
Dum
22 °
lun
24 °
mar
24 °
mie
24 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Când mâncarea e gustoasă, culoarea politică nu mai contează.

EDITORIAL

În urmă cu vreo douăzeci de ani când la putere, în anul electoral, era punga cu ulei, zahăr sau făină, hâtra mătușa Maria din...

EPIGRAMA ZILEI

De-abia acum, în miezul verii, Când i-am văzut la plajă goi, Am înțeles traseul berii: Dintr-un butoi, în alt butoi! -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...