joi, mai 16, 2024
AcasăSărbătoarea ZileiSfântul Clement de Ancira

Sfântul Clement de Ancira

A viețuit în Galiția, în localitatea de la care şi-a luat şi numele – Ancira, în vremea stăpâniei împăratului Valerian (253-259). Sfântul s-a născut într-o familie de rând, iar Sofia, mama lui, fiind o creștină cuvioasă, a fost şi cea care l-a învățat pe copil cele despre credința creștină.

Rămânând orfan, la vârsta de numai 12 ani, Sfântul Clement purta deja haina monahală şi nevoințele cele de zi cu zi ale călugărilor. După doar opt ani de monahism şi îndelungate nevoințe, tânărul Clement este ales, prin rânduiala lui Dumnezeu, episcop. Nevoințele din chilie s-au continuat cu nevoințele cele din lume, viaţa sfântului fiind o neîncetată mucenicie.

El a pătimit mult de la toți conducătorii lipsiți de credință ai vremii, printre care împărații Diocleţian şi Maximian.

Sub împăratul Diocleţian, Sfântul Clement de Ancira şi-a dat duhul în mâinile lui Dumnezeu după multe şi nesfârșite chinuri.

 

Ce urmăreşte Dumnezeu

Până la judecata din urmă, mântuirea se poate dobândi oriunde, și pe câmpuri de bătaie; și se poate dobândi și din iad; și se poate pierde oriunde, și în mănăstiri, și în ceata sfinților Apostoli, și s-a pierdut și în Rai. Tâlharul, răstignit pentru faptele sale, a sărit de pe cruce în Rai și Lucifer ca fulgerul a căzut din Ceruri.

Orbia răutății, stând de-a pururi împotriva Adevărului, nu are leac, dar are pedeapsă. Inimă înfrântă și smerită însă, Dumnezeu nu o va urgisi. De aceea înfruntând mândria, a zis că vameșii și păcătoasele vor lua-o înaintea „drepților” în împărăția Cerurilor, și că se face bucurie în Ceruri pentru un păcătos ce se întoarce.

Această întoarcere urmărește Dumnezeu să ne-o câștige, însă nu poate, dacă nu ne învoim și noi. De aceea ne poartă pe tot felul de căi și ne cheamă cu tot felul de surle și, dacă trebuie, ne grăiește și cu tunul. (Pr. Arsenie Boca).

 

Preot Olivian SANDU

 

Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
11.6 ° C
11.6 °
11 °
64 %
2.3kmh
99 %
joi
17 °
vin
20 °
sâm
15 °
Dum
23 °
lun
15 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Tot ăsta rămâne cel mai bun sistem antifurt la români. Mai ales că e și ieftin.

EDITORIAL

O vorbă înțeleaptă, larg răspândită, spune că gusturile nu se discută. Sunt întru totul de acord că deosebirile structurale care există între oameni afectează...

EPIGRAMA ZILEI

Au plecat toți în vacanță Chiar de nu și-au fixat ruta, Au lăsat în schimb, în clanță, Un bilet : NEAM DUS CU PLUTA !   Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...