sâmbătă, mai 18, 2024
AcasăSărbătoarea ZileiSfântul Iosif cel Nou de la Partoș

Sfântul Iosif cel Nou de la Partoș

S-a născut în 1568, în orașul Raguza din Dalmaţia. După moartea tatălui său, s-a mutat împreuna cu mama sa în Ohrida, la sud de Dunăre.

Când a împlinit vârsta de 15 ani a intrat în mănăstirea Maicii Domnului din Ohrida. După cinci ani de viețuire în această mănăstire, a ajuns în Muntele Athos, la Mănăstirea Pantocrator. Aici s-a călugărit și a primit numele de Iosif.

La cererea patriarhului de Constantinopol a fost trimis egumen pentru marea lavră a Sfântului Ştefan din Adrianopol, iar după șase ani a fost pus egumen în marea lavră românească Cutlumus.

A fost trimis spoi de patriarhia din Constantinopol ca mitropolit al Timișoarei. Așezarea în scaun a fost săvârșită pe 20 iulie 1650.

În anul 1653 s-a retras la Mănăstirea Partoș, aproape de Timișoara. Aici a mai viețuit trei ani și apoi şi-a dat sufletul în mâinile Domnului. Potrivit Tradiției, în momentul trecerii sale la cele veșnice, clopotele mănăstirii au început să bată singure. A fost înmormântat în naosul bisericii mănăstirești.

În anul 1956, moaștele sale au fost strămutate în Catedrala mitropolitană din Timișoara.

În urma adresei Ministerului de Interne din anul 1997, Sfântul Sinod a aprobat ca Sfântul Ierarh Iosif cel Nou să fie patron al pompierilor.

 

Fiecare lovitură are două aspecte: unul dureros și născător de plângere de milă și indignare în fața nedreptății lui Dumnezeu și celălalt o ocazie de trezire, de ieșire din carapacea deprinderilor somnambulești. Să fii atent acum la durerea din inima ta și să-L chemi pe Domnul acolo. Așa vei afla că nașterea ta din nou nu s-a terminat. Și să nu uiți că nimic din ce ai dobândit până acum pe Cale nu ai pierdut. (Maica Siluana)

 

Tu, ca persoană, ai venit pe lume la inițiativa părinților tăi, indiferent dacă te-au dorit sau nu, dacă au fost conștienți sau nu că asta vor! Tu atunci ai văzut pe Dumnezeu și ai spus DA vieții. Tu ai primit atunci următoarele daruri: pe părinții tăi ca părinți trupești, cu tot ce le aparține lor, bun și rău, viața, acest mare râu care curge prin noi, fără întrerupere, încă de la început, pe tine însuți ca persoană, unică și iubită de Dumnezeu și pe Dumnezeu ca Tată Ceresc! Atunci ai primit și darul libertății! (Maica Siluana).

 

Preot Olivian SANDU

 

Deja ai votat!
Articolul precedent
Articolul următor
Botoșani
cer fragmentat
14.6 ° C
15.6 °
14.4 °
73 %
1.8kmh
55 %
sâm
13 °
Dum
22 °
lun
24 °
mar
24 °
mie
24 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Când mâncarea e gustoasă, culoarea politică nu mai contează.

EDITORIAL

În urmă cu vreo douăzeci de ani când la putere, în anul electoral, era punga cu ulei, zahăr sau făină, hâtra mătușa Maria din...

EPIGRAMA ZILEI

De-abia acum, în miezul verii, Când i-am văzut la plajă goi, Am înțeles traseul berii: Dintr-un butoi, în alt butoi! -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...